Echivalent? Nu?… Familia de cuvinte?!

Mimarea maturității este, decisă treabă, cu mult mai potrivită decât practicarea ei. Să luăm ca exemplu comparativ homosexualitatea. Nu? Ba da. Din motive într-ale căror detalii… întunecate, să zicem, prefer să nu… ne băgăm, de pildă, e limpede că să te prefaci (tu pe tine) e mai bine decât să faci (… pe altul, de exemplu).

Sau – în regulă – sexul normal (dacă-i musai să fiți niște ciudați). La fel: e mult mai reușită o “interpretare”, dacă vreți, a sa decât actul în sine.

N-aș zice că am deviat prea mult, că oricum la sex vom ajunge, evident, dar de dragul argumentației putem să ne întoarcem puțin la maturitate. Oricum se obișnuiește falsarea ei. Poți s-o privești din punctul de vedere al oricărui criteriu, tot aia e. Vârsta trecerii la ea e aleasă aletoriu, variază. Pe cât e de simbolică, pe atât e de stupidă, în calitatea ei de concept. Teoria sa asumă că responsabilitatea umană se activează la oră fixă. Cel mai dramatic în toată inepția cu pricina e că la “majorat”, prin definție, ești rupt de beat. Halal oficializare. De fapt, nu imaturitata e o scuză. Că maturitatea, care e mereu folosită ca un pretext, în special de cei care întrunesc “criteriile”. Celorlalți nici măcar nu le-ar trece prin cap să se utilizeze de-un tertip atât de pueril. Asta-n contrextul în care ultima grea lovitură dată de generația în vârstă celei tinere, ca o redută a hegemoniei, este o bulină roșie într-un colț.

Ce să mai zic că e (hehe) copilăresc să îți pui singur eticheta de adult, doar ca să o dai în bară. Pe când, dacă nu insiști cu obstinație să ți-o ștampilezi singur în mijlocul frunții, nu are nimeni treabă cu tine. De ce e musai să ne luăm în cap lucruri peste puterea noastră? Vă zic eu: TOT DE COPII CE RĂMÂNEM. Doar că nu ne-o asumăm. Ceea ce-i, de fapt, chiar apogeul acestei rațiuni cretine; în special din punctul de vedere din care un copil, cu cât e mai mic, cu atâta e mai autoritar. De ce altceva insistă adulții să vorbească în gângureli, în momentul în care se află pe teritoriul sub dominație infantilă? De frică. Din inferioritate, evident. Ferească să înceapă să chirăie. De aceea, copiii, la un moment dat, le fac părinților o concesie și încep să învețe să vorbească, deoarece ăia marii nu sunt capabili să învețe limba lor. Sunt prea ocupați cu a fi în vârstă.

Ș-atunci, mergând de-a bușilea pe axa temporală, când e cel mai intens moment al maturității? V-am zis eu că ne întoacem: da, când facem sex. De preferință și dacă chiar vreți să fiți idealiști: nici măcar cu motive reproductive, care vom demonstra imediat că sunt de cele mai multe ori o teribilă eroare… ci așa, ca exercițiu. Căci ce este – nu-i așa? – o dovadă mai clară de înțelepciune, dacă nu precauția?… Da’ să nu exagerăm, prezervativele sunt o formă chiar extremă, tot un exces de zel al adulților. În viziunea mea, un politicos “vezi că termin” e de ajuns, că oameni suntem. O relație se bazează pe comunicare!

De curând, loiala Eliza, una dintre cititoarele de vază ale Jegului, a-ncercat să-mi povestească o conversație, care, în concepția ei, era demnă de publicat pe OiMR. Motivul pentru care n-o să apară niciodată este însuși faptul că o tre’it să mi-o povestească, or discuțiile pentru OiMR se reproduc prin copy-paste cu liniuță pe messenger, cum bine cunoaștem cu toții, și nu relatează, în cuvinte-mpleticite, printre pahare de tequilla. Pe de altă parte, motivul pentru care garantat că Eliza-și va găsi momentul de glorie aici, pe Jeg, este faptul că în respectiva conversație interlocutorii erau ea, respectiv o sticlă de Coca-Cola, care o să estimez că mai mult stătea și aproba tacit. Mi-a fost cumva să-i explic Elizei analogia cu “Dacă nici o sticlă nu-ți răspunde…”.

Așa că acum mă puteți și voi înțelege de ce mi-am deschis acest website contemporan de societate. Pentru că există anumite aspecte ale vieților noastre cotidiene, pe care nepoții nostri și-ar dori să le stie, dacă ar fi să aleagă. Sau măcar pe care ar merita să le știe, chiar daca ar încerca să se opună. Lucruri despre strămoșii lor, Eliza, eventual anume detalii genetice, care poate într-o ipostază mai delicată – de exemplu, când ar fi puși în fața deciziei de a se înmulți – le-ar fi util să le cunoască. Tot dintr-o ipostază contraceptivă.

Și nu, nu am rezolvat cu diacriticele încă. Tre’ să cer vocale și consoane de pe la prieteni, ca la Robingo. Da’ am mai ținut norma la Ciutac, cu un nou articol.