Ca să scrii o carte trebuie să ț-…
Ca să scrii o carte trebuie să nu te întrerupă nimeni! Ca să scrii o carte trebuie să ți se fi întâmplat ceva. Trebuie să te îmbeți sau trebuie să-ți fi murit cineva. Sau, ca să scrii o carte, trebuie să nu ți se fi întâmplat nimic.
Trebuie să ți se fi întâmplat (sau nu) destule pagini. Trebuie să știi să scrii sau să ai cuiva cui să-i dictezi repede-repede, când îți vine ideea. Trebuie să te întorci, s-o corectezi, că ideea ta nu e niciodată destul bună. Cartea ta, în ansamblu, oricum nu e niciodată bună, oricât ai corecta-o. Depinde cât de mult le place și cât de buni sunt cei cărora le place. Ca norocul pentru ei, nu sunt eu scriitorul și nici voi cititorii ca să scriem, respectiv citim o carte prea curând.
Și dacă n-ai ceva de notat sub pat, cartea ta nici măcar nu e. Sau laptopul. Laptopul trebuie să fie bun, mai bun decât cartea, pentru că e mai scump decât ea și pentru că dacă bootează greu, puteai să fi avut mai bine o hârtie și-un pix. Nu atât de bune cât cartea, mai ales că-s goale.
Trebuie să ai cine să ți-o vândă, cine să ți-o cumpere și cine să ți-o citească. Dacă e bunicică, îmi mai trebuie să-ți mai facă și poate că ar trebui s-o scumpești.
Cărțile mai bune nu au semn de carte, că dacă îs mai bune, o să țină minte cititorul unde a rămas. Dar asta ține în principal de tipar. În tipar se decide mai mult sau mai puțin dacă e bună. Așa că trebuie specificat anume: “să nu-i puneți, vă rog, semn de carte”. Printre cele mai bune cărți sunt cele cu cel mai mare raport de pagini citite per timp.
Într-o scală comparativă, cartea oricui ar fi cea mai bună, atâta timp cât oamenii ar fi arși pe rug, dacă n-o citesc, măcar ca unul dintre aspectele neconvenționale ale campaniei ei de marketing.
Ca să scrii o carte ar fi preferabil să știi să scrii “să scrii” cu un doi i și să nu scrii “scri” cu un i, în formă negativă, ca la “Fii!” și “Nu fi!”, dacă verbul “a fi” nu ar fi copulativ și nu i-ar trebui (cu un singur i) nume predicativ. Dar el este. Și să scrii “cu doi i”, nu cu “doi de i”.
De fapt, nu: ca să scrii o carte, ar fi bine să te-apuci.
***
[mulțumim, Nojea]
***
Partea a doua a articolului…
Imbecilul de frate-miu, cunoscut mai mult pe Internet și în viața reală mai puțin drept “Care Dacian?”, a lipsit recent din apartamentul nupțial, durată de vreo o luna de zile, pe motiv că – zice el – s-a dus în Germania, cu lucrul. În tot acest răstimp, a publicat pe fotoblogul său un număr total de 3 poze, dintre care una când s-a întors, din Zalău. Știindu-l noi cum lucrează – în sensul că nu – și cum nu face de fapt poze diafragmă declanșată după diafragmă declanșată – în sensul că ba da – ne rămâne decât să deducem că Dacian a lipsit – da – și-a luat aparatu cu el – da – însă a făcut doar poze pentru industria porno, deoarece s-a întors cu bani.
Concluzia, odată puse detaliile cap la cap, a fost simplă. Mai mult decât asta, nu-l credem nici c-a ieșit din țară, da’ nici nu-l bănuim că ar fi întreținut sex, chiar în contextul propice acestei activități.
Știm cu siguranță că s-a întors pripit și s-a tuns urgent, ca să-și schimbe înfățișarea. Care, dacă o analizăm la nivel de freză, ne dă un indiciu cu privire la categoria de pe site-urile unde-au ajuns pozele sale. Dar nu înclinațiile sexuale sunt subiectele discuției noastre dintr-acest articol.
Cele toate cele 21 de zile cât a fost plecat, m-a ținut ba cu șlițu’ desfăcut, ba cu pantalonii pe vine, ba până la urmă tot cu mâna-n chiloți, că sub nici o formă n-a vrut să dezvăluie clar când se-ntoarce precis. Mă ținea într-un continuu “deseară”. Ș-atunci, în ciuda cârdurilor de fete care ciripeau necontenit în interfon, eu nimănui nu puteam ca să deschid.
Caut, pe această cale, domnișoară de caracter, fizic atractiv, curată, inteligență ridicată, umor, sociabilă dar singură în apartament. Pentru Moafle.
***
Politețuri și nu numai…
[mulțumim mie]
***
[mulțumim, Dan Chișu]
Si cind te gindesti ca eu tocmai am vazut “Zeitgeist“!!! Ar trebui sau nu sa-mi tai jugulara dupa ce l-am vazut ?
🙂
@Bibliotecaru: Imi retrag cuvantul scama daca-mi explici de ce cineva ca tine s-ar afilia cu o persoana atat de infecta din punct de vedere moral ca Udrea.
@Marian S: Ar trebui sa fii constient in ce lume traim, si sa stai sa analizezi la rece tot ce se intampla in lumea asta. Si se intampla multe bullshit-uri, cum ar fii de ex expansiunea Monsanto la nivel global.
@ mnezo
Stimate domn,
Am să vă explic, deşi spuneaţi acolo şi ceva de un lingău, şi de jigodie, şi chiar mai multe.
Dumneavoastră vă uitaţi la televizor şi vedeţi o clasă politică care nu este deloc acea clasă politică pe care şi-ar putea dori-o poporul român. Nu mă refer acum la doamna Udrea, ci la întreaga clasă politică.
Puteţi să schimbaţi această clasă politică?, ca cetăţean puteţi face ceva ca, dintr-o dată, clasa politică să se schimbe în ceea ce ar trebui să fie? Desigur că nu, sistemul de vot nu schimbă nimic pentru că electoratul nu poate vota altceva decât propunerile clasei politice. Ce e de făcut atunci? Există o singură şansă, aceea ca cetăţenii să creeze o presiune asupra clasei politice, mai exact să ceară oamenilor politici să fie aşa cum ar trebui să fie. În acest contest raţiunea are efect, injuria nu.
Dacă citeaţi ce spun acolo, aţi fi văzut că am mereu în cârcă adepţii PD-L care mă acuză că sunt PSD-ist. Desigur, şi la PSD mă acuză că aş fi PD-L-ist. 🙂 Pe orice blog politic aş scrie, eu sunt inamicul politicianului respectiv.
De ce?
Pentru că politica este astăzi la nivelul ei inferior, adică înseamnă mai mult şmecherie decât ideologie. Scopul meu este nu să susţin un partid sau altul, ci să susţin, pe moment, elemente politice din partea cărora poate veni schimbarea şi reforma partidelor. Elena Udrea poate nu este acel om politic experimentat care să răstoarne munţii cu o intuiţie politică colosală, poate nu va fi un nume de politician care va rămâne în istorie, cel puţin până acum nu se arată aşa ceva, dar este un om care poate produce schimbare, are puterea de a aduce un val nou în parlament. Este îndeajuns ca un partid politic să fie supus schimbării, să aibă o reacţie de ieşire din sfera afacerilor şi intereselor de moment şi întoarcere la valorile doctrinare, ca toate partidele să fie nevoite la a se reforma. Miza nu este cel sau cea pe blogul pe care scriu, ci întreaga clasă politică. Din păcate lipseşte încă un milion de voci care să ceară acestor oameni politici acelaşi lucru ca şi mine. Sunt o voce singură care nu are prea multă putere şi tocmai de aceea sunt luat în râs. Atunci când spun lucruri normale, de exemplu cum că partidul trebuie să reprezinte o parte din societate şi nu întreaga societate şi politica înseamnă doctrină şi ideologie şi nu un banal program de guvernare şi faptul că votul din final de lună nu are legătură cu Executivul ci cu Legislativul… şi mai ales responsabilizarea cuvântului rostit.
Dumneavoastră ce anume faceţi pentru ca actuala clasă politică să fie ce ar trebui să fie?
bey bibli. udrea e un zmarandescu cu fusta. sau o birchall cu relatii in presa. sau o daciana fara ponta si ta-su’.
lasa-ma Doamne iarta-ma. te-ai gasit pe cin’ sa aperi. mie de 95% din politicinciosi si politicience imi e GREATA. cu atat mai mult cand e vorba despre curvete si onanisti in stare pura. (se aplica si jurnalistilor in exact aceeasi proportie).
@Bibliotecaru: Mia culpa, o sa-mi fac harachiri pentru injuriile aduse, In rest chiar nu mai am rabdare sa deschid minti semiluminate care cred ca stiu ce se intampla in jurul lor, deci taticule, nu stiu cum sa-ti explic, dar staruinta ta, oricat de justa ar fii ea, este egala cu 0 Sirul intamplarilor din ultimii 9 ani, si stiu foarte bine de ce siz 9 ani, nu au decat o singura finalitate, care cred ca la un moment dat o s-o constientizezi si tu.Deci prietene iti dau un sfat:nu-ti pirede vremea pe bloguri politice incercand sa aduci argumente, sa analizezi, sa rationalizezi, sa trezesti constiinta omului, si daca chiar vrei sa produci o schimbare, trebuie sa privesti…..au fost oameni care au stiut exact ce sa faca in momente de genul asta. Sa fim sinceri…..
@ toader
Eu nu o apăr pe doamna Elena Udrea, domniile voastre puteţi avea orice fel de părere despre domnia sa. Eu cred însă că parlamentarul Elena Udrea poate schimba ceva în Parlamentul României, mai mult decât contracandidaţii domniei ei. Observaţi că nu spun un parlamentar bun sau rău, ci unul care poate lansa schimbarea în Parlamentul României. Problema este că dacă voi fi singura voce care încearcă să provoace reforma politică în timp ce tot ceilalţi îmi sar în cârcă crezând că astfel îşi apără pe cei pe care îi susţin, iar adversarii îmi vor sări şi ei în cârcă cu gândul că de fapt şi eu sunt un susţinător mascat, ar însemna să lupt singur împotriva întregii ţări ca să obţin o reformă politică. Oricât de mult bun simţ şi oricât de logică ar fi vorbirea mea, nu am nici o şansă dacă sunt singur împotriva tuturor, mai ales pentru că lupta mea este împotriva intereselor membrilor de partid şi a grupurilor de interese. Dacă însă un milion de voci ar cere alături de vocea mea reforma politică, adică reforma doctrinaro-ideologică, ajungerea la un sistem doctrinar complet, şi refacerea partidului care astăzi este clădit “pe interes” într-un partid cu membri veniţi în partid numai pentru a fi alături de doctrina de partid… poate că ar fi o şansă.
De exemplu PD-L. A pornit la drum cu o doctrină social-democrată identică cu cea a PSD-ului. După aceasta s-a adăugat un pic de creştin-democratism, apoi curentul democrat, apoi un pic de esenţă populară, şi, în final, nişte liberalism. Oare ce doctrină are? Astăzi avem o treime din electorat care habar nu are ce doctrină are PD-L, pentru că nimeni nu ştie ce doctrină este în acest partid, nici măcar cei care conduc partidul, şi totuşi, deşi nu este definită o doctrină, pe electori nici nu-i interesează, votează cu încredere chiar doctrina partidului fără a cunoaşte care este aceasta. Nici PSD nu are o doctrină clară. Pentru ei doctrina cea mai aproape este cea a laburiştilor englezi, eu cel puţin aşa am înţeles. PNL are o doctrină bazată pe cea istorică, veche de o sută de ani, dublată de diferite curente pe care le-au cules de prin străinătate… tot ceva peticit şi fals până la urmă. Să mai vorbesc despre PNG, PC, PIN, PRM, UDMR?
@ mnezo
🙂
Stimate domn,
Dacă era egală cu 0 aş fi renunţat de mult timp şi m-aş fi întors la scris ceva cărţi pe care nu le va publica nimeni pe timpul vieţii mele, un alt monument al inutilităţii.
Din fericire, în fiecare zi recunosc câteva probleme ridicate de mine spuse de politicieni pe la televizor. Am răbdare, stăpânesc arta persuasiunii şi vorbesc despre o normalitate pe care nu o poţi contrazice cu argumente. Oamenii citesc şi pricep că ceea ce spun este ceva interesant şi îndreptăţit. Şi atunci preiau ideea. Şi brusc ideea mea, care este egală cu 0 dacă rămâne în stadiul de idee a mea, aici aveţi dreptate, este preluată de un lider politic. Atunci brusc ideea mea, principiul enunţat de mine, capătă importanţă. În acel moment simt că efortul meu nu este chiar în zadar. Bine ar fi ca toată lumea să ceară normalitatea într-o lume anormală.
Am să vă explic de ce este important. Să presupunem că dumneavoastră ascultaţi melodia slipknot – opium of the people.
Watch those idiosyncrasies
Watch all the idiots fall on me
Running out of ways to get outta the way
Take another shot just to stay the same
But I need some balance – Back it off
Fill your lungs ’til it makes you cough
Tell me everything’s gonna be alright
‘Cause I don’t think I’ll make it through tonight
The only way – Is all the way
Oh – my – God
It’s judgement day and I’m not prepared
Everybody out there’s running scared
So – Take a little bit off the top
I don’t care, just make it stop
I won’t give another soul… to you
I won’t give another life… to you
You have to stop
Stop!
Do one thing and say something cryptic
But the styles always clash
One thing I know for sure
The hypothetical won’t work anymore
One wrong move and they will pound!
My nails are tight inside my wrists
This sacrament is sacrilege and sentimental
Deity experimental – Faith is accidental
I won’t give another soul… to you
I won’t give another life… to you
I won’t give another thought… to you
I won’t give anymore of my hope… to you
Ce vă spune această melodie, ce înţelegeţi din ea?
ma bibli, iarta-ma, da’ tu esti intr-o dunga fratioare. daca tu crezi ca elena udrea are vreo probabila posibila ipotetica legatura cu o reinnoire a clasei politice, cat imi esti tu de simpatic si cat de mult te-as aprecia, tot iti recomand o trecere la medic de diverse. poate iti da un paracetamol.
@ toader
🙂
Ce pot să spun? Nu am negat niciodată predispoziţia mea spre oniric. Poate că am o schizofrenie paranoidă tratabilă cu paracetamol. Cine ştie? Probabil că eu nu am de unde să ştiu, din moment ce-mi recomandaţi un medic de diverse. Dar dacă am dreptate? Eu unul nu pot sări peste acel procent aproape infinit-zecimal care-mi spune că s-ar putea să am dreptate. Orice şansă trebuie exploatată.
O altă soluţie ar fi să-mi fac partid cu care să câştig alegerile. Cred că aş putea face o doctrină cumsecade de centru. Ce spuneţi, am şanse ca în viaţa mea să reuşesc să câştig alegerile cu un partid pe care să-l fac eu?
bibli, draghe, eşti suficient de sportiv-în spirit-încît să anunţi potenţiala prospătură în parlament că ăştia o tăvălesc prin jeg?! s-ar putea să-i pice bine vestea că generează din nou dispute pasionale pe acestă bloagă de nişă şi are, în persoana ta, un cavaler romantic-scut 😛
unde o fi monica? ea e responsabila cu impaciuitorismul. nici n-ai zice ca e lipsita de instincte materne.
Da mi-s cavaler, mai precis… un cavaler de floare albă.
Chip de cireaşă muşcată de un elf
zburând tot timpul într-un alt
miraj visat.
…Sandà pe care mi-o-ncalţă un zeu
în salt pe inorogul vel înalt
şi înşăuat.
Şi voi veni să mă prostern
mai mult rănit şi mult
învins,
Când ai să baţi pe un cadran etern
un nor mai alb şi mult mai mult
care a nins.
(Cavaler al florii de cireş – Nichita Stănescu)
toader, poate-ti impac una peste ceafa 😆 , ia vezi!
[emoticon cu ceafa lui toader pleznindu-se de-un balerin care venea cătrea ea] :))
Ahahaha, balerin! Ahahaha. Altfel, cine-mi rezumă pe messenger despre ce-i cearta?
🙂
Ce zice? Ce zice?
Păi bine, domnule Darius, nu ştiţi ce se petrece chiar pe blogul dumneavoastră preferat?
🙂
lol. pai darius prefera blogu’ lu’ hudrea. dar nu il citeste. de unde vrei atunce’ sa stie ce si cum?
Blogu’ asta e minunat. Mai ales cand doua bucati din acelasi articol nasc reactii atata de contradictorii. Se pare ca toata lumea e interesata de carti, si nimanui nu-i pasa de Dacian. Sfat pt Darius: daca vrei sa-l “mariti” va trebui sa faci o prezentare mai atractiva a produsului 😛 Ce stie sa faca?
Poze
Unde sunt pozele?
Reformulez intrebarea: cu ce mi s-ar imbunatati viata de zi cu zi daca l-as lua acasa? Ca pozele le putem vedea daily pe net
Ştie să facă. Dacian.
Bibli, de ce nu eşti atent?
S-a dus vremea balerinilor…cizmulita la putere, luptator de gherila care sparge cu putere ceafa capului ce-o cere.
Pam-pam!
Eu spuneam lui ISIS să trimită nişte poze tip… fata de la pagina 5, să ştie Dacian pe mâinile cui ajunge şortul lui. Bănuiesc că ţine la şortul de pe el. Iar dacă încă e pe el şortul ăla, e cu atât mai valoros. Deci, comisia cere să vadă FOTO ISIS. Oferta de Dacian a fost destul de elocventă, să vedem şi cererea de ISIS, ca să putem lua o hotărâre în deplină cunoştinţă a cauzei (şi a efectului asupra şortului lui Dacian).
Din ciclul poezii cu şi despre ceafă, astăzi poezia Singurătatea îşi strânge părul la ceafă – Marinela Şerban
îmi inventam bolile în fiecare zi
de fapt
trebuia să-mi urmez singurătatea
afară din casă
în fiecare zi era mai elegantă
mai solemnă mai cochetă
dar am surprins-o când
îşi flutura sânii cu neruşinare
ca pe două evenimente.
eu încercam să mă furişez
pe la colţuri de stradă
ea zburda îmbujorată ca o frăguţă.
amestecând dezordinea în ordine
singurătatea îşi strânge
părul la ceafă
aşa
cu o vicleană independenţă.
Şi pentru că sunt mulţumit de entuziasmul cu care este întâmpinată cultura pe acest blog, vă mai ofer o poezie din ciclul cefei, mai exact Osul care ţine glezna de ceafă se simte bolnav de Maria Gabriela:
Osul care ţine glezna de ceafă se simte bolnav.
Măduva nu vrea să-i primeasca somnul.
Somnul nu mai zboară între gleznă şi ceafă.
Osul care ţine glezna de ceafă nu are somn.
Nu are cearcăn.
Pasărea nu mai zboară în somn.
Îngreunăm pâmântul.
Zborul este efectul aripilor
pentru ca oamenii, fii ai aripilor, să poată respira.
Osul care ţine glezna de ceafă se simte bolnav.
Azi am aflat.
Bibli, ne omori! Jur!
Nu aş fi vrut să pun şi a treia poezie, dar se pare că se cere din public un bis:
cuvintele
puse la dospit atemporal
pâini de piatră rotunjind crestele
vânătorii de chihlimbar
s-au pornit să caute răşinile
nu se aude puşca doar pasul urcuşului
gâfâind muntele povârnişuri
nici zimbrii nici caprele nu mai trec
e aproape pustiu
pentru scormonitorii de comori
cântecul cornului
cer sufocat dimineaţa
cu labele ogarilor afgani doar amintirile
altcuiva
se mai plictisesc aristocratic printre noi
scamatoriile arlechinului zgândărind
luminişul
cu genţiane de vis în derivă pe ecliptica
cerului smulgând
catifeaua flori din coastele serpentinelor
petele soarelui cu bot umed fante
violet
şlefuiesc lumina lecţie de zbor fără tine
nici nu mai ştiu
în ce culoare m-am îmbrăcat în punctul de referinţă
pe meridianul
de origine al timpului sideral
s-a dus dracului
echinocţiul de primăvară în sens retrograd
acum aştept
trezirea în Kundalini să văd ce nume
de constelaţie
tocmai tu mi-ai putea cuvânta
pentru că
o dată şi o dată va trebui să afli cât de mult
iubesc eu demodat gările
miros
sfârtecat de dorinţă în carnea cărbunelui
sfârâind
între noi semantica îngerilor
de oraş
(Dureri apăsătoare în ceafă – Adriana Marilena Simionescu)
Mă opresc la trei, că e cifră fatidică. Dar dacă mai doriţi, nu ezitaţi să cereţi. 🙂
Şi acum pozele, unde sunt pozele, unde sunt pozele la gagici?
dedicam aceste poezii monicai. in cinstea varstei ei.
părul la ceafă
aşa
cu o vicleană independenţă.?
Pai parul strans trage mai mult a simbol de constrangere, de strictete…..cum asa cu o vicleana independenta? 😕
Iar a treia poezie cred ca ar merge la fix recitata urcand catre poiana izvoarelor…pe panta prostului! 😀
Iti mai amintesti Craciunul?
Iti propunem sa scrii amintirile tale despre Craciun pe blogul nostru colectiv.
O zi buna!
🙂
Uite cui vorbesc eu despre “semantica îngerilor”. Ruşine mie.
Dar eu sunt aşa, mai iertător, sunt unii dintre cei căruia i s-ar adresa Mitică Dragomir cu “al dracului de simpatic”. Şi pentru că sunt aşa de simpatic (dar şi simpatetic totodată, sau mai ales), am să-i dau o şansă domnişoarei Sofia să-şi răspundă singură când îşi strâng femeile coada la ceafă? Deci părul este mai întâi în două cozi, una de o parte, una de cealaltă, o fetiţă cu codiţe, după care o singură coadă? Ei, când? Şi după ce-şi va oferi răspunsul, atunci să-l lege cumsecade de singurătate ca să-şi pătrundă umorile şi înţelesurile poezia.
S-ar putea ca Marinela Şerban să citească acest blog, mai ales că i-am făcut reclamă JEG-ului prezentându-l deseori drept un blog interesant, ar fi frumos să nu faceţi mişto.
Multumesc pentru sansa, mi-am raspuns mie. Nu era nici un misto, pur si simplu nu m-am prins.
@ Sofia
Domnişoară… zâmbiţi!
Viaţa este prea scurtă pentru ca să o trăiţi încruntată. Zâmbetul construieşte în timp acea frumuseţe interioară care fac ochii să strălucească. Zâmbiţi cât mai des pentru a vedea lumea construită sub povara plăcută a gândului frumos.
Mai copi. Mai. Copi. Ce sa intamplat cu vremurile buni cand radeam si glumeam despre diferite ? Nu v-a mai amintiti ? Era frumos. Idilic chiar. Ioi.
(Ăştia se ceartă? Că nu am urmărit…)
“M-ai amintiţi” se scrie cu crati-mă.
Duminica am inteles cum se scrie o carte buna: in Janis cu carnetelul si creionul pe la 1 noaptea.
Şi eu scriu numai cărţi bune, nu este vina mea că ceilalţi nu înţeleg o iotă din ce scriu. Doamnele preferă stilul Cărtărescu, domnii preferă lectura de suspans. Eu le ofer plictiseli cronice şi lor nu le place stilul meu. Dar, fără nici o urmă de îndoială, eu scriu cărţi bune.
PS.
De când mă ştiu eu pe meleagurile JEG-ului nu am văzut o afluenţă atâta de mare de nick-uri noi (cel puţin pentru mine).
Ţi se pare Bibli, suntem cam tot ăia. Doar că mai e unii care scriu sub pseudo-nim.
Am înţeles, este vorba despre un pseudonim. Din păcate eu nu mă prind, de regulă, aşa că regula mea este “fiecare pseudonim este cineva nou” pe care îl voi trata ca atare.
Nu mă ţine inima să nu… spre cinstirea educatoarei Basty.
nu sunt poet, nu ma prefac
si tot ce pun eu pe hartie
nu le numesc chiar poezie.
nu sunt metafore bogate,
nu sunt nici vorbe aruncate,
nu sunt hiperbole stilate
sunt lucruri simple, nu-s trucate.
scriu despre tot, chiar despre moarte
sau poate versuri albe-s toate.
scriu despre dragoste si ura
si scriu la fel de bine ca si tine,
si nu pretind ca fac cultura.
scriu despre timp si amagire
si tot ce scriu
se naste din iubire.
(Pseudopoezie – DAN RADU)
Marţi, trei ceasuri rele.
o sutaaaa
are dreptate bibli mai hudreo. dacian e un nick nou.
o fi fra-so lu’ glad?
O FUFĂĂĂ!