Am plecat iar.

Mnu, glumesc cum îmi șade-n fire și simțiri. Sunt la un team-drinking profesional cu amanta Vitrina.

***

Ieri am purtat cu un conlistean de la mine din listă o discuție foarte complexă, pornită de la cerința lui de a-i termina eu lui fraza interogativă “cum ar fi dacă…?”. Deși el încerca să inducă ideea că i-ar trebui pentru școală sau ceva, sunt aproape convins că încerca să ducă totul spre a-mi cere bani. Fapt care eu încă n-am reușit să-mi dau seama cum îi poate veni cuiva în cap – să-mi ceară mie bani, mă refer. Oricum, am delimitat un număr de trei variante pentru a doua parte din curiozitatea ridicată.

1. Cum ar fi dacă ar ploua invers?

Adică de jos în sus. Nu-mi explic fizic care-ar fi procesul și nici nu-ncerc, dar, discutând prin firmă, am ajuns la concluzia că s-ar produce printr-un condens sau altceva de genul ăsta, care nu-i obiectul nostru de analiză. Acceptăm de comun acord că este posibil și – de ce nu? – foarte probabil să se întâmple, așa că ne îndreptăm atenția spre urmări. Se pare că dilema nu face altceva decât să nască mai multe întrebări: Ce-am face cu atâta amar de umbrele? Mai relevant, cum ar arăta umbrelele viitorului? Unde s-ar duce apa, ar ploua tradițional înapoi mai târziu? Ar mai fi o problemă, privită acum din această perspectivă?

2. Cum ar fi dacă ar ploua corect, dar cu cartofi prăjiți?

Asta e drept că-i o dorință a mea mai veche și am avut timp s-o dezbat în capul meu. Am numit fenomenul meteorologic-gastronomic “a cartofi-prejări”. Atenție – a nu se confunda cu a cartofi-prăji, care înseamnă a găti cartofi prăjiți; a cartofi-prejări înseamnă a ploua cu cartofi pai, să nu le încurcăm.

Din nou, doar mai multe curiozități corolare: Vara ar cartofi-prejări cu cartofi prăjiți calzi, iar toamna și-n iernile mai moi cu cartofi prăjiți sleiți? Primăvara ar fi cartofi prăjiți proaspeți? Sau toamna, că nu știu cum se culeg…

3. Cum ar fi dacă ar exista anti-bani?

Ce ar fi ei și la ce ar folosi? Am înaintat ipoteza că, dacă cu banii cumperi, cu anti-banii, evident, vinzi. Prin definiție, cu anti-banii ar trebui să vinzi orice, chiar dacă nu vor oamenii să cumpere, precum și să vinzi lucruri ce nu se pot cumpăra. De exemplu, dacă cineva are 5 lei, iar eu am 5 anti-lei, eu îi pot vinde cu forța o porție de cartofi prăjiți, fie că vrea, fie că nu. Cartofi prăjiți pe care eu, apropo, i-am cules de pe jos pe gratis, după o cartofi-prejăreală scurtă de vară.

Tot sub incidența anti-banilor intră sentimentele, la categoria celor ce nu se pot cumpăra pe bani normali. Astfel, eu pot plăti o fată cu anti-bani să face sex cu mine cu de-a sila, cu prezumția că o iubesc. Ea va trebui să folosească mai departe anti-banii în aceeași manieră, de exemplu pe minciunile cretine ce încearcă să le vândă zi de zi.

De asemenea, anti-banii nu pot fi falsificați. În cel mai bun caz, dacă cineva - prin absurd – ar reuși așa ceva, eventual anti-tipărindu-i pe anti-hârtie, tot ce ar putea să facă sunt bani normali, or așa n-a rezolvat mare scofală, doar cu ăia nu poți numai cumpăra.

Colegul meu inițial de discuție, rămas până la acest punct cu mult în urmă, a încercat să-mi impună “neutro-banii”, adică bani cu care nu poți face nimica, or această supoziție mi se pare obscenă și îl bănui că inventează. Singurii bani despre care s-a auzit și cu care să nu poți face nimica sunt banii de Monopoly, or cu ăia poți face o grămadă de lucruri, în ciuda menirii lor inițiale.

***

Tot ați cerut să vă povestesc despre familia mea, că vi-i dor de Moafle, că Mirmen și că Carcea, ca să mă exprim așa elegant. În acest răstimp, eu am tot încercat să nu, pentru a vă proteja pe voi de ce sunt eu nevoit să trăiesc. Dar bine. Iată!

Recent am primit pachet. “Ce frumos!”, veți zice, nu trebuie să mănânc toate ciudățeniile de prin gunoaie. CĂCAT! În pachet, bine împachetat într-o caserolă ermetică era asta:

Ce ESTE asta? Nu știu ce credeți voi că este, dar mie-mi aduce foarte tare a păr decolorat de vremuri, din ăla expus la Auschwitz, de la deținuți, de-l au ăia în lagărul evreiesc, acum muzeu, afișat, să-l vadă toată lumea, lângă sertarul cu proteze de membre și rame de ochelari și rădăcini de dinți din aur.

Poate părinților mei li s-a părut că ar fi tăieței sau unele culturi consideră această substanță drept un aliment, dar eu îmi mențin teoria. Și știu sigur că sunt pentru mine, fiindcă am primit și alte bunătăți… amestecate cu ciuperci, pentru frate-miu, normal, că mie nu-mi plac ciupercile de când eram mic. Că așa fac ai mei: cum le iese ceva chiar bun… pac! ciuperci în mijloc. Să nu cumva să trebuiască să-mpărțim, să-i ia lu’ Moafle de la gura lui scumpă.