Darius Hero

Am scris ceva de tine? AM SCRIS?!

A

Adevăru’-i că n-am scris.

Îi posibil să fi scris de prietenă-ta, ce-i drept.

Există o comunitate tot mai densă de persoane umane, pe care am mai menționat-o în multiple ocazii, variind de la ambițiosul Andrei Gubaș, prietenul Adelinei sau prietenii noilor prieteni ai fostelor mele prietene.

Acest grup omogenizat împărtășește dorința arzătoare de a mă lovi crunt peste față la fiecare oportunitate. Și pe bună dreptate.

Încep să fie din ce în ce mai prezenți și definiți, ceea ce mă încântă până la erecție, însă lipsa asta de motivare și sindicalizare a lor cred că le este totuși deficitară.

Numai deunăzi ce s-a mai înscris unul, care, comod, m-a invitat la el acasă “că de ce l-am înjurat” și frământări dintr-astea, fiindu-i probabil prea nelaîndemână să mă bată într-un loc mai accesibil de către amândoi, cum s-ar cuveni, într-o lume civilizată.

Și discutam această mișcare justițiară perfect validă cu un prieten, n-am să-i dau numele. Împreună am ajuns la concluzia că au șanse mult mai mari, dacă își construiesc o organigramă strategică cu țeluri bine stabilite și metode de aplicare.

Am imaginat împreună mai multe potențiale formule în care această inițiativă ar beneficia de maximumul de randament și eficiență, pentru că altfel decât în condiții optime nimic nu funcționează coerent întru scopul final. Decesul meu cât mai timpuriu.

În mod cert, trebuiește să se bazeze pe modelul consacrat al poterei.

Trebuie departajate patrule intersectante, care să acopere modular sectoarele de plauzibil interes pe unde umblu eu, nu foarte greu de definit. Dotați cu armament de distrugere și nu simplu control sau imobilizare/dispersie, ofițerii selectați dintre voluntari trebuie să acționeze călare.

Acești voluntari sunt selectați în mod paradoxal nu dintre rândurile victimelor tratate aici pe Jeg, ci acele ale aparținătorilor, cam ca la chefurile de micro-revelion. Sau din bordeluri. Ți-o iei de la pește, nu de la curvă. Da, poate nu chiar ca la chefurile de micro-revelion, îmi cer iertare.

O altă soluție ar fi segway-uri personalizate – ca mijloc de transport mă refer – cu link spre un site cu obiective statutare, misiune, viziune și valori, care în mod ideal să atragă o întreagă comunitate activă.

Trebuie să se acționeze fără concesii și fără impedimente logistice, în acțiunea bine orientată principial de a mi se mui fața cu urgență.

Lumea a început să agațe-n mine prin baruri, să amenințe în cercuri strânse ad-hoc, or asta este haotic și neconcludent.

Un asin de cargo trebuie să fie disponibil în permanență, pentru a-mi transporta ceremonial cadavrul batjocorit și desfigurat la crematoriu, unde să fie distrus la foc mocnit. Să fierb pe dinăuntru, așa cum de altfel merit, înainte să prind flamă pâlpâindă subțire, care să mă arză complect.

125 comentarii

  • @ Nelly
    Eu nu cred că sunt citit… 😀
    Dar pot să fac o verificare… de dragul rigorii ştiinţifice…

    Care dintre cărţile mele le-aţi citit?

    PS1.
    @ ALL
    A citit cineva de aici o carte scrisă de mine?

    PS2.
    Nici măcar eu nu m-am citit de câţiva ani. Pe vremuri… eheheeee

  • Marian, bozgorele nu estem fugitul in pusta, estem calugarul acum si tu am bagat coada ca dracul Skaraotzchele si l-am facut pe prietenele tau bozgorul sa foloseasca iar jegul. Jaj nekem!

  • Poate ai înţeles tu greşit scopul cu care onorabilul te-a invitat la domiciliul lui.Eu bănui că te-a momit cu bătaia. Da altfel eşti simpatic.

  • Simt şi eu lipsa de înjurături pe acest jeg.

    Să-mi sugă pula toţi ungurii.

    Să-nceapă distracţia.

  • @mitzy_mo si eu pup dulce pe tine. Ce mai faci? Eu sper ca tu estem o domnisoara fericitul si implinitul, pe planul profesionalul, sentimentalul si afectivul. Asta estem mare bucurie de bozgorele golanul: Sa stim bozgorele ca domnisoarele florile inmuguritele sunt fericitele! Asta insemnam miros de primavara cand noi stam cu picioarele la zapada si facem multi muciul la nasul. Tot un baiatul care estem cu multi mucii la nasul credeam ca facem misto si injuram ca carutasii degeratii. El se credem foarte spiritualul dar el estem tot atat de amuzantul ca tusea de un bosorogul. El zicem ca vrem distractia. Dam la el distractia sa nu poata sa ducem cocoasa!

  • ügyvéd: No, c-am stat cu frica-n sân. Că te-ai dus pe Dunăre sau sus, sus, sus, la munte sus. Şi te-a sabotat natura în vreun fel mişelesc, de nu i-ai mai făcut faţă (sau spate. După caz). De n-ai mai văzut lumina nopţii şi stelele ziua. Despre mine toate bine, săru’mâna!

  • Estem aici un dilimachele cu nickname de avionul si cu mintea la el incretitul. El estem patriotele si nu puteam pentru ca sa scriem un textul fara sa scoatem pula din gura. El estem exemplul cel mai bunul la zicala “toti il bate, toti l-injura, toti ii baga pula-n gura”. El zicem raspicat ca nu dam Ardealul pulelor. Eu credem ca Ardealul dam la el multe pulele in cap. Daca nu estem multumitul, rugam frumos Ardealul sa dam la el pulele peste gura. Dilimachele estem atat de prostul preocupatul de pula, incat nu stim ca romanul adevaratul zicem Transilvania. “Ardeal” estem un expresia bozgoreasca, si acum bozgorele subversivele incarcam in camioanele pamantul ardelenescul.

  • buey, ugy. wellcome back.
    ce te rog. nu le mai zice la handicapaţi cu (vorba ta) nume de avion că ar avea ”mintea la el incretitul”. asta pentru că în genere mintea se confundă cu creierul, care, nu-i aşa, e bine să fie cît mai încreţită. deci l-ai presupus pe handicapat că ar fi deştept, ceea ce, sincer, este o mare exagerare. se observă foarte clar din confuzia gravă în care trăieşte, ardeleanu’ pulii care e. (eu cred că-i constănţean, ceva. poate bucale. numai ăştia sînt aşa de patrioţi)
    în rest sînt foarte de acord cu consideraţiile tale şi dansez lasciv un ceardaş revizionist.

    (mareane, încă un post şi poţi să scrii)

  • @ügyvéd: săru’mâna

    @Carrier: pace şi împlinire. Pe JEG nu se ceartă lumea. Lumea discută. JEG nu e o gară, e un aeroport- nu sunt mahalagioaice p-acilea, dar poţi discuta despre organele părinţilor într-un mod inteligent. A, şi există şi terminale pentru călătorii internaţionale.

  • Dariuse, cineva ţi-a scris peste 25 de minute. Ia vezi. Fă click pe link, poate ţi se îndeplineşte vreun vis.

  • @ asite27
    Nu aţi înţeles nimic din acest blog.
    scripta manet virgo intacta volo non valeo

    Nu mai am de spus decât…
    ubi amor ibi oculus

    Ia te uită cum m-am îmbolnăvit eu de la Bibliotecaru! Nici măcar nu ştiu ce înseamnă cuvintele de mai sus. 😆
    Na, că râd acum şi cu animaţie… nici nu ştiu ce se întâmplă cu mine… sper că nu e ceva contagios.

  • Dariusică draghe, dacă tot mi l-ai furat pe 69 … să-ţi fie de bine !
    Data viitoare o să-ţi fac un 66. Eu sunt şasele din spate iar tu şasele din faţă, if iu nău uat ai miin.

    Să recunoască cineva că “am rulat“. Vot.

  • @Marian S: cre’ că treaba aia de o zisăşi tu mai sus se cheamă “outing”. Să ştii că suntem alături de tine.

  • Am facut o calatoria cu mult pericolul de pizda! Voi stim sa facem mare figura de pizda? Bozgorele am facut calatoria cu pizda. Bozgorele la fel spunem sarut mana la mitzy_mo! Iar spunem mare fericire sa fim la casa de prietenele Marian.

  • Bozgorele am fost la verisoara de la Chambéry. Bozgorele am umblat ca un prostul la drumetiile. Bozgorele am fost insotitul de nepoteii scumpii si frumosii, francezii, care la bozgorul am scos parul albul prin chelia!

  • Acum facem o intrebare de la un bozgorul naivul. Cine avem un catelusul simpaticul? El stim ce insemnam pentru un singurul un catelusul sau un pisicutul o casuta? Eu bozgorul nu mai injuram ca un hamalul, ci doream ca sa aducem o casuta la animalutele!

  • Acum facem o intrebare de la un bozgorul naivul. Cine avem un catelusul simpaticul? El stim ce insemnam pentru un singurul un catelusul sau un pisicutul o casuta? Eu bozgorul nu mai injuram ca un hamalul, ci doream ca sa aducem o casuta la animalutele! Care aveam un animalutul, roaga bozgorele la voi s-l iubii mult!

  • @ügyvéd: You cheap zdreanţă that you are! Omenii muncesc ca hamalii şi tu voiajezi prin străinătăţuri. Dar eşti iertat pentru mărinimia dumitale şi pentru dragostea de animale superioare pe care ţi-o împărtăşesc. Îţi pot recomanda http://www.adoptiicaini.ro/ . Dacă vrei de la privat ţi-aş da vreo 6 pisici dar fac parte dintr-o colecţie personală cu legături sentimentale, cu alea alea.

  • @mitzi_mo, mersi frumosul pentru linkul. Eu estem mare iubitorul de animalutele si ele suntem mare iubitorul de mine. Catelusele si catelusii muscam la mine de multe ori, cu simpatia. Am fost un catelusul foarte simpaticul, care am facut din prietenia gaura la pantalonul de bozgorul. Eram un pantalonul americanul dar bozgorul nu am suparat. By the way, spunem mersi frumos la prietenul @ottffsse si cerem scuze la el ca nu am raspunsul mai devremele.

  • Daca tot nu scriem un daco-romanaul adevaratul, scriem bozgorele. La bozgorele estem mult dorul de Praga. Acolo am petrecutul bozgorul clipele amuzantele si sejurul superul. Praga estem un orasul superbul care punem capcanele la turistul bozgorul. Daca vream turistul bozgorul sa facem preumblare prin stradutul istoricul si vrem el sa cautam pe domnul Kafka, numaidecat bozgorul cadem magnetizatul in localul de relele moravurile unde altii bozgorii netrebnicii beam berea cu hectarele. Bozgorul am fost decentul si m-am conformatul. Nu mai stim cate ore am statul, cred ca in jurul de trei zilele si apoi am cantatul cu ospatarul cehul Az a szép. Am venitul ca un catelusul plouatul cu metroul pana la hotelul si acolo am avut un revelatia. In primul randul ca doamnisoara de la receptia, cehoaica blonda superba habar nu aveam de limba engleza. In al doilea randul ca nici injuraturile de maghiara nu intelegem domnisoara. In al treilea randul bozgorul am inteles ca mai bine stam putin in holul si beam un coniacul. In al patrulea randul ca bozgorele am gasit gasca de irlandezii cu nasul rosul si am facut cu ei fratele de crucele la coniacul.

  • @mitzi_mo, tu estem mult prea amabila. La clipul recomandatul de tine estem un flacaul care cadeam de pe magarul. Bozgorele prietenul tau estem el un marele magarul. Tu am facut un complimentul la prietenul tau bozgorul si el spunem la tine sarut mana. Si asiguram la tine de multa prietenia si dragostea.

  • SUNT UN PĂCĂTOS, PĂRINTE !!!

    de I. Minulescu

    La părintele Vintilă

    Vine-Arvinte, cam sfios

    Şi se roagă: – Fie-ţi milă

    De un suflet păcătos!

    Chiar în săptămâna mare

    Când tot omul e smerit

    Şi posteşte cu-ndurare,

    Uite, am păcătuit!

    – Ai furat? Întreabă popa

    – Nu prea sfinte! Fără vrere

    M-am dat răului şi hopa

    În grădină c’o muiere!

    – Vai de mine, vai de mine…

    Greu păcat ai săvârşit…

    Însă dacă-mi spui cu cine,

    Poate vei fi mântuit.

    – Nu pot, a răspuns Arvinte

    Să-mi fac chinul şi mai greu

    Nu pot s-o divulg Părinte

    Că mă bate Dumnezeu!

    … Era’naltă şi frumoasă,

    Părul blond şi ochi de jar,

    Gură dulce, voluptoasă,

    Dinţii de mărgăritar…

    – Nu cumva ai fost cu Tantzi

    Din Smârdan, de peste drum?

    – Nu pot s-o divulg că Domnul

    Mă trăzneşte chiar acum!

    … Şi-avea flori la cingătoare,

    Trup de crin îmbobocit,

    Mijlocel de fată mare,

    Numai bună de iubit…

    – Poate-ai fost cu Mitza Creatza

    Cea uşoară că un fulg?

    – Cere-mi tot, ba chiar şi viaţa,

    Însă nu pot s-o divulg!

    … Durdulie, ‘mbujorată,

    Numai cântec, numai joc,

    Când te-a strâns în braţe-odată,

    Ai simţit în vine foc!

    – Măi Arvinte-ai fost cu Leana

    Care şade pe Neptun?

    – Oh! Degeaba-mi zgândări rana,

    Fiindcă tot nu pot să spun!

    O comoară tăinuită,

    Fruct în dragoste scăldat,

    Toată plină de ispită,

    Toată plină de păcat!

    – Bine, du-te, meditează,

    Şi vii mâine mai dispus,

    Domnul să te aibe-n pază!

    – Sărut dreapta! Şi s-a dus.

    Ajungând în colţ, ca vintu’

    S-a-ntâlnit cu Calistrat

    Care ntreaba: – Ei, Prea Sfântul

    De păcat te-a dezlegat?

    – Încă nu! Răspunse Arvinte

    Foarte vesel şi vioi,

    Dar aflai de la Părinte

    Încă trei adrese noi!

De Darius Groza

Sociale