“Aproape 7.000 de oameni vor petrece trecerea dintre ani cu Marian Vanghelie.”

Îi știre, deci trebuie să știți.

Eu nu am casă, fiindcă sunt un boschetar pretențios.

Motiv pentru care aștept sclifosit un domiciliu care să mă merite și să mă încapă, în întreaga mea exigență.

Dar, fiind un boschetar pretențios, refuz să locuiesc pe străzi, alături de boschetarii de rând, optând să vagabondez în adăposturile diverșilor oameni, locuințe pe care le accept siderat, că dacă nu m-ar constrânge împrejurările, n-aș trăi într-asemenea cocine.

Momentan pot fi găsit în căminul fratelui meu Dacian și al concubinei sale Daria. Exceptând faptul că-s nepoliticos de casnici și-s mereu amândoi călare pe apartamentul ăla,  eu sunt oarecâtva mulțumit de condițiile (e adevărat – precare) pe care mi le-am creat acolo.

Însă foarte rar se dezlipesc să plece de acasă, eventual doar ca să-i mai facă un set de poze Dariei în oser, sărind, îmbrăcată într-un palton galben și cu autoturisme Dacia pe fundal. Rarisimele clipe când binevoiesc să-mi dea nițică liniște…

Asta pe lângă că Daria îmi deschide ușa, când vin, mai mult dându-mă afară decât lăsându-mă să intru.

Când mai catadicsesc să se ducă, este un moment propice de a mă masturba și eu comod, altundeva decât în baie, cu pisica supraveghindu-mă nu foarte înțelegătoare.

Așa că m-am așternut confortabil în living și mi-am încărcat complet toate părțile din filmul porno cu actrița brutalizată care seamănă flagrant cu reprezentantul maghiar al delegației fostelor mele prietene, Timea și am început să mă satisfac ritualic, cum până la urmă doar eu mă pricep.

Să deosebim totuși o ambianță: la Dacian și la Daria, deci la Daria, tot ce se referă la el este un birou generos care-i conferă prin gabarit statutul de locatar. DAR ATÂT! Că reeestul este la mila Dariei. Căcaturi de manufactură artizanală împăștiate într-o neglijență calculată peste tot, având funcția unică de a ocupa, în aparența eșuată a decorării. Garderoba ei pentru făcut fotografiile expirate ca simțire amintite mai sus, niște perdele “în culori diafame”, ca să citez pe cineva care le-ar înțelege sensul (tocmai pentru că nu au unul) cam în aceeași măsură în care-i convin și plac mamei mele, Mirmen, o Darie bătrână sau invers – astalaltă o cealaltă tânără, fapt care prin sine le invalidează. Pe perdele.

Ce ziceam? A, și mă masturbam feroce. Ei locuiesc la curte. Moment în care, cu la fel de mult sens precât perdele, a venit foarte familiar, nu cu mine, ci cu ideea de a bate în geam, poștașul. Care s-a arădicat la nivelul fereștii, m-am privit adânc în iris, cât eu practic mi-o frecam cu virulență, cam pe la final, destrăbălându-mă de cât eram de bun, pentru a mă anunța că este urgent să primesc o foaie prin care se convine că e confirmată sosirea un colet, care nu mi-era destinat.

Lavinia este singura domnișoară pe care Darius a făcut-o să sufere și nu invers, din considerentul că este singura care l-a iubit înapoi și nu invers, cum se întâmplă te obicei, de și-o ia el în bot ca la nufărul. Bazându-se pe elucubrațiile lui iluzorii nedemne de orice crezare, Lavinia, dintre toate celălalte amețite, doar pe Lavinia și-a permis să o părăsească, dovedind – a câta oară? – evidentul – că el nu urmărește să i se dea ceva, dar cere, iar când primește este doar ocazia ideală să arate că nu merită.

Minuscula Lavinie va fi adăugată la rubrica eu.

Livia, cunoscută în anturajul potrivit drept minora, este o persoană din viața lui Darius care nu a împlinit încă 18 (optsprezece) ani.

Este relevantă în conturarea lui Darius întrucât, deși el nu și-ar dori, face parte integrantă din însumarea unui număr tot mai restrâns (adică una) de exemple care-i alimentează latura sa maternă. Darius înșală bănuiala socială, nepângărind-o, ci crescând-o ca să n-o aibe nimenea cine n-o merită.

Pentru asta investește în Livia ceea ce până la urmă se rezumă la hrană, pe care de cele mai multe ori o împarte copilărește (cum o și caracterizează) cu Darius și alcool, pe care îl consumă tot el, că ce știe ea, țucu-i sufletu’?

Bun, și cea mai recentă descoperire este Alice Strete. La momentul scrierii acestor rânduri, stă-ntr-o rână, să cedeze, nu mai durează mult. Este de-o finețe și animație covârșitoare, chiar și când privește-n gol. Unii ar zice că i se uită ochii în părți diferite. Eu cred că e cel mai probabil doar unul dintre atuurile ei, deși să lămurim că nu i se uită.

***

Dar, în principiu, să ne amintim și de mama!