Darius Hero

Asta spune multe despre tine. Respectiv, asta nu spune multe despre tine.

A

Ăstea două propoziții sunt diametral opuse. Dar înseamnă ambele exact același lucru și e întotdeauna de rău. De ce?

Am cunoscut o fată, deci, așa, cam cum sunteți conștienți că se întâmplă, mi-am făcut jocul meu ieftin cu ea, pe care îl știți cu toții, m-am dat în stamba caracteristică și i-am câștigat pe nimic întreaga simpatie. Nu-i nimic îngrijorător, că-și revine ea, dar nu și-a dat încă – da? – seama de teribila greșeală, așa că pot dezvolta în acest demers meschin al meu.

Este oareșcâtva drăguță, nu mă fac chiar de râs afișându-mă cu ea în societate, dar în același timp reușește să stârnească intrigă prin prezență, nu neapărat controversă.

Râde tâmp la glumele mele, așa că nu mai trebuie să râd singur ca să le scot în evidență și să subliniez în acest fel că sunt de râs, iar uneori râde și la lucruri care nu sunt neapărat amuzante, ceea ce este promițător, fiindcă denotă că (a) nu trebuie să fiu mereu distractiv și (b) am cu cine mă hlizi la înmormântări sau alte ocazii deosebite care ne vor aduce împreună și care nu se vor deda neapărat râsului, dar în cadrul cărora voi avea mereu cu cine să îmi împart buna dispoziție, indiferent de context.

Însă are un parfum absolut grețos. În standardele oamenilor cu pricepere și stil, sunt convins că este un produs de reală performanță olfactivă. Nu am vreo îndoială că e de firmă de renume, branduită consacrat, o marcă râvnită și greu de găsit și o fi și strâns banii pentru el de când economisea alocații, ba chiar fata activează profesional în domeniul modei contemporane tinerești și al retailingului într-acest sens, se prezintă o adeptă a bunului gust și oferă consiliere calificată publicului larg. Dar mie îmi vine să vomit de la parfumul ei.

Nu știu cum să fac, că dacă se ajunge pripit să ne culcăm împreună sau altă anomalie dintr-asta, chiar fără a face sex musai, deci doar să dormim, o să-nsemne că o să mă trezesc zilnic și o să mă reped la duș, ca să-mi dau jos de pe mine de fiecare dată boarea aia infectă cu care se unge cu atâta pasiune.

Fiindcă am întrebat-o ce căcat îi mireasma aia și că i-am împărtășit cu condescendență că îi absolut grotescă, iar ea mi-a spus că “o definește”. Nu cred că are nici cea mai mică intenție să schimbe borala aia de la nu-știu-ce producător apreciat, fiindcă simte că o reprezintă, aproape că mă contrazicea; dacă nu mă dureau tâmplele, aș fi zis că se împotrivește, că alege cumplitul odorizant în detrimentul meu.

Or eu, dacă nu cumva o să regurgitez în timpul somnului, înecându-mă cu propria vărsătură și decedând din cauza scârboșeniei, atunci se-nțelege că va trebui într-un compromis nedrept să mă și prefac c-o iubesc pe domnișoară și în același timp să și rânesc cu consecvență și săpun de rufe însăși amintirea ei zilnică, sentiment care de obicei este plăcut și care reprezintă prezența feminină ce tocmai s-a dezlipit de tine, pentru tot restul zilei, până la sublima revedere.

Iar eu am o preocupare fixistă cu duhnelile, fiindcă eu îmi adulmec prin casă fostele prietene încă luni de zile postmergător tragicei despărțiri, ba de la câte-un ciorap în țeava de la aspirator la găsirea căruia izbucnesc în plâns, ba câte-o zdreanță uitată pe care-o scormonesc din vreun sertar și care mi le îmbibă pe restul, de-o port cu mine în textura fină, încât nu știu de unde pute, ba de la vreun prosop abandonat, când deja se vede prin ale mele.

Mna, asta ultima – fata, cât și aroma ei sinistră de dulcegărie insuportabilă – are și o proprietate înfiorătoare de-a se impregna abject, de aia de nu trece dintr-o singură spălare. Îîîh, îmi vine în gură numai când mă gândesc.

***

Dacian insistă să-și taie unghiile în cameră. De față cu mine. La masă. Nu la masa la care mănânc. Nici departe. La o masă. Dar de față cu mine. Problema cu aceasta este că mereu unghiile îi ajung pe jos, în opoziție cu a rămâne pe masa pe care le taie, care, dacă acceptăm acest nou aranjament, ar fi situația normală.

Nu vă împacientați. Sunt unghiile de la mâini. Pentru că cu picioarele are un alt fetiș: se scârmă între degete, de câte ori îl chem să se uite la ceva la mine-n monitor. Nu-mi explic de ce, dar dacă îi arăt ceva, el, ca să se concentreze, se scârmă între degetele de la picioare. Deja îmi deschid lucruri aiurea, doar ca să verific dacă așa-i situația cum o bănuiesc. Și așa este. Indiferent ce îi afișez, el se scârmâ între degetele de la picioare.

În orice caz, Dacian pare să se fi dresat cu o anume igienă primară, nu mai dezvoltată de nivelul cognitiv și instinctual al simplei excreții.

Deoarece după ce catadicsește să spele după el prin baie, ca urmarea a precedentului articol pe această temă, convine să stoarcă mopul în chiuveta deasupra căreia mă spăl eu pe față. Acțiune avansată care se poate considera o promițătoare evoluție, în capul lui, față de a-l stoarce în chiuveta în care spăl eu vasele, inclusiv pe ale lui.

Toate aceste soluții mai comode datorându-se faptului că nu mai poate fizic să se aplece la scurgerea căzii, blocându-se surprins în burta acumulată stând toată ziua și jucându-se pe calculator cocoșat, același obiciei care l-a dus în scolioză și același care a ajuns să-l împiedice  acum, din trunchi, să se ridice din aplecarea pe care-ar fi putut-o altfel executa, dacă n-ar fi existat întreaga situație anterior descrisă.

192 comentarii

  • Parfumul e ăăă miroase a lenjerie comestibilă. Sau a punga de jeleuri deschisă de un copil cu obrajii rumeni. Asta ca să fac o asociere la fel de potrivită ca cea din descriere. Si nu e chiar odios, dar e extrem de girly.

    Fetei care râde la glumele jeg.ro-ului (asa, ca de la fată superficială la fată superficială): Nu te grăbi să spui că un parfum te defineste. Uită-te în jur mai atent. Fă-ți programări la parfumerii fancy când te afli în civilizație, miroase cu atenție, discută cu oamenii care vând, citeste nițel, cumpără niste mostre de la luckyscent, încearcă-le o vreme. Si fă o decizie informată. Te pot asigura aici că nu ai mai cumpără L’instant de Guerlain după o asemenea întreprindere. E genul de parfum făcut pentru că vinde (da, si Guerlain fac parfumuri pentru bani). Si nu uita că a spune că un parfum care se găseste la Sephora te defineste e ca atunci când spune Gigi că îi place Coelho. Sunt desigur parfumuri drăguțe, dar exact asta. Parfumuri care se vând extraordinar pentru că sunt pe gustul consumatorului mediu… sau profei de română din liceu. Asadar, îți recomand să studiezi oferta producătorilor de nisă sau chiar independenți si să nu uiți că parfumurile tari au scopul de a 1) seduce 2) impune. Parfumul ală clar nu impune si nici nu pare să seducă pe cine (presupun că) ai vrea să.

    O fată pe care n-o defineste mirosul de lămâie si mentă si nici pasiunea pentru figuri politice sinistre. ’cause every girl is far more than just that! 😀

    Girly mood off.

  • Darius dragule, cel mai simplu ar fi fost (dar nu e prea tarziu) sa faci un efort financiar si sa-i daruiesti domnitei un parfum care iti place tie!(in cazul in care consideri ca se maerita)
    La multi ani!

  • S-a mai zis. Nu îmi voi asuma acest risc. Dacă nu se dă cu el şi l-am cumpărat degeaba?

    Nu pot să fac o investiţe, dacă există chiar şi ipoteza că nu voi obţine maximum de profit din ea.

    Ar însemna să fiu dezinteresat, ceea ce nu îmi permit.

  • Poi, iati un oust! sau glade microspray din ala care face “fasuri” .. daca iti convine ideea, sau convigeo sa faceti dus… ca afara e plin de microbi, gripa aviara … 😀

  • Am citit postul ăsta ieri, iar azi chiar am intrat intenţionat într-un magazin de cosmetice să întreb de parfumuri cu aromă de mosc şi ambră :)) Şi bune şi rele! Câhhh!! Înţeleg de ce te-ai fi putut scârbi în halu ăsta, da` să ştii că sunt şi câteva care ar merita efortu` olfactiv… Da` tot dăjaba, dacă pe don-şoară ăla o defineşte! 😛

    Şi tot azi am redescoperit între multele citate pe care le-am cules de-a lungul timpului unu care-mi place tare mult de la Darius Groza… Nu ştiam de ce-mi sună numele cunoscut! ;)) Luaţi de-acilea: “Sunt un anonimeni promiţător. Poate dacă-mi dau mai mult silinţa, ajung chiar un veritabil nimeni consacrat.”

  • ca maine il vedem si pe groza cazut in randul barbatilor care se aliaza cu nevestele lor impotriva necunoscutilor care le agaseaza. bine, barbat e un fel de a spune despre grozea.

  • absolut aproape toate (?) parfumurile pe care le primesc cadou sunt infecte. rog pe aceasta cale lumea sa imi faca mai degraba cadou brosura.

    dar cum orice post e o invitatie la completare, stii ce e un complet turn off? un barbat care se da cu crema. si o femeie. bine, crema in general.

  • era firewall`ul ei personal tuh nebunule

    ps: s-a notat ca [ocazional] speli vasele. fuarte subtil 🙂
    ps2: LA MULTI ANI!

  • Nu mai face atatea mofturi 😀 .Fetei ii place parumul ala.. :-?? ..E alegerea ei daca se da cu el..si nu cred ca e o tragedie..faci mare haz de necaz..:D ..Sau eventual fa`i cadou un alt parfum..care sa semene cu ala dar sa il poti suporta :))..! (Sfatu meu ;))

  • Deci hai să te învăţ ce mi-a făcut mie bărbată-miu, că lui cică nu-i plac parfumurile mele.. alea dulci. Mi-a cumpărat el de Crăciun un parfum ca i-a plăcut lui foarte tare. Şi de atunci numai pe cela îl folosesc. Din iubire. Dacă tu faci chestia asta.. şi ea nu schimbă parfumul de dragul tău înseamnă că nu te place destul de mult. Poate chiar te displace şi îţi face în ciuda pulii:) Deci dacă nu schimbă odoarea după ce-i cumperi tu parfum, e de lăsat. Gagica.

  • Bun, asta am mai lămurit şi mai sus. Dilema care reziduă este: CE DUMNEZO ŞI HRISTOS ŞI MĂMICUŢA SFÂNTĂ DIN CERURI FAC CU PAGUBA PARFUMULUI, ÎN CAZ CĂ REFUZĂ A ÎL FOLOSI.

    (De exemplu, o fostă doamnă Jeg pe care şi pe aia am reuşit să o îndepărtez, folosea uneori parfum de bărbaţi. Şi ăla îndeajuns de infect, că îşi vărsa pe ea o litră, însă era măcar de bărbaţi – ciudat îi că şi asta susţinea că o defineşte, că ei îi place aşa. Mă rog, dacă ne frecam îndeajuns, puteam susţine că măcar îl folosim ambii. Zic asta fiindcă ar fi o soluţie – îi iau de bărbaţi; dacă se încăpăţânează, nu m-o durea gura să i-l cer îndărăt.)

  • Lasă mă, Darius, dacă îl refuză îl pui bine şi îl dai următoarei doamne Jeg ca cadou cu vreo ocazie.. Crăciun, zi de naştere etc

  • Să zicem că accept, prin absurd, să fac acest cadou, fiindcă e în interesul meu… de unde până unde s-a ajuns la discuţia că să dau io cadouri, aşa, în general, la ocazii, la oameni?

  • Intr-adevar mare paguba e un parfum pentru un scartar ca tine.Ma ofer sa-l cumpar eu ca sa fi si tu mai linistit.

  • :))) acuma.. no, io ţi-am oferit soluţie.. următoarea soluţie mai necostisitoare ar fi să schimbi gagica:)

  • Cu ocazia Sărbătorilor de iarnă , KronosBlog vă urează un călduros LA MULŢI ANI! Să aveţi multă bucurie alături de cei dragi! Fie ca anul care vine să însemne pentru tine o nouă treaptă pe care o urci. Îţi doresc o viaţa împlinită şi fericită! La mulţi ani!

  • Mai, mai ! sa nu-mi spuneti ca sunt primul in acest an !!!
    Vezi bai bulache, primul om care a trecut pragul acestui blog in acest an e barbat. Asta inseamna belsug la blog, pulica tata ! Io zic sa pui deja palinka de Zalau intr-o frumoasa damigeana.
    PS1: m-am trezit pe la 9 ca eram galben la fatza (expresie doar pt. cunoscatori)
    PS2: dupa ce “bag“ ma culc la loc, aferim ! Si sa va… pe toate.

  • “E parca un facut ca nimanui
    Sa nu-i miroasa murdaria lui,
    Pe cand – pe vrute, pe nevrute –
    Parfumul altuia ii pute.”

  • Haha, o soluţie ieftină ar fi să-i dai să citească blogul şi comentariile, asta dacă se lasă uşor influenţată de opinia poporului.

    Dacă nu, există si cleme de nas, d-alea care nu te lasă să sforăi noaptea, probabil nici să tragi pe nas, aer.

  • Is oribile alea… Printzipul de functionare e ca se lipesc de nari si dispun de-un arc care-ti tin narile departate la maxim (dureros) toata noaptea ca sa intre tot aerul pe-acolo. Is groaznice.

  • Postulat de Jeg:
    nu exista asa ceva precum “o soluţie ieftină”

    ca solutie, ar putea fi util sa citeasca tot blogu’. pana termina, de citit, poate uita sa-si mai dea cu parfumul de dulceata.

  • …o femeie care face astfel de gesturi, ca taiatul unghiilor sau scormonitul intre degetele de la picioare in fata unui barbat, fie nu are minte, fie considera respectivul barbat un OBIECT ignorabil…serios, cum poti sta in preajma unei astfel de muieri?….numai citind despre ce face si mi-a pierit pofta de mancare pe vreo saptamana….faci cura de slabire si o folosesti pe post de superslim?…uau, un asemnea gen de femeie iti taie “cheful” pe termen lung…ma intreb daca esti masochist sau vrei sa te alegi cu o hepatita pe baza olfactivo-vizuala?

  • nu exista un mod mai subtil de a o spune, asa ca o voi spune pe sleau: asta cu pere crede ca-l futi pe dacian! am plans de ras.

  • “Care este decât una strict profesională”??? nu se poate, Darius…ti s-a dus izul dulceag de perfectiune in ale gramaticii…mai bine accepta parfumul, ca e greu sa o convingi pe tanara sa renunte la insasi esenta personalitatii ei…care este

  • oana, aia e capcana jeg clasica in care ai picat cu succes. impropriu zis, succes, ca asta o sa rada de tine si-o sa te numeasca felurit.
    uite, eu am rezistat tentatiei sa-l dojenesc pentru privarea de sex. a mea. in textul cu pafuml, da.

  • O solutie ar fi sa iti iei si tu un parfum la fel de “dureros” si sa te tat bagi in sufletul ei dupa ce te-ai “picurat” cu o tona…sa vedem ,ei ii place?
    Problema e ca tot apare actiunea de a investi in parfum, chiar daca de data asta sticluta cu esente ar fi pentru tine.
    Afla si tu ce arome ii displac si tocmai cu alea imbalsameaza-te…poate cine stie, se prinde fata de contraatacul subtil.

  • si-a cumparat parfum din piata MIHAI VITEAZU?

    acolo te acosteaza femeile cu fuste inflorate….

    “ha’…manca-ti-as!! sa-ti vand un parfum”

    😀 daca te uiti atent …vezi ca o pus apa de ploaie :))) in sticle de dulce’i%cabana

  • citesc blogul de ceva vreme…mi l-a recomandat un amic bun…si e …”pa bune ” bun de haleala….cat despre mult discutata pb(vad ca ai strans 93 de comm)…daca duduia nu renunta la parfum oferai drept cadou un sconcs…recunostinta pt ca ti-a facut “viata mai buna”

  • Cert îi că musai are dreptate: scroafa de Popeasca n-a prins oda adusă greşealei, prin “decât”; dar acum, că am catalogat-o, s-a prins, gata.

    Am descoperit pe unde umblă Vicoş. Şi Sofia a ridicat o strategie asupra căreia voi apleca urechea, de aici, de la înălţimile la care mă pune Cristina asta nouă.

    Bine. Mă duc să mă scârm în buric, tolănit în vastele-mi dormitoare…

  • darius e kristine nu cristina…imediat serbam craciunul de rit vechi :D..pt toti ceilalti LA multi ani fericiti…si la cat mai multe articole…sa avem si noi unde sa ne plimbam mintea 😀

  • Deh, asta e, am prins “decat” gresala…oda o las pentru mai tarziu, cand ies din cocina-mi existentiala…asta ca sa descoperi pe unde-ti mai umbla citiorii de jeg

  • Groh, draga mea. Groh. Stai, că vine el, Marian S., să pună ultimele 2 comentarii până la 100 şi apoi următoarele 69 până la favoritul lui de după 69, adică 169.

    (Am glumit, bă, nu te ambiţiona. Apropo, dobitocul mi-a trimis sms de Revelion în care a băgat link la blogul lui. Aaaahahahahaha, buuun.)

    Cristina… fleanca şi fă cum ţi se spune.

De Darius Groza

Sociale