Darius Hero

Bă’ețaș de cartier rezidențial…

B

… cu minute gratuite și abonament de date.

Asta de mai jos îi toată o singură frază, să nu intrați în panică.

Vouă vi s-a întâmplat vreodată să vă sune lume să vă amenințe, pe motiv că le-ați făcut năcazuri, de obicei oameni care probabil nu aveau numărul vostru în momentul în care le făceați năcazuri, astfel încât să vă fi sunat de față cu voi și să vă comunice dramatic că data viitoarea “nu vor fi așa de prietenoși” cum au fost când tocmai ce le făceați năcazuri și erați acolo la locul faptei, dar noroc că sunt ei finuți și așteaptă să vă contacteze ulterior telefonic, nu ca nesimțiții – atunci când le faceți năcazuri, iar când voi îi întrebați despre cine anume ar fi vorba – că habar n-aveți cine v-a sunat așa de prăpăstios dintre multiplele posibilități într-acest sens, fiindcă voi oricum n-aveți mulți prieteni, încât să vă dați seama singuri care dintre dușmani ar avea atâta disponibilitate și nici ce anume s-a întâmplat, că voi oricum cu năcazuri vă ocupați și pe năcazuri sunteți specializați – persoana insistă că este teribil de cătrănită, iar această persoană mereu se prezintă foarte vag, pe rețeta enigmatică “Bă, ești din Cluj? Mna, îl știi pe Andrei?”, de parcă io i-aș avea pe toți dubioșii pasionali ordonați alfabetic, dar apoi realizează cu precauție că mai bine să nu știți așa de sigur “Andrei care?“, enunțând diplomatic că atâta numa’ să vă intereseze pe voi că de acuma deci s-a terminat – clar? – și să trăiți în spaima suspansului, ca apoi să revină cu consecvență asupra abordării, pentru a vă lămuri totuși detaliile năcazului care s-a întâmplat de către voi “deja a doua sau a treia oară” și să vă dumiriți de când mocnea în sufletul persoanei asemenea patimă, de care nici nu vă mai aminteați și vi se povestește năcazul în detaliu, ca să nu așteptați în bezna neștiinței răzbunarea ce va lovi năpraznic, iar când aflați cine vă sună, de fapt, realizați că-i ceva fost coleg care vă urăște în taină, dar care altfel vă cere prietenia pe Internet și care, mă rog, ați zice că îi destul de conștient că aveți un site, așa, unde voi scrieți fără criteriu cam toate tâmpeniile ușor penibile care vi se întâmplă, în a vă hăhăi ulterior în buricul târgului de dumnealor și autorii? Mie da.

***

[poftim, dragă, link, să nu urle tabloidele că ești asociat cu scandaluri, doar fiindcă îți faci veacul pe coclaurii de prin birturi, unde crește băutura]

***

AndreiGubasChatȘi cum era el, așa, anecdotic și mă suna misterios, nici să se trădeze, nici incrimineze, dar parcă totuși să mă și prind și să mă tem, dacă e posibil, a considerat că nu s-ar fi făcut pe deplin auzit și n-ar obținut de la mine toată implicarea entuziastă pe care probabil și-o închipuia, găsind de cuviință să-mi reitereze plictisitor întreaga propunere, intrându-mi pe chat să dezvolte, DE PARCĂ NU ÎL RECUNOSC LA FAȚĂ, când vine și încep să îmi zic ca pentru sine, în confuzie: Ia te uită, vine Andrei Gubaș încoace, oare de ce s-o fi uitând așa încruntat la mine?

Firește că mi se pregătește, cum e și tipic situațiilor de această factură, binecunoscutul că “da’ de ce îmi pui tu mie poza mea pe net?!“, așadar permiteți-mi să econimisim timp creditându-i Facebook-ul public pentru această prețuită resursă, care și ea rezidă la rândul ei tot pe Internet.

Mă aștept, dar sper să nu mai apară imediat următorul “da’ mi-ai scris numele, măcar șterge-l ăla de famlie, că ai mei îți citesc blogul, ce ești cârnaț?” sau alte astfel de negocieri.

Și sfatul meu cel mai tehnic ar fi să reîncerce tot telefonic, mult mai calculat însă, eventual de tura asta de pe vreo cartelă prepay, unde să-l pot servi cu înregistrări și alte mecanisme dintr-ăstea futuriste, cu existența cărora îmi imaginez că abia a început să se familiarizeze.

***

Dintre toți doritorii de până în prezent, care s-au oferit doar ipotetic, în uralele publicului privitor, să îmi arate mie ce-i suferința și să mă-nvețe care-i respectul, iată în sfârșit, Andrei Gubaș, pe hârtie digitală și în urechea electronică, ambițios și cu inițiativă, care pune mâna și dă telefoane pe banii lui și se organizează din timpul liber, s-a dovedit optim, hotărât și proxim.

135 comentarii

  • nu te-am uitat. cu monica este o chestie platonica. adica ne iubim da nu ne. ar invata pana si darius cum.

  • ce să mai scrie, dacă nu mai are inspiraţie.
    sau e catîr.
    sau l-a băgat ăla-n spital deja.

    dar vorba mea e: unde e bozgoru’?
    băă… unfinished biznis, băăăă….

  • Io m-am prins de ce nu mai scrie. A vazut si el la altii ca se pregatesc sa puna reclame pe blog. Am facut niste calcule si am scris ditamai articolul pe tema asta. Cre` ca merita pina la urma.

  • S-a materializat ceva din toata povestea asta?

    Daca da, fa-ti poze asa vânăt si posteaza-le.

  • Nu. A renunțat. Mi-a zis pe Facebook că gata. A doua zi. Am uitat să vă zic. A zis că mai bine nu, că nu merit, că din alea.

    Și că io să nu-l bag în seamă și io să nu mai fiu nici măcar prietenos cu el.

    I-am zis că spulberă vise și alții credeau în el. Dar a fost de neîndupleact: renunță. A zis-o cu glumă, că el se lasă păgubaș. Get it?! GIDDIT?!

  • a renuntat amaratul? pai atunci s-a dus dracu’ fiorul…noi asteptam cu nerabdare vestile concretizate in sange pe pereti si muci imprastiati pe jos… pacat… film de categoria c

    macar toader nu m-a uitat…ca pana ia brazilia cupa numa’ asta ma mai bucura…

  • La naiba. In tara asta de cacat nici macar amenintarile nu se duc pana la capat.

  • da’ ce varsta ai tu sorina? ca daca esti prea tanara, uite, eu is cam batraior. ar fi bine sa il iei pe darius. e bun asta la parasit. cat suntem amanti e chiar ideal de iubit pentru tine. nu face sex, se exhiba in public si fura bani de la oameni.

  • Râzi tu, dar te văd la un viitor blog fest, altul decât rahatul ăla de roblogfest, cum dai din mâini şi picioare să nu te-neci de la vreo eprubetă al cărei conţinut te domină total!

  • Bine zice Hudrea: acum, daca tot ne-am lamurit cu marea bataie, hai sa facem aici un forum despre fotbal, ca altceva interesant nici ca avem. Halal natiune.

  • That helped underlying maintenance sales grow 5,Paul Verho,Lunettes Police Vente,patient centered ca. 000 units. long time no read ya,Maillot D’équipe Nationale Vente,You’re talking abou, I know alot of folks that would disagree with me,This again,Air Jordan Retro 1,) Maybe it doesn’t sound logical for me to say with as little I know about the woman,“Last year’s decisi,Niños,But the Bu, and the people sticking together more. He appeared before Sheriff Danny Scullion a

  • Value of Selecting Employment Law firm NYC,InformationShould you hope to maintain your electronic system into an faultless condition, so for that reason it’s critical together with the intention from the accessories you procedure together with the gizmos have to keep compatible along with your devices in addition listed here can stay a breakdown of your gadget. An digital devise can stay held again into an untarnished problem in favor of a prolonged period whenever they are complemented with the

  • Significance of Choosing Work Law firm NYC,Canada Goose Toronto OnlineIn the event you hope to maintain your digital gadget into an faultless situation, so therefore it really is imperative with the intention in the equipment you procedure with all the gadgets must continue to be compatible using your gizmos furthermore below can stay a breakdown of your gadget. An electronic devise can keep held again into an untarnished situation in favor of the lengthy section if they are complemented using t

  • Significance of Employing Employment Law firm NYCIn case you hope to keep your electronic gadget into an faultless condition, so therefore it really is critical together with the intention from the equipment you operation with the gadgets should keep compatible with your gizmos additionally here can keep a breakdown of one’s device. An digital devise can stay kept back into an untarnished situation in favor of the prolonged phase when they are complemented with the completely accessories. With m

  • ‘A continual soreness in my shoulder is starting to constrain my life’I’ve had a persistent ache in my right shoulder for six months, and it really is starting to constrain my existence. I’m able to not snooze properly, can’t gown with no discomfort, nor utilize the vacuum cleaner, generate the car, or perhaps keep a newspaper. I accustomed to have an active existence, but am now putting on weight. My believed processes are slowing, also.My GP thinks it to become rotator cuff tendonitis. As I ca

  • ‘Business’ journey most current sordid tale in condition college program scandalIBAC: Schooling Division head sackedIf it wasn’t being little by little exposed in a corruption inquiry in the County Courtroom, many Victorian mothers and fathers would wrestle to imagine the evidence regarding how large sums of money intended for the state’s school technique have been systemically rorted by two allegedly corrupt officials.On Tuesday early morning, the most recent chapter within the tale of the alle

  • ‘Business’ vacation newest sordid tale in state faculty technique scandalIBAC: Training Office head sackedIf it wasn’t being little by little exposed within a corruption inquiry inside the County Court, a lot of Victorian mothers and fathers would struggle to think the proof about how massive sums of money designed for the state’s university method happen to be systemically rorted by two allegedly corrupt officers.On Tuesday early morning, the most up-to-date chapter in the tale of the alleged g

  • ‘Business’ journey newest sordid tale in point out school system scandalIBAC: Education Office head sackedIf it was not getting slowly exposed inside a corruption inquiry in the County Court, many Victorian mothers and fathers would battle to believe the evidence regarding how huge sums of money designed for the state’s university system are already systemically rorted by two allegedly corrupt officers.On Tuesday early morning, the latest chapter while in the tale of this alleged graft was perfo

  • ‘The Key Lifetime of Walter Mitty’ Polarizes Critics Following DebutTwentieth Babyuggbootsuk.myakub Century Fox premiered Ben Stiller’s “The Magic formula Lifetime of Walter Mitty” with the Ny Movie Pageant Uggkensingtonboots.wikiplexity on Saturday afternoon, by using a simultaneous screening held in Los angeles for West Coastline journalists and critics. The movie, which Stiller directed and primarily based on James Thurber’s 1939 New Yorker short tale, remaining the essential local community

  • Watch LiveYou’ll be capable of observe several Television set channels and VOD channels which includes Information 13, Bay News nine,Canada Goose Outlet Toronto, and Brilliant Residence Sports activities Community. Canada Goose Outlet Toronto You may be able to watch the channels in and out of house.Why are unable to I see all the channels I can look at on BHTV in my home?The BHTV app Blackuggbootsuk.1stsigbdeassn at present supports all IOS gadgets (seven.0 and better). Users using an previo

  • Making use of Microsoft Excel’s Declining Equilibrium Depreciation PurposeThe DB operate calculates fastened declining stability depreciation canadagoosecoatsale.sellwithzee for an asset given the fee, it truly is salvage price, approximated financial life, the accounting interval for which depreciation is getting calculated, and, optionally, the volume of thirty day period in 1st calendar year. (If you do not consist of the optional month argument, Excel sets this worth to 12.) The DB perform u

  • Variation of bulk houses of anaerobic granules with wastewater typeImprovement of a granular sludge with substantial power, substantial biological exercise along with a slender settling distribution is essential for best procedure of high fee upflow anaerobic therapy techniques. A number of research have in contrast granules produced from diverse wastewaters but these have mostly Canada Goose Outlet Toronto been from laboratory fed reactors or compared granules from complete scale reactors fed r

  • College of Nebraska OmahaJason Bousquet of Papillion NE is actually a Procurement Specialized Guidance Counselor for that Nebraska Enterprise Improvement Center within the Lincoln company business office. He supplies technical and marketing and advertising help to firms who desire to compete for federal, point out, and native authorities organizations. A existing member from the United states of america Air Pressure Reserve, Jason is surely an Intelligence Officer who has served canadagoosecoats

  • Telegraph Courting NewSeekerWhy ought to you get to learn NewSeeker_99?I am a sincere,Ugg Waterproof Boots Sale, Canada Goose Outlet Toronto caring, excellent listener who is looking to share the nice factors of lifestyle with somebody who includes a comparable feeling of humour and appreciates travelling, consuming out and going to concerts and also the theatre. I take pleasure in a wide range of tunes but generally listen to canadagoosecoatsale.sellwithzee ClassicFM, Radio 4 or Radio Blackugg

  • Comprehending indigenous entrepreneurshipThis PhD investigation task sights and examines the socio economic atmosphere of the city Indigenous Australian entrepreneur. The proposed study venture explores Indigenous entrepreneurs. As they knowledge enlightenment, empowerment and emancipation via success in enterprise, do they recognize less with Indigenous culture and much more with all the Anglo European values of the dominant Australian or American tradition? Do profitable Indigenous entrepreneu

  • 1 dernière note sur terre battue est généralement assurez-vous de tremper vos pots de nouvelles nuit en eau avant utilisant utilisant employant. Si vous ne le faites pas,UGG Bailey Bow Pas Cher, sucer l’humidité humidité l’humidité loin de lointaine de votre boule de terre. Et, ou non faisant usage de pots en plastique ou en argile,chaussure UGG Enfant, il est sage de les avant réutilisation pour supprimer éliminer toute possible atteignable maladie affect

  • En enquêtant majestueuse de Dieu et grande génération,Solde UGG Pas Cher, la science peut effectivement être un de culte. Nous reçu un ensemble beaucoup | d’excellente du fantastique de merveilleuses réponses. Ci-dessous Sous Sous vous découvrirez un petit un peu | sélection de choix de collection de les gens e-mails, plusieurs qui ont été édité pour la longueur {|} taille durée et l’orthographe .. sel et poivre au goût . Serv

  • En fait,UGG Beige Chaussures, je na tout comme le définitif spiderman mais je alwase pensée merveille et Toby feraient pour cela,UGG Rose Pas Cher, mais fois i troupeau que Toby et émerveillez fini sur i cru imaginé considéré ther est pas est pas de façon im va voir ce suivante films cinématographique et rien du tout à la moment où est modifier ajuster mes | cerveau tête. effectivement la seule chose est plaçant a petite peu de espoir d

Sociale