Bine, fie.

Vă datorez multora un răspuns, deoarece mai toți m-ați întrebat de ce scriu așa rar și, uite, se face aproape o lună de când n-am publicat un articol nou. Într-adevăr, o explicație măcar meritați și este totuși necesară: fără motiv.

Altfel, lângă sediul companiei la care lucrez există un ABC, adică o alimentară mică. Individele care o dețin și manageriază sunt trei. Noi le zicem “babele”, deoarece le trădează vârsta, iar sediului negoțului lor îi zicem formal “la babe”, deoarece sunt atât de zgârcite, încât nu și-au dat un nume societății comerciale sau nu au considerat necesar să investească în a-și afișa vizibil acest nume.

Tot din acest motiv al zgârceniei este o alimentară mică și nu o alimentară, fiindcă n-ar prea vrea ele să închirieze un spațiu mai larg și nici n-ar fi util, trebuind să îl și încălzească, fapt care ar spori cheltuielile.

Însă ele sunt, desigur, lacome, explicație și pentru faptul că sunt trei, înghesuite în această alimentară mică, atât de mică încât nu au considerat că trebuie încălzită nici ea, că doar nu e mare, nu? E comodă. Deci nu trebuie încălzită, cel puțin nu unde sunt clienții, ci doar în cămăruța lor din spate, cu un reșou mic, care a încăput în ciuda spațiului mic, pentru că trebuiau și ele să mănânce undeva, la căldurică, chestii aduse de acasă, nu alimente cumpărate de la ele însele, fiindcă acestea sunt oricare cu 50 de bani – 1 leu mai scumpe decât oriunde altundeva. Iar oriunde altundeva este departe și ele sunt conștiente că studenții de la facultatea pe lângă care s-au aciuat ca niște căpușe n-ar avea cum să se ducă acolo. Motiv pentru care au monopol și deci îi parazitează ca niște trichine.

Dintre ele, pe una am identificat-o ca fiind de etnie maghiară, iar pe alta de etnie română. Pe maghiară ele o strigă Șari (cel mai probabil un alias) și este leită unei posibile variante feminine a unui anume personaj din “Lord of the Rings”, pe care nu vă va lua mult să îl identificați, dacă faceți un exercițiu de imaginație.

Pe când românca arată cam ca o scroafă coafată.

(Nu vă mai tot oripilați, că nu discut aici despre niște oameni. Am experiența mea personală cu ele, dacă considerați că n-ar trebui să jignesc niște doamne, mereți în pulă.)

Pe a treia n-am clasificat-o încă. Nu știm ce procentaj de acționariat are sau care îi e funcția administrativă, doar Călin a analizat-o mai cu atenție, fiindcă a zis că l-a excitat vara trecută, că avea o brățară de gleznă. Pe gleznă. Aceeași gleznă de care atârnă laba piciorului ei de 60+ ani, învelită într-o șosetă de cele mai multe ori cu dantelă, îndesată într-un șlap. Nu ne explicăm încă unde a clasificat-o Călin.

Ei bine, mie cel mai mult îmi place să merg la ele la magazin, să comand vreo cinci-șase produse diferite pe care le vând acolo, iar la urmă un al șaptelea produs, pe care sunt sigur că nu îl au. Și după ce le sclipesc ochii de câte am reușit să le adun pe tejghea, să renunț la toate, spunând că o să mă duc să văd pe altă stradă dacă au acel anume produs și că mai bine iau de acolo toate, să nu mă mai complic…

Situație în care li se fărâmă universul intern și li se dă peste cap întreg sistemul de valori. Încearcă să-mi sugereze produse care ar putea înlocui produsul pe care îl vreau eu. Încearcă să îmi demonteze utilitatea produsului meu, în favoarea unor substituenți variați, toți aflați în gama lor largă, deja afișată.

O dată am vrut să iau pâine integrală. Și vitele încercau să-mi vândă niște croissante simple sau măcar un, UN covrig să iau. Ultima dată, al șaptelea produs era “ardei iuți murați”. Și s-au gândit că mai bine mi-ar prinde niște gogoșari umpluți cu varză murată, care gogoșari sunt și ei un fel de ardei, totuși, pentru numele lui Dumnezeu, cum să renunț la TOT!

Câteodată, dacă trec pe acolo, intru chiar dacă nu am nevoie de ceva. Câteodată nici nu mi-e în drum.

***

Ce am remarcat, însă, este că nu există, deși ar trebui, filme porno cu personaje istorice. Nu-i așa? Eu zic că ba așa. N-am terminat încă toate filmele porno care există, e drept, dar ăsta nu-i un motiv de trândăvie. Sunt doar ușor dezamăgit, pentru că mi-am închipuit că pentru oamenii ăștia industria chiar contează.

De aceea, consider că este o ocazie propice să dezvoltăm noi, românii, această latură încă rămasă (surprinzător chiar) neexploatată. Nu am vreo fărâmă de îndoială că strămoșii noștri sunt mult mai puțin relevanți, comparativ cu cei ai altor popoare.

Nu mă aștept nici ca, imediat ce noi vom porni această inițiativă, etica să îi oprească pe ceilalți să ne-o sufle și hiperbolizeze prin mărețe înfăptuiri proprii, începând, ca de obicei, cu ungurii, care vor obține de urgență bugetele și vor organiza castingul pentru Miklós Zrínyi, cât timp noi abia încercăm să demonstrăm că Matei Corvin era dac, pentru a-l putea utiliza în prima peliculă a studioului din Cluj-Napoca. Nu va trece mult până întregul concept va fi holywoodizat, iar originea și pionierii genului, noi, românii, vom fi nedreptățiți și apoi uitați.

Așa că propun de la incipit o personalizare clară a producțiilor dintr-o sferă specifică și, dacă îmi permiteți, o treptată fructificare a plajei culturale, dat fiind că toată lumea va galopa pe voievozi și revoluționari. Și n-are rost să fim conformiști.

Vă zic deci – și nu neapărat pentru că sunt din Sălaj – că am o admirație puternic heterosexuală pentru Simion Bărnuțiu, pe care aș dori să-l propun pentru un episod pilot din “Largi Români”. Am făcut școala sub instituția denumită după el, ar fi o onoare personală să deschid acest drum prin domnul Bărnuțiu. Pe lângă că are și contribuția sa la Revoluția din 1848, dacă musai-musai vă trebuie violență, celor care v-ați dezvoltat niște fetișuri mai aparte.

Dar, dacă ne reapropiem de caracterul mai epic al numelor de referință, n-are rost să ținem la naftalină poeți valoroși mai puțin marketați, cum este, de exemplu, Mateiu Caragiale, care, pe lângă numele tatălui său cu care se poate promova, poate să practice și în filmele exclusiv pentru bărbați, cu bărbați, dacă nu măcar – o concesie – filme cu bărbați, dacă sunt și femei totuși în ele.

Nu pentru că-mi repugnă întreaga idee, cred că, în acest sens, trebuie să-l evităm pe Eminescu (vă rog), care, putem cădea cu toții de acord, e soluția facilă, fiind singurul care, cu siguranță, ar fi jucat singur în filme porno, dacă ar fi existat tehnologia necesară. Plus că toată intriga ar trebui construită în rimă împerecheată și nu te apuci să faci pornet cu Eminescu, dacă nu ai actori competenți, pregătiți să memoreze minim 80 de strofe de dialog nehotărât până ajung să se fută într-un cadru replică la frunză după teiul personajului principal.

***

Ce vreau să zic de fapt, este că mă irită părinții care își afișează poze cu copiii. Nu neapărat bebelușii, fiindcă acele clipe sunt, de obicei, unele de confuzie, după o teribilă greșeală sau sunt scoși la vânzare sau afișează niște bebeluși buhăiți care nu știu unde să se uite și stau inerți și măcar pot să mă hlizesc, însă mă irită cert cei care își afișează copiii la vârste preșcolare, între 4 și 7 ani.

Că sunt frumoși, de aia și-i afișează, uitați-vă la ei ce frumoși sunt, ei sunt copiii mei cei frumoși, frumoșii mei copii, mai ales dacă-s băiat și fată, da’ și dacă-s numa’ băiat sau numa’ fată sau doi băieți frumoși, dacă se poate sau două fete cele mai frumoase. Cred că mă irită părinții care își afișează copiii lor frumoși, pentru că mă irită copiii lor frumoși și fețele lor frumoase de tâmpiți luați prin surprindere, în frumusețea lor, de părinții care umblă toată ziua cu aparatele foto după cururile lor beșinoase, ca să îi strige din când în când, să se întoarcă opriți din actele lor infantile și să îi surprindă așa frumoși cum sunt, de flaimuci stupizi.

***

Și la mine pe stradă este, cu consecvență săptămânală, cât să țină până când apare una proaspătă, o perpetuă vomă, ba pe o parte, ba pe cealaltă a străzii, atât într-o direcție, cât și într-alta, în funcție de unde este localizat barul de zi “Irimie Cafe”, în care se comercializează băuturi alcoolice și snacks-uri. Și mereu cu parizer. Voma. Invariabil. E același om!

Nu știu cine este autorul, nici ce a vrut să transmită, însă cunosc despre el că creează cu regularitate, pornind de la schița ritmică a motivelor spirtoase și mezel, fără alte înflorituri, amestecând o cromatică rozalie cu accente olfactive gastrice inconfundabile.

Consecința fie se prelinge atât cât îi permite materia din care este efectuată, sub efectul temperaturii, când este cald, fie se omogenizează păstrându-și suveranitatea, când e ploios sau se prezervă într-o stare nestrămutabilă de îngheț, dacă e rece. Își păstrează structura moleculară și influența.