Când o să fiu mare, vreau să mă fac Becali…

Hotnews încearcă să ascundă cetățenilor care au dreptul să știe faptul că deseară Marte se va vedea cât Luna sau poate chiar mai mare, când noi am primit pe puțin 10 mass-mess-uri care confirmau acest lucru. Se pare că întreaga stratagemă de mușamalizare este finanțată de PSD, în cârdășie cu PD, pentru a aduce un minus de imagine lui Dan Voiculescu, care-și bazează întregul horoscop pe certitudinea acestei descoperiri. Această mârșăvie trebuia adusă în atenția și pusă sub judecata opiniei publice.

Legat de statu’ cu ochii în diverși aștri: “Credeți că extragerea a fost corectă?”

În toată istoria sondajelor teve prin telefon, în toată stupizenia lor conceptuală, totuși aceasta din loto tre’ că le întrece. Precum Jegul trebuie onorat prin prostie, am găsit că întrebarea de mai sus îi face cel mai bine cinste în contextul actual. Cam care estimați că sunt rezultatele unei asemenea dileme, în condițiile sale de rezolvare prin SMS la OTV, vizând o situație în care cineva câștigă, iar alte câteva milioane rămân de căruță? OK, votează cu “da” hotărât ăla de-o câștigat, dacă mai are cenți după ce sună la douăj’ de minute de la desfășurarea evenimentelor, în loc să fie-n comă alcoolică. Poate și prietenă-sa. Dup-aia?… Ăăă.

Mie unul mi se pare nițel ironic, în primul rând, să te-ncrezi într-o instituție de stat (!) al cărei scop declarat (!) sunt “combinațiile”. Și cu cât îi dai bani de mai multe combinații, cu atâta să te-ncrezi mai tare. Și apoi, ca să fie întreg scenariul, se bagă OTV-ul pe fir. Buuun!

Ieri m-am încăpățânat să nu ies din casă. Nu vroiam să trec pe lângă vreo Loterie și să fac greșeala să cumpăr un bilet. Ferească-ne sfinții, am scris loterie cu majusculă! Citeam pe mai multe site-uri despre isteria creată, lăsând la o parte cum a făcut OTV chetă să-și cumpere un biletoc cât să-ți tapeteze întreaga garsoniera cu el, când o să piardă (rândurile astea le-am scris înainte, deci dați-mi voie: ahahahahahahahahaha)…

De pildă, maică-mea joacă perseverent la loto. Nu câștigă tot atât de perseverent, da’ e o femeie ambițioasă. Ca norocu’ (heh), totuși e încă normală la cap, în parametri indulgenți în care se poate considera acest lucru. Încă nu s-a apucat să “dea cu banul” – la propriu – profesional, cum am aflat că fac o grămadă de dobitoci, din câte înțeleg, săptămânal, de toți banii pe care-și pot pune gheruțele.

Ultima dată, sclipirea țării s-a strâns la Dan Diaconescu, să cotizeze o buză umflată. Felicitări. Echipa teribilă a sorții, în care s-au băgat și Ogică cu Jean de la Craiova – deci cum să ai vreo îndoială? – au reușit cu 139.000 de euro și 623 de fraieri să ghicească (doar la asta s-a rezumat) și, deodată, să marcheze pentru posteritate un celebru “0,5 din 49”, dar fiind că au ales variantă de 23 de numere.

Mă uitam buimăcit pe comentariile de la tot felul de articole. Sunt o grămadă de netoți, cu și mai multe teorii (cumulând tot felul de axiome și strategii, scheme), mai multe decât sunt bilete completate… Mă cruceam, necuprinzând în orizontul larg al minții imensa cantitate de timp liber de care-ai avea nevoie și doza de imbecilitate cu care să fii dotat, pentru a studia inepțiile alea. Ca să câștige un dobitoc din Călărași, care să sune la OTV, podidit de emoții, să facă ciu-ciu la toți și să-l slăvească la sfârșit pe Becali.

Concluzia simplă: suntem o țară de idioți notorii și, dintre noi, câte unu’ mai are ocazional noroc, ceea ce ne redă speranța ignoranței. Neluând în considerare că, poate, oricare dintre noi, dac-ar câștiga banii ăia, primul lucru și-ar șterge agenda și, al doilea, și-ar dezactiva numărul.

***

A trecut și a treia zi de lucru, acolo de vă povesteam că nu vă zic unde. Din nefericire, azi și vineri mi-am uitat brățara de la Irina acasă! Ca norocul că nu ne-am întâlnit să ședem de vorbă. Am primit și de treabă (să-mi ajungă). Da’-i bine, căci azi m-am distrat între ale muncii de breaslă. Incidental, preafrumoasa mea șefă (cea mai deșteaptă din lume, da?) citește Jegul (că doar cine credeți că m-a băgat la tir continuu?) și tot dumneadânsa m-a atenționat și cu privire la sfântul obiect ce-am promis c-o să-l port zi de zi de zi, primit de la colega de la “de jos”. Și mai ales faptul că nu m-am ținut de ea, promisiunea, că mă voi încăpățăna să-l dau jos de pe mână la plecare și pun la loc la sosire. Și-a dat astfel seama că sunt un om de nimic, iar cuvântul meu nu valorează nici cât cantitatea lui tipărită pe hârtie igienică, în fonturi Comic Sans. De mâine reiau cu mai multă migală strategia cu brățara Irinei. Altfel tot planul meu s-ar duce de râpă. O persoană măcar trebuie să NU mă urască de la început, pentru a-i face pe ceilalți să nu mă suporte cât mai eficient și rapid posibil. Spun “tot planul”, deoarece majoritatea lui s-a dus deja: chestia cu pocăiala de care vă ziceam nu ține. Și eu am terminat de citit Biblia a doua oară, nu mai pot. Oameni destupați la minte, îi doare-n cot de în ce cred eu și nici că se uită la mine-n monitor ca să afle. Ceea ce nu știu ei – dar vor afla când va fi deja prea târziu pentru sufletele lor pierdute – e că, de fapt, eu cred în nimic. Dedicațiune ce – vă dați și voi seama – mă solicită enorm, că nu-i ușor să crezi în ceva ce nu există. Luați de exemplu creștinii…

Cum vă grăiam, zilele astea a fost bine, am avut ce face, m-am îndeletnicit. Ba chiar în pauza de vineri mi-am însoțit colegii la masă, colegi care sunt, fiecare-n parte, niște oameni bestiali mă obligă, au găsit Jegu’, ajuto-…

Deci ziceam că nu ține treaba cu fanatismul religios. Dar nici o grijă. Tot vineri mi-a ridicat o colegă una la fileu, cum nu puteam nici în cele mai frumoase fantezii (sexuale, cu ea) să gândesc: aparent, fratele șefului meu direct se va alătura și el în curând echipei noastre, în care muncim cot la cot să vă facem pe voi să nu vă mai îngrețoșați ascultând reclame la radio sau uitându-vă pe autobuze. Ei bine, toți noii mei colegi au fost anunțați în prealabil despre personajul cu pricina și despre cum căci el se va integra în viitorul apropiat, cât eu nici că eram în preajmă. Nefericit pentru ei este faptul că “în prealabilul” acesta s-a petrecut anterior venirii mele, care n-am nici o legătură cu toată tărășenia, doar că reușesc să mă sincronizez bine. Da, ați ghicit, în mintea lor sunt propriul frate al lui șefu’ de pe departament! Am încercat să nu râd în hohote prea mult când am fost întrebat (concomitent cu când am realizat cine “sunt”) dacă frate-miu, șefu’, e mai mare decât mine… Într-adevăr, a-i face pe toți să mă urască capătă acum un total alt sens.

Totuși, cum bine știți, sunt un eșec pentru mine însumi: colegii se încăpățânează să fie excelenți. Mi-e dor de facultă, să mă înconjor de proști, de vremurile când plăteam slujbe la biserică, să nu mă contaminez…

***

Și asta mă face, firesc, să mă-ntreb: de ce “a plânge” are reflexiv, facilitând lumea să se smiorcăie pe sine de ceva, să nu-i convină și să pârască, în timp de “a râde” nu poate a se face asupra propriei persoane. De ce nu pot să mă râd șefului de ceva, dar pot să mă plâng, în schimb? În societatea asta trăim?

***

În altă ordine de idei, vreau să-mi confecționez sau procur un costum de băbuță și să stau la colț. Am trecut recent pe lângă una mititică, ce ședea cu o crenguță întinsă la lume. Am scos 1 leu din jeb și i l-am întins. Până a reușit să-l ia, avea încă 5 oferte-n jur. Babele ăstea fac 5 lei pe minut, doar fiindcă n-au capacitatea corporală să ia cu mai multe mâini… Dacă nu reușesc Becali, vreau să mă fac băbuță.

***

În curând, după ce văz cam cum se mișcă trebile prin jur, o să-mi fac o scurtătură din taste, care să trimită în doi timpi și trei mișcări, prea mult, UN CLICK, la toate ferestrele active un prompt: “O venit șefu’, gura, reviu…”

***

Acuma câteva zile am primit de la amicul Antonescu (Răzvan, nu Mareșalul) dovada că-n Zalău se vinde/cere/poartă mai mult gay decât aceeași treabă, da’ cu curve…

***

Negreșit că peste nici 5 minute, stimabilii Ben Dover și Phil McCock mi-au trimis, într-o coproducție românească, analiza de tendințe cu privire la XXX, din același municipiu-reședință de județ.

Nu reușesc încă să pricep de ce anume primesc EU rapoartele astea și când s-a hotărât că trebuie să mi se aducă în atenție, de la persoane diferite, actualizate pe teme diferite la doar minute distanță, da’ FĂLTICENI ȘI BISTRIȚA?! Hai, dă-o-n tată-so de treabă… Pe tastaturi!