Darius Hero

Ceva deștept e de cele mai multe ori doar ceva ce prinde la proști

C

Vă urez un sincer “Hristos a ieșit Becali din arest!”
Bun, nu mă mai pot abține (abia le scriu, cât de repede le zice):
“Dumnezeu a făcut o lucrare care se numește: Copilul meu, Becali.”
“Iisus m-a-ntrebat în somn de ce mă îndoiesc de el, eu, necredinciosul…” bis 1 2 3 4 5 6
“Nu mai sunt Războinicul Luminii.”
“Rezistam și o săptămână și două și nouă și 79. ÎMI IAU ȘUBA DE LA OI!”

Încă înainte să-mi verifice Păstaie energia erotică pe Internet (și să-mi iasă chiar promițătoare), am apucat și eu să mă uit în zodiac. În jumătate din el scria după cum urmează: “lui Mercur îi place în Vărsător și s-ar simți chiar bine, dacă nu l-ar vicia Luna din Leu, la începutul acestei perioade“…

Hî?! Cre’că nici dacă aș reuși să dibuiesc personajele, tot n-aș izbuti să pătrund toate semnificațiile, dar oricum m-aș plictisi îndeajuns cât să nu citesc explicațiile ce urmează, de parcă m-aș fi putut încrede în vreo traducere a cuiva care-a scornit cele punctate anterior.

Pe de altă parte, eu am o colegă, Imbuzan Camelia, care și-a verificat în horoscop dacă este compatibilă după data de naștere cu Barack Obama. Deci se poate și așa. Și “nu tot timpul răspunsurile aștilor sunt cele pe care ați vrea să le auziți, ci mai degrabă cele pe care aveți nevoie să le auziți“…

***

laginecologEu acum de mai recent am fost din nou podidit de ambiția năpraznică a învăța maghiara. Și am zis că de tura asta mă țiu.

Dacă data trecută m-am sumețit la relații cu unguroaice, de aceasta am decis să mă rezum la un manual.

Zis și făcut. L-am căutat prin toate librăriile, l-am dibuit și l-am procurat. N-am avut de ales decât între singurul.

Așa că am acum “Maghiara pentru tine”. Convenabil, îmi spun, deoarece chiar eu personal doream să studiez.

Însă – stupoare! – prima pagină după ce deșcid coperta: “manual de conversație pentru turiști, studenți, muncitori agricoli, muncitori în construcții”.

Mă, m-oi fi încadrând eu la trei categorii, da’ tot pe persoană fizică vreau să repet. Așa că dau mai departe… “Cui se adresează această carte”. PĂI, NU ASTA TOCMAI CE STABILISERĂM DE F’O CÂTEVA ORI?!

Biiine. Restul paginilor grăiesc de la sine, după exemplul alăturat. Nu-mi dau seama, totuși, când o să fiu eu însumi pus în situația să grăiesc pentru mine toate cele ce mi se predau.

Sau oricine, din punctu’ ăsta de vedere…

***

Știți că v-am mai povestit eu vouă despre o întâmplare, când m-am uitat la una insistent toată seara, ca să mă vadă, iar când m-a văzut eram galeș și ofertant, după care m-am dus la ea ca să-i jignesc alegerea încălțămintei, chiar înainte să plec. V-am zis și știți, că n-oți fi tăntălăi. Și tăntălace.

Bun. Deci voi, fetele (vorbesc cu ele acuma, da?), aveți un detaliu ce vi-l puneți uneori pe voi… foarte special. Este o chestie. O “etichetă”. Ba că-i o bijuterie, ba că-i un articol vestimentar, ba o nu-știu-ce mai aveți voi, că nu vă știu toate categoriile. Da’ vă dați seama despre ce vă spun, că o faceți intenționat. Acest amănunt ce-l alegeți este decisiv. El poate lega sau dezlega ziua. Fără să facă nimica. Noi facem, băieții (acuma vorbesc de noi, da?). Dacă îl vedem, s-a terminat. Ați înhățat. Dacă nu-l vedem… e rău pentru toți. Acest aspect este mereu foarte vizibil, foarte evident. E pus deasupra persoanei voastre. El levitează. Are săgeți în jurul lui, iar săgețile îndreptate au efecte pe mai multe layere, ca să se vadă, în caz că nu sclipesc sau fac ca girofarul. Uneori e mai fatalist: altă freză! Ceva dramatic. Oricum, fie că-i delicat, fie că-i extrem – e vizibil de a o poștă. Întreaga voastră mișcare din corp este reordonată în funcție de acest nou centru al atenției. E o invitație la a vă complimenta necondiționat și totodată o validare da voastră ca femeie.

Însă puțini, doar o mână de oameni poate, ce și-au dat seama de o perspectivă a acestui fapt: este ca un sfârc tare și emoțional. E tare, că se afișează și e emoțional că-i al sentimentelor, deci un mamelon real. Care poate fi strâns… și poate fi STRÂNS!

Ați strâns un sfârc, da? Cuiva, zic. E plăcut, corect? Pentru toată lumea. Nimeni n-a STRÂNS un sfârc, așa, la oameni, pe stradă, numa’ ca să îi doară (exceptând eu, da’ e în cadrul unui banc – “Ce-i mic, roz și se-nvârte?”, asta-i o altă poveste). Mna, la fel și cu chestia voastră, a fetelor (deci acum vorbesc iară cu ele, da?), cu amănuntul. Poate fi strâns. ȘI STRÂNS.

Mna, fiindcă sunteți atât de penibil de evidente, eu prefer să strâng sfârcurile-etichete. Să le torsionez precum un testicul fără ligament, în ceas de noapte. Cum vi le arătați, cum să pun șmirghelul răutății mele pe ele. SCRÂÂÂJNT! De ce? Fiindcă aveți tentativa lamentabilă de-a-mi jigni inteligența. Care știți cât e de șubredă, deci realizați și pateticul încercării voastre.

[deci așa s-a gândit Artpi; bine; el vede articolele înainte, știe despre ce-i vorba; iar azi s-a gândit că aceasta de mai jos s-ar potrivi; a cibzuit el și a scos-o astfel]

VenusDe pildă. Vine una de la mine mine la măsuța mea, unde lucrez eu. Care-i mereu foarte transparentă în caraghioasa ei sforțare, mereu poartă lucrușorul descris aproape-ntr-un fel de frunte imaginară, c-o mândrie de aia. De aia. E așa, amplă, în a-l expune. Și e dintre alea cu care n-am plăcere mai mare decât să-i strâng aceste “sfârcuri” până la stoarcere. Și de obicei aștept până la sfârșitul zilei, când au apucat toți neandărtalii s-o lingă, pentru că mă mulțumește mai mult  să i-o fărâm după ce s-a-ncheiat, nu să i-o stric din prima. Vreau s-o construiască, s-o văd înălțându-se. Fiindcă mereu e plin de câte-un sfârc nou. Tura asta au fost cu pantalonii de blug până deasupra gleznei să se vadă șosetuțele lycra, înfipte în… într-adevăr, iată… noii papucei frumoși. Le lipseau niște stroboscop, ca să fie mai vădiți.

Mna, și cum a intrat călărind, pac! s-a oprit în goana mare… să se aplece cu fruntea respectoasă până la pământ… să aranjeze tivul care prin prezență jignea cizmuțele. C-o detentă atât de mare să observe toți cei prezenți că “ce-ce, ce face acolo, i s-o fi văzând fun-… ah, doar încălțările… vai… ce frumoși din ăștia-ni ți-ai luat, nu mă uitam!”. Bun. Și vine clac-clac-clac până în dreptul meu. Când pe mine mă pufnește râsu’ printre sughițuri: Aolo!!! ‘ai pula mea, da’ ce s-a-ntâmplat acolo jos? Ăăăhăhăhăhăhăh!”, precum și alte nesimțeli descriptive. “Ce-s alea, fă?!”

I s-a înnegrit pielea în jurul orificiilor faciale. I-a ieșit păr din glande, mai că i-a curs sânge din nas. “Ceee, măăă?! Crezi că-mi pasă de opinia ta!!! Dic, mă, da’ credeți că mă interesează ce crede Darius?!”

Ăăă, se pare căci da. Pe lângă asta, o pleznesc repetitiv, indiferent de sfâcurile alese, că miroase a mărar. Turbează. I se dă amestecă-n cap sistemul de valori. Nu mai are încredere-n propriile simțuri, întreabă lumea prin firmă, “miros a mărar?!”. Și de curând a descoperit soluția: de fapt, își face ceai de cimbrișor o altă colegă. ‘aaai, mă, “pă bună”? Între ceiucul de cimbrișor a coleguței… și PLĂCINTĂ este totuși o diferență. Iar eu o fac! PUBLICĂ!

***

Deci fie ca vreo lumină oarecare…

fiecavreoluminaoarecare

Atunci bine.

129 comentarii

  • uită-te pe cer dacă nu vrei să te uiţi la mine, ştefan ciobanu

    da domne’
    sunt singur şi debusolat ca un ziar luat de vânt
    ce
    am omorât pe cineva?

    dacă stau bine să mă gândesc
    un poet însurat nu prea mai este poet
    hmmm ştiu că e o prostie
    dar trebuie să mă cred pe cuvânt dacă vreau să trec deşertul ăsta
    apoi văd eu cum o dau la întors

    o să mă trezesc într-un pahar cu apă
    apoi în patul meu şi tot aşa

    un copil spunea
    /nisipul este pământ mestecat de Dumnezeu
    învaţă să mergi pe soare
    fă primii paşi
    ţopăie
    fii caraghios
    lumea nu se uită la tine pentru că lumea
    nu se poate uita la soare/
    apoi copilul s-a transformat în ploaie
    înainte să îl strâng în braţe ca pe mine

    *

    în parcul de distracţii
    roata mare seamănă cu o lună plină
    maşinuţele cu nişte nori
    clipesc o dată
    clipesc de două ori
    clipesc de trei ori

  • Să simt de ce, (e ce d)oresc?”, Marius Surleac

    De ce te uiţi la mine, Soare?
    Credeai că nu te pot privi?
    Uite, cu-n iz de încercare,
    Am început a te zări!
    De ce te uiţi la mine, Tu?

  • Bine te-am gasit Darius.Amu io ce sa zac la postarea asta.Mi-o venit ase in minte un traseu turistic adica cam ase plecat din Pipera ajuns pa undeva pa la budapest’ revenit undeva pa bulivard Horea si plecat catinel cu tatzii in frunte cu tine pan ceva cartier de asta da prin marginea Clujului.oricum concluzie mie imi placu ce ai scris

  • @ Darius Groza
    Este pentru prima dată când am auzit că trupa Phoenix cântă folk… 😀
    Data viitoare voi cunoaşte acest amănunt.

    Evident că la melodia asta m-am gândit prima dată… dar am zis… neah, trebuie ceva folk şi cu “te uiţi la mine”. :))

  • Ce le mai dai tu accesoriilor peste nas, ca si cum le-ai da posesoarelor cate o palma peste popou. Jap-jap! 😀
    Vad ca primavara incepe sa scarpine hormonii pe dupa ureche. Ehe, ce frumos ii…

  • Am visat azi-noapte că am scris aici un comentariu, doar că erau versuri de la două melodii pe care nu le mai ştiu acum şi nu cuvintele mele. Şi scrisesem destul de mult. Şi după aia aşteptam să-mi răspundeţi. Dar nu aia vroiam să zic.

    Azi, cotrobăind cu mare grijă prin lada cu haine de 50 de bani a unui renumit magazin din oraş, am descoperit o mică minune. E din bumbac uşor, subţire. Are dungi albastre şi gri închis. Şi pe toată lungimea gumei scrie încontinuu Calvin Klein. Mie nu-mi zice nimic, poate altora.

    Acum să mă anunţi de vrei să-ţi trimit chestia de-ai cerut-o cu atâta disperare într-un articol recent. Nu ştiu de ce nu-i zic pe nume. Cred că aşa-i mai captivant. Hmm… Că dacă vrei s-o primeşti înainte de jumătatea lunii mai, când e posibil să fac popas prin mult-iubitul Cluj-Napoca, trebuie să i-o dau soră-mii, care să accepte şi să se întâlnească apoi cu tine, să-ţi transmită viitorul pachet.

  • Îți urez un sincer ”La mulți ani de stat pe-acasă!”, odată cu aniversarea unui an de la fuga în lume! Deci azi.

  • Era, fiindcă mi l-a forwardat cineva, să ne râdem. Da’ originalu’ era Paşte Fericit.

    Andeo – da. Doresc.

    Mana – nu te aştepta să plec aniversar, oricât te prefaci c-ai vrea. 🙂

  • Păi, aia e, că nu aniversar mă aștept să pleci. Dar odată ce-a trecut și asta…

  • Cre’că Sofia şi-o răspuns singură, de jenă. Că pre’ şi-o mulţumit prompt. Stai să mă uit dacă o ştiut să comenteze de pe proxy-uri.

  • Hai mai Darius, am fost pe faza la momentul potrivit si-atat. Cata neincredere! 😛

  • să nu mă înţelegi greşit, îs un mare fan al scrierilor tale, dar las-o mai moale, se vede că eşti un de-ăla… cum îi zice.. junkie!

  • asa e el.in legatura cu sfarcurile. cu grija. caci de exemplu eu odata m-am tuns singura. s’apoi m-am dus in birt disperata si cu 100 de agrafe in cap si am povestit unui preten. si el a zis “da? nici n-am observat”. asta a fost nipple licking, da’ acuma poate altu credea ca e muscatura. toate e relative. bine, nu. trebuie deci sa astepti sa vezi daca geme si mai precis in ce fel.

    si mai aveam unele de zis. poza a fost tare, maghiara inca mai stiu ceva. da’ nu asta. Hristos a inviat! V-a zis Bibli? bun, deci stiti. Atunci, adevarat ca a inviat! Asta nu s-a mai zis.

  • @ Darius

    Eu am tot meditat şi am meditat… până la urmă m-am hotărât să întreb. Ce legătură are scena magilor şi a pruncului în iesle cu învierea? Eu unul recunosc, nu m-am prins de poantă…

  • Pai asta e poanta…ca ei au trimis o felicitare fara macar sa arunce un ochi la ceea ce reprezinta.
    Deci, sa traiti sa-ntineriti, ca noua nu ne pasa. 🙂

  • Nu cred că este doar atât. Acolo spune “Sărbători Fericite!”, ori asta se spune tot de crăciun. În cazul Paştelui se specifică, ori “Paşte Fericit”, ori “Sărbători pascale fericite!”.
    Este ceva ce nu pot identifica, o cheie… chiar şi acel turban musulman cu câteva sute de ani înaintea apariţiei musulmanilor… Coroana care este de asemenea creştină înainte de a exista creştinism… dar nu-mi dau exact seama de cheie.

  • Exemplu:

    – Nu vreau să meargă Timea la Bruxelles.
    – SE DUCE!

    (cred că e corect, ăsta ar fi imperativul reflexiv; dacă există; Bibli?)

  • Imperativul, în română, apare la persoana a doua. Doar. Singular şi plural.

    În franceză e şi la persoana întâi plural, dar nu are treabă cu ce întreb eu.

    Cine-i Timea? Ăăă, mai bine nu întreb. Ioi.

  • Părerea mea este că imperativul nu există decât folosit la persoana a II. Se duce nu este imperativ… chiar dacă este ţipat.
    A duce cu sensul a căra… Du! şi Duceţi
    A duce cu sensul de a merge undeva Du-te! şi Duceţi-vă!

  • Mulţumesc. Aia ziceam şi eu. Da, o piesă de teatru aş vedea/asculta şi eu cu plăcere. Susţin petiţia domnului Bibli.

  • Andi, la reflexiv e du-te / duceţi-vă. Biblio e pe lângă, de data asta, nu pricepe.

    Darius a primit o felicitare cu învierea, dar de Paşte, când de obicei e naşterea. Ce-i aşa complicat?

    Sus e noul jos?

  • care ma ajuta si pe mine cu ceva?dau o ciocolata:D
    nu gasesc in meniu de la serviciu clienti la aia de la cosmote optiunea sa intru in legatura cu un operator…..ca vreau sa le umplu frigideru cu carne…si numa nu reusesc…repet…..e vb de cosmote!!!

De Darius Groza

Sociale