Cuvânt sau text pus în fruntea unei lucrări sau a unei părți distincte a ei, indicând rezumativ sau sugestiv cuprinsul acesteia

Noi, la mine la serviciu, ședem împărțiți pe departamente, după cum se și cuvine, da? Iar departamentele ăstea șed într-o clădire, împărțite pe etajele clădirei, care este împărțită și dânsa pe aceleași etaje, da’ din alt punct de vedere, că nu ne-om îngrămădi tăți într-un birou ca sarmalele publicitare, iar din restu’ să facem sală de net.

Iar departamentul meu (formal spus, căci, de fapt, eu aparțin departamentului și nu el mie) se află pe același etagiu cu departamentele DTP și PR. Nu vă fac aici organigrama, să puteți fura plăjmile, că oricum e păzit totu’ de-un serviciu de ăla ce nu ne lasă nici pe noi înșine să intrăm, dacă nu ne sucesc mâinile înainte până recunoaștem.

Departamentul meu, că tot veni vorba, este Creația (așa îi zice), iar etajul nostru e cel de vârf… înțelegeți, deci, aura divină ce i-o conferă particula “meu”, din sintagma “departamentul meu”.

Bun, și precum noi suntem lângă PR așezați, eu aud fără să poftesc tot ce vorbește PR-ul la telefon cu oricine. Nu aud ce zice oricine, dar nu contează, că aud mai mult decât destul din ce zice PR-ul către oricine. Și la CÂT zice PR-ul, când își dă drumul a zice, nici nu știu dacă cineva mai poate zice ceva pe lângă.

Și din ce zice PR-ul, mi-am dat eu seama fără drept de apel că PR-ul știe foarte clar că nu este dorit. PR-ul este perfect conștient cu sine și acest statut. De ce? În primul rând, logic, PR-ul se ocupă de probleme. Dacă nu sunt probleme, PR-ul tace. Dacă sunt probleme, cine vorbește? PR-ul. “Sinceramente”, PROBLEME, morfologic vorbind, încep cu PR. PR-ul e începutul tuturor PRoblemelor. PR-ul e prescurtarea de la PROBLEME, nu de la Public Relations. Deși problemele PR-ului nu sunt scurte deloc, iar PR-ul nu le prescurtează decât lingvistic, că de adevăratelea – le lungește.

Și de ce zic că PR-ul e conștient de asta? Pentru că toate discuțiile PR-ului încep cu “scuză-mă că te deranjez”. Piariștii n-au nici o jenă să sune fix când te deranjează. Și de aia îs și atât de siguri pe ei. Ei nu ÎNTREABĂ dacă te deranjează, ei îți SPUN că te deranjează, în caz că nu-ți revii din șocul situațiilor în care PR-ul n-are nici o greață să te deranjeze. “Scuză-mă”, de la începutul convorbirii e doar o formalitate, dar ei, în realitate, doar îți fac foarte clar că știu că te deranjează.

Doar foarte rar PR-ul te va întreba ceva care are o vagă tentă de politețe: “Poți vorbi un minut?” Greșit! Nu le pasă. Grija lor este dacă poți ASCULTA un minut, dacă ești capabil neuronal să bagi la cap ce au de gând să-ți zică într-un minut, după care să taci naibii din gură, că s-a terminat minutul, iar ei au treabă. Mai ales că tu n-ai ce vorbi, mai ales când îți vorbește PR-ul.

Faceți un test. Când vă sună un piarist, răspundeți, puneți telefonul pe masă, așteptați minutul, ridicați receptorul (veți auzi cum se face liniște pentru prima dată, din partea PR-ului), spuneți că ați înțeles. Apoi începeți să-i întrebați de sănătate. De cum merge treaba. De familie. De orice. Mult. Cu drag și vădit interes. Și numărați metodele prin care PR-ul încearcă să încheie conversația. Între cele mai populare:

“Stai, că mă sună altcineva.” – Fals! Pe piariști nu-i sună nimenea. Piariștii sună pe toată lumea.

“Mi se termină bateria” – Eronat. Piariștii vorbesc cu telefoanele la încărcat, fiindcă ei sună încontinuu. Ei nu se ridică de la birou, fiindcă în timp ce vorbesc, trimit mail-uri. Celor cu care vorbesc.

“Tre’ să plec de la birou, te sun când revin.” – MINCIUNĂ! Piariștii sunt acasă la birou, în sensul că biroul lor este acasă, iar acasă nu este. Este birou. Deci n-au un’ merge. În plus, pe piariști nu-i cheamă nimeni. În cel mai bun caz, ei se duc, dar nu de la birou, unde rămân mereu măcar cu un picior. De asemenea, PR-ul nu “revine” niciodată, nici cu informații, nici cu lămuriri, de unde și expresia lor preferată în caz de criză: “Revenim cu lămuriri când avem mai multe informații”. Citatul ăsta este un eufemism pentru Apocalipsă. Când ai închis telefonul, ai lăsat PR-ul să plece sau îl aștepți să se întoarcă, de fapt, AȘA RĂMÂNE CUM A ZIS EL! PR-ul.

Și tot din domeniul publicitar…

De ce nu se pot schimba ring-tone-urile de la reacțiile organismului uman? Gen râgâială, căscat, sughiț, strănut, pârțâială etc.? De ce? Adică în loc de “râg”, “aaaah!”, “hâc”, “hapciu!” sau “fâsss”, să fie… altceva. Un mp3? O sonerie? Că la telefoane-ți poți pune “râg”, “hâc” sau “hapciu!”, “fâsss” unde vrei, atât la mesaj cât și la apel. Invers de ce nu s-ar putea? Și să se vândă ca spațiu publicitar audio. Scurte inserturi tematice. În loc de râgâială, un brand de bere, în loc de căscat, ceva hotel… se găsesc…

– “Jeg.ro!”
– Ptiii… Tu te-ai?… Pfuuu… Deschide geamu’.

Și de ce se merge la înmormântări? Dintre toate ocaziile cretine la care nu vrei să meri, înmormântarea e și cea mai urâtă, dar și cea în care fericitul sărbătorit nu se poate supăra pe tine.

Între alte noduri căutate în papura prieteni-mii, până acum am numărat: 1 tricou pe care scrie “call me miss problem”, unde “call me”, respectiv “problem” e cu roșu, iar “miss” mare și cu argintiu, 1 tricou pe care scrie “Sweetwest tonight” (sweetwest, da, nu sweetest, nu EU am greșit) și 1 tricou pe care scrie CU SCLIPICI “Fabulous Monday”. Purtat vineri. Nu că ar fi mai puțin tâmpițel lunea. Să conchidem că e interzis de purtat, în general, haine cu zilele săptămânii imprimate pe ele, indiferent că acestea coincid cronologic. În aceeași ordine de idei, de ce nu se fac tricouri cu lunile anului?

Bun, iar Sia, înțeleapta de ea, așa precum v-am prezentat-o, trebuiește s-o păstrez, mai ales că deja m-or vânat paparazzii prin orașiu, că nu-mi poci duce viața liniștit, cu familia…

Gata, e oficial, n-o mai pot returna. Da’ e înțeleaptă și frumoasă, v-am zis, ne e de folos. Despre înțelepciune vorbim în poll-ul următor. Acesta, din poza de mai jos, este panoul de deasupra biroului meu de acasă.

[îl puteți observa în contextul camerei aici, în trecut, când era mai gol, iar full-size aici]

Întrebarea este…

Ce de pe el a deranjat-o pe fată într-atât cât să fută o criză de isterie, semnul întrebării.

Desemnați obiectul și argumentați.

Se răspunde cumințel la comentarii.

Premiul cel mic: în cazul găsirii elementului de pe panou ce a enervat don’șoara, elementul devine al dvs.

Premiul cel mare: în cazul găsirii elementului de pe panou ce a enervat don’șoara, PLUS argumentația corectă (aproximativă) a de ce a enervat-o, primiți orice obiect vă dorește suflețelul, de pe întreg cuprinsul panoului (mai puțin “hârtia va fi roz“, desigur).

Vă rog…