Darius Hero

Dacă aș avea un leu pentru fiecare leu pe care nu îl am…

D

ATENȚ’E: BASTIAN NU MĂ (REPET – NU) COPIAZĂ! LERIU ÎNSĂ DA!

[în acest deosebit articol, Darius își face lansarea în cariera muzicală, ținându-se de promisiunea dată și învățând pentru cetitori ca să cânte, pe lângă să încânte]

Am zis să aștept cu subiectul ăsta, ca să apuce participanții să se facă de absolut tot penibilul înainte să scriu.

Deci! Toată lumea îl știm pe de rost și dintotdeauna pe numărul de telefon lui Mircea Badea. Da? Îl știm. TOȚI! Nu-l știm cu toți pe același, da’-l știm fiecare dintre noi pe măcar unul dintre ele. L-am notat, îl avem, este-n agendă, mulțumim. Zeroșaptepatruzeroșaptedoidoizeroșapteșasecincizeroșapte! Șase.  Nouă. Zero… Șapte. Gata, bă! Îl știm toți, îl știe Google după orice căutare! Orice cauți pe net, ieșe număru’ lu’ Mircea Badea. Nu există vreun SEO mai bine făcut decât pre numărul lui Mircea Badea.

Scurt istoric

Cum a început chestia asta? Desigur, de la Băsescu. De la Băsescu s-a ajuns la fiică-sa, de la care s-a ajuns la numărul ei dat pe post la KissFM de Cârcotași, cărora Badea s-a gândit la rândul lui să le dea numărul la el pe post, post pe care, în același context, și l-a dat și pe al lui propriu. Numărul, că la el ne referim. Astfel, doar uitându-ne la televizor, putem să aflăm toate numerele lui tuturor. Bun? Da.

De atunci, zornăie telefoanele-n emisie. Unde diverși zic diverse, iar Bădie, după caz, face ce? LE DĂ NUMĂRUL PE POST! Firesc. Nu cred că există cineva care să nu fi pătruns până acum acest mecanism simplist.

Mai nou…

Mna, acuma recent, “colegu’ de trustă blogosferică”, Visurât, s-a gândit el în capul lui că ia să-l ia pe Badea nițelaș la pulă, via metode care costă 7 cenți. Bine. De ziua lui Voiculescu, doar tot e motiv de sărbătoare… I-a trimis șpagasinului un sms, să-i amintească de importanța acelor momente, poate în vederea obținerii unui cadou financiar.

În mod absolut surprinzător, lu’ Mirciu i-a venit ideea inedită să… stupoare! îi dea numărul lu’ Sebastian pe post, pentru uzul telespectatorilor. Total neașteptat, zău.

Visurât cască ochii a uimire, după care cade pe jos, tăvălindu-se, lovit la operație. Blogerii smiorc-smiorc pe la colțuri! În frunte pretenu’ cu China Birta “Chinezul” Cristian Augustin, care, hop!, venind călare pe TV tuner, ne arată revoltat pe blogul dânsului filmul în care cu mârșăvie Mircea Badea divulga datele personale ale unui telespectator! Mai concret, pe principiul “dați-le pălincă la prunci, ca să știe ce să nu bea”.

Voi reușiți să vă dați seama, mă, sau râdeți? Bun. Cu ocazia asta, cei care nu-l știau, află și numărul lui Visurât mai clar, ca să-l adauge în lunga listă cu numere pe care le știe toată lumea.

Într-o sclipire de Iașistein ce îi, numitul își redirecționează apelurile către telefonu’ lu’ Badea, că de ce să-l sune lumea pe el, cân poa’ să-l sune pe Badea direct și în direct? Și, tot hăhăind, începe să reverse telefoane către ăla din televizor. Pe la jumătatea acestui proces fără precedent, când ălalalt răspundea cu nesaț la tot ce primea, își dă Coșmaru’ seama, hlizindu-se a pagubă, că, hait!, tot ce vorbește poporu’ cu Badea Mircea nu i se facturează celui din urmă (care râde mai bine), ci abonatului care-a operat manevra de ocolire, rămânănd astfel fără minute gratuite de pe care să sune la soață, s-o cheme după el, dar și cu cost suplimentar peste pupăză.

Și să nu mergi undeva, departe, ca să nu te mai întorci? Visurâte, dacă îi ceva, dă-mi bip (0741028758), că te sun. Badeo, la fel, că te sun la Visurât.

***

Windows1895

***

Sorel “Programatorul Minune” Mihai, îl știți de pe Internet, a efectuat recent un studiu de popularitate pentru Jeg, fără să mă anunțe, ca să-mi facă o surpriză de ziua morților. Nu s-a mai răbdat și s-a scăpat cu rezultatele.

Poll-ul a fost executat pe un eșantion reprezentativ din comuna Hațeg. Pentru rezultate de-o relevanță mai puternică, Sorel Mihai a chestionat doar subiecți de vârsta lui, deci minori și doar de sex feminin, deci așa cum este și el. Finalul se vrea unul de o sporită relevanță, considerând că Sorel Mihai susține că în afară de el, există doar două persoane localitatea amintită cu un grad mai ridicat al celebrității: Para, taximetristul, respectiv o fată care a murit la 14 ani. Deci o concurență nu tocmai foarte activă.

MostreChestionarSorel

Din declarațiile operatorului sontajului:

“Dintr-un total de cel puțin 8 fete au răspuns afirmativ la întrebarea “Te-ai dezbrăca pentru Darius?” 3 fete, a existat o abținere și  două refuzuri. La băieți s-au înregistrat două refuzuri, un răspuns afirmativ și un răspuns necontorizat. Asta face ca, în cazul în care Darius ar fi dispus să lase oamenii să se dezbrace pentru el, mai mult de 83.45% și-ar da textila jos, în timp ce restul.

Asta face din Jeg.ro cel mai vizitat blog neînscris în Trafic.ro. Sondajul a avut loc între orele 15-16, marja de eroare fiind practic înexistentă în acest interval orar. Cei intervievați au fost aleși aleatoriu (la întâmplare).

În arhiva atașată (documentul fiind atașat arhivei) găsiți o imagine ce vine în sprijinul celor spuse mai sus.”

Sorel-Mihai

***

BatetiSiVoiDeschide

***

Pentru echilibru, Sorel a intervievat și un băiat, care, pentru a extinde sfera reprezentativă, este din Capitală și a fost atent selectat din rândul blogărilor, dar la fel – minor. La prima întrebare, Ariel nu s-ar dezbrăca pentru mine, iar la a doua, Ariel s-ar dezbrăca pentru mine “într-o situație de viață și de moarte”. De asemenea, răspunsul este afirmativ și pentru “două situații de viață și de moarte” ș.a.m.d. Deci exponențial crescător.

În teorie, deducem că eu aș putea convinge aproape orice persoană, chiar și de sex masculin, dacă este minoră, să se dezbrace pentru mine, amenințând cu suicidul.

***

Așa cum v-am promis (pentru că eu sunt un om de cuvânt, nu-i așa?), când voi fi învățat prima muzică pe ukulele, vă voi fi arăta-o. Undeva e greșit un timp verbal aici. Oricum, poftiți. Alăturea de mine a stat și cântat struța Mirona Pascu Augustina, pe care o cunoașteți din rolul mâinii, în filmul cu cubul lui Rubik.

[se dedică Bibliotecarelui și Cameliei de la serviciu]

[pe YouTube sau de downloadat]

244 comentarii

De Darius Groza

Sociale