Darius Hero

Dacă aveți minți de jucărie, cum să nu mă joc cu ele?

D

Cum lesne s-a putut constata în ultimele zile, în mass-media s-a scurs o serie de implicații necuviincioase, emise de un personaj dubios, numit Mirmen, la adresa soțului ei și publicate pe un website online de calitate îndoielnică, jeg.ro, după cum sugerează și numele, pe care am ales să nu-l menționăm, pentru a nu promova asemenea dejecții nedemne de un public cumsecade.

Îi rugăm, pe această cale, pe telecititorii noștri să judece singuri dacă ar avea vreun minim sens ca domnul Carcea Groza să fie abordat cu forța într-un interviu, prin care acele acuze defăimătoare să se limpezească prin înmulțire.

{democracy:5}

De curând mi-a venit ideea să mă apuc de învățatul cântatului la pian. Iar apoi am remarcat că scriu la tastatură cu trei degete.

Așa că, pentru a compensa această pierdere, am luat decizia (corectă) să lansez în comerț noua linie de bonuri de masă Jeg (încă nu am găsit explicația cum se va rezolva problema astfel).

TichetdeMasaJeg

Ele vor fi ilegale – cum, de altfel, consider că ar trebui să fie toate bonurile de masă, într-o țară civilizată. Ca valoare, vor fi nelimitate la prima tranzacție, de ce, pentru că le voi folosi doar eu, la schimb pentru mâncare, de unde și denumirea de bonuri de masă. În urma acestui proces, ele se vor demonetiza, valorând mai departe nimic. La asta mă refeream prin “lansez în comerț”.

Și, apropo de lansări, Dacian și-a găsit, în sfârșit, iubita ideală. Ea era (notă de atenție pe timpul trecut și nu, n-a murit) unguroaică, îmi plăcea mie de ea și pleca în Ungaria în prea puțin timp cât să apuce să se și despartă de frate-miu. Mai exact, Moafle nu este cu ea, dar pe vecie.

***

Ce-mi plac mie cel mai mult?

– oamenii care dansează la fel, pe melodii diferite;
– oamenii care nu-și explică de ce își țin mâinile în buzunar;
– oamenii care nu-și explică;
– oamenii (unii);
– șapca lui Vlad;

Ce nu-mi plac mie cel mai mult?

– oamenii (alții);

***

Am realizat că “O zi bună!” este un fel de concesie. Adică, după o discuție cât de cât mulțumitoare cu cineva, printr-o amabilitate superioară, ți se acordă generos felicitări și, în viața asta de căcat, o zi bună. Poftiți talonul.

***

Tatăl meu (“vopsește case cocoțat pe schele și cu fruntea lui ajunge până sus la stele”) s-a gândit să ne facă nouă, copiilor, pe care susține că-i iubește… marmeladă de ceapă. Da, știu ce este marmelada, în general, pentru oamenii normali, deci nu Carcea, așa că am asociat bine termenii: marmeladă de ceapă. Este o tentativă aproape la fel de patetică precum când eram mici și a încercat să ne hrănească piftii (aituri, răcituri), anunțate în prealabil ca fiind înghețată de carne.

Intenția de acum, cu marmelada de ceapă, a fost sortită eșecului, prin definiție, în contextul în care ideea acestui generic numit bun de consum se asorta cu alt aliment pe care deja eu nu vroiam să îl mănânc, mai precis peștele.

Dar efortul a fost apreciat – luând în considerare că marmelada de ceapă încă putrezește-n frigider – cam la fel cât provocarea personală dintre mine și vecinul de geam de budă, vecin cu care îmi dădeam binețe zilnic, la duș, și cu care am purtat o adevărată cruciadă psihologică, până mai de curând, în momentul în care a cedat și s-a camuflat după un prosop prins în fereastră, rezolvându-mi și mie problema, anume de a mă spăla pe cur cu un zâmbet conciliant pe buze.

***

Ta-daaa!

CoroaneCadori

[plecăciuni, Odi]

***

Desigur, la Iulius Mall, la șezătoarea-fântână,
proiectată de tehnicienii de la Bellagio Hotel, din Las Vegas…

SezatoareIuliusMall

57 comentarii

  • 1
  • 2
De Darius Groza

Sociale