Darius Hero

De ce pepenelui roșu i se zice după miez, iar lui pepenele galben, după coajă?

D

Și nu, nu există pepene verde. Chit că primul e așa pe dinafară, iar al doilea pe dinăuntru.

Tare m-am mai hăhăit și m-am mai veselit, trecând azi de dimineață pe lângă cimitir și văzând niște înmormântași (că presupun că ăștia-s omologii tragici ai nuntașilor), încercând să se împartă prin mașinile disponibile, ca să se ducă la pomană.

Nu am asistat la lucru mai distractiv, de când am văzut un grup de surdo-muți parlamentând, toți deodată, agitați, într-o liniște absolută și în mijlocul străzii, la clubul ăla al lor, de la mine de pe stradă.

Cu o mină sobră ce se cuvenea momentului și cu niște glasuri grave, ca să păstreze solemnitatea impusă de nefericita întâmplare, participanții la petrecania de lângă cartierul de veci, se socoteau ei între ei, care cu cine să meargă, că ăia-s oricum cinci, deci încap, da’ rămâne astalaltă pe dinafară, da’ dacă stau ei împreună și așa mai departe, c-o ține în brațe, da’ totuși nu-i voie, ba hai că nu-i departe.

De ce mi s-a părut mie asta de râs, Dumnezo s-o ierte, îi pentru că, în mod paradoxal, masa de înmormântare e mai bine văzută social decât masa de nuntă, ați observat?

Când se căsătoresc doi, în primul rând tre’ să te duci să te prefaci că te bucuri la starea civilă, de parcă te doare pe tine la banană că-și semnează ei pirostriile, de nu poți tu lipsi. După care, invariabil, urmează lălăiala aia de la popă, unde trebuie să fii pe fază, dacă vrei să te sustragi, fiindcă la ieșirea din Primărie… acolo se-mprăștie cei cu inițiativă. Toate astea doar în cazul fericit în care nu-i toată prosteala planificată cu luat nefericiții de pe la casele părinților și tot “Tatăl nostru” ăla din ce în ce mai complicat, la fiecare intersecție, cu starostele tot mai mucit.

Iar la final primești niște borăli uscate, probabil de la cealaltă nuntă, stătute acolo cam de pe când ieșeai tu de la Primărie și te-au prins în alai, cu ceva zamă tulbure ș-o sarmauă stătută, pentru care la sfârșit, ghici, ce? Plătești. Dublu! Și nici n-ajungi la fântâna de ciocolată, ca să moi și tu o căpșună, de tăți limbricii ăia ce-au asediat-o, mânjiți până la coate.

Pe când, dacă moare cineva, nimenea nu se zgârcește la hrană. Că nu vrei să superi pe doamne-doamne. La nuntă-i altceva, ești pe profit. Aici ideea în sine îi să fii în pierdere. Când te duci în hruba aia morbidă, să saluți mortu’, că așteaptă și alții, la alți morți, de lângă, chelnerițele alea improvizate din mătuși îți dau de la intrare batistuță; ritualul haleului e deja început, frumos, ca la restaurant, civilizat. Oricum nu te bucuri să fii acolo, deci poți să stai posomorât, că se cade.

E drept, nu-i cea mai fericită ambianță, de cum te-ai trezit, ăla să tot behăie despre sărbătorit, pe care l-a cunoscut, evident, în mai toate momentele importante din viață, pentru că lumea cheltuie în mai toate momentele importante din viață și să-l regrete în funcție de ciubuc. Da’ mie alea care tot bocesc acolo îmi stârnesc un puternic apetit, nu-mi explic de ce.

Și-i o chestie așa plăcută, de a nu trebui să faci nimica, la înmormântări, spre deosebire de nunți, unde ba tre’ să ții de aia, să muți astalaltă, să ajuți să strângă, să te oferi că lăsați, că duc eu, să iasă bine și căcaturi. Înmormântarea nu poate să iasă prost. Se întâmplă singură Și are cine să se ocupe. Tu tre’ doar să confirmi, să da-da-da, într-adevăr, vai – să fii de acord, mai anume, da’ împăciuitor, așa, resemnat. Altfel, groapa-i săpată când ajungi pe deal, alea toate-s pregătite pe acolo, nici nu știi la ce se folosesc, toată lumea își știe replicile, tu n-ai un rol, îs oamenii ăia care țin de funie, nu-i nici o problemă, tot ei fac groapa la loc, când tu deja ești în Dacie, spre restaurant. Mai aiurea devine când se agață câte una de tine, în jale, de tre’ să stai acolo, să-i treacă, după ce-a plecat toată lumea, să te gândești la ce masă mai prinzi loc, până ea te-ntreabă oare dacă-i bun locu’, oare nu i-a fi frig în coșciug, oare priveliștea-i bună, i-a plăcea și alte inepții din ăstea meta, care nu-s preocuparea ta primordială, când alții se-nfulecă precum niște sparți, în cealaltă partea orașului, sărbătorind împreună, nu-i așa, ca o familie, viața și nu moartea celor care le-au fost.

***

Altfel, am găsit azi pe… pe-pe-pe-pe… p-p-p-… i-aș zice fratele lui Pamfil, dar Pamfil, în absență (e-n concediu), n-ar accepta un asemenea afront, o decizie luată fără înștiințarea sa prealabilă.

Bietul orfan – cică l-ar chema Ruben, dar să-i zicem Pamfkenstein – are 21 de ani, cu patru ani mai ingenuu decât se presupune că ar fi Pamfil de înțelept, însă nu se poate apropia măcar de a fi un prepuber pederast, pe lângă Supremul Ursuleț, așa că nici nu se presupune vreo amenințare penibilă adusă Tronului. (Da?)

Iată dubioasa arătare, de-o asemănare înfiorătoare cu Originalul.

1w

***

2w

***

3w

***

4w

***

5w

Aparține fiului unui coleg de serviciu și se trage de prin părțile Târgu-Mureșului, din magazinul plebeu Romarta, așa cum îi e și plușul din el. Este de culoare predominant galben-hepatită, spre deosebire de rozul nobil al lui Pamfil, probabil datorită bolilor ce l-au încercat de-a lungul anilor. Strania creatură suferă la o evaluare de suprafață de cel puțin câte un retard cronic, la nivel mintal, respectiv fizic.

Deși natura lui este evident de-o impostură monstruoasă, iar scopul a fost destabilizarea siguranței conferite de domnia celui căruia vă plecați smeriți, totuși, va fi ținut, din bunăvoința suveranului, pe lângă curte, ca să se scălămbăie precum un clovn și să mai lumineze fața îngândurată a celui e îi este stăpân – Groza-Bîja Hristea “Alphonse” Pamfil.

***

Mă, m-am dus eu, deci, să-mi pun un pierce. Sau să-mi fac, să-mi facă ăla, să mi-l deie și să mi-l facă, să-l cumpăr. Să-l iau, cu băgat în mine cu tot și manoperă. Cum căcat o fi terminologia.

Însă nu m-am dus, așa, direct, cu capu’ înainte, anume, mai ales că nu știam unde. Am încercat, ca să văd și io, care-i locația, cine-s oamenii ăștia.

Așa că am încercat saloanele de specialitate. Și am început cu, desigur, ăla unde mi l-au tatuat și pe Pamfil. Lăsându-le de la bun început laoparte pe celălalte, unde mi-au desenat primele tatuaje, de-a trebuit să trec prin două, ca să-mi iasă abia al treilea cum trebuie.

Și l-am întrebat pe cel în care aveam eu încredere, de acolo, că băgasem destui bani în el cât să am încredere. Iar el a zis, hait!, că el nu, nu-nu-nu, colegul face. El nu. El doar simple. Bine. Care coleg? Acela. Numa’ că să mă grăbesc. Că e ultima lui săptămână. Cum, o fi fiind pe moarte? Nu. Doar că nu va mai lucra la ei.

Cum sună chestia asta? Adică io să mă duc la ăla de-l dau afară, că cine știe pe cine-o fi mătrășit? Sau că nu-i convin banii sau ceva? Și să-i ofer plată, ca să-mi înfigă mie vreun drod ruginit în mine, pă picior de plecare? Io, dacă m-ar da afară de la Vitrina și-ar face greșeala să-mi și spună din timp, cam cum credeți că m-aș comporta în ultima săptămână, așa, cu clienții, zic…

Și comunic că, bine, că mă mai gândesc. Și plec ață la alt salon. Și acolo mă-ntreabă, că-i cu opțiune, poți alege ce vrei tu – pierce sau tatuaj? Pierce, dragă. Cu băiatul, vă rog. Îi zic lu’ băiatu’, la care băiatu’ mai să-mi plângă-n poală. Ce-ai, brotăcel? Că el nu pune acolo, că el, mă-nțelegi, da’ totuși, el de la început a zis că nu, el nu poate, n-a pus niciodată numai altundeva. Măi, iubitule, dar te plătesc. Am banii la mine, uite-i. Ia-i. NU! Mă, bani, mă, te-ai tâmpit? Zice că nu. Că să mă duc acolo, la pula mea de George sau cum l-o fi chemând, pe Moților sau unde pula mea o fi fiind George, că George pune.

Bine. Mă duc la pula mea, unde era George, dau de-o fată. George? Nu. Apăi, bună ziua, eu vreau să-mi pun un pierce, faceți? Hat, persze! Aolo, serios? Că tocmai am fost la câteva saloane de tatuaje și piercing și făceau dăcât tatuaje. Aici chiar faceți? Da. Nu, mă refer: aici. Faceți? Facem păstă tot. Super. Faceți-mi-l. A, nu ea. Doar George. Mna, să vină George. George nu e în localitate. Vai, dar unde e George? În afara localității. Și când vine? Ăhăăăi.

***

Deci la precinii din Le Général, în week-endu’ ăsta, devine acuma.

146 comentarii

  • Ar trebui sa luminezi audienta si sa spui unde vrei sa-ti infigi drodul de nu vrea nimeni sa ti-l infiga legal? In afara de George care e plecat din localitate.

  • Nu cre’că ar fi vorba de legal. Le-o fi fiind spaimă. Cum, să zic, mă, unde, te-oi fi prostit? Face parte din confidenţialitatea client-salon. Crezi că dacă te-ai duce la ei, ei ţi-ar spune? Nu! Io cum să încalc asta?

  • Atunci nu-mi lasi decat varianta sa-l intreb pe Gore, cel cu bile-n pula, daca George i le-a pus. Altfel, ramane decat sfarcul stang in ecuatie.

  • si inca ceva: pe Ruben zis si Pamfkenstein numa` cu un pachet de tigari l-ati putut propti? o sa faca legatura aia micii care intra pe jeg ca e bine sa fumezi, de vreme ce ursuletul de plus sta pe un pachet de tigari, nu?

  • nu mai bine iti faci un tatuaj cu romarta pe vreunul dintre membre? ca statement , sa fii util tarii, ca sa ii poti imbunatati din cand in cand imaginea, da.

  • Trebuie să revăd fotogramă cu fotogramă filmul, ceva pare suspect. Pamfil e implicat politic? Foarte suspect.

  • Cea care îndrăzni-v-a sugera orice care s-atace intergritatea neştirbită a celui ce vă este zeu-adjuct, grăi-o-ar din gura larg deschisă a numelui său (ş-ăla fals) şi nu pe sub mustaţa neagră a ascunderii de sine, auzi, fă?!

  • Inchide gurița, falsule, și răspunde-i la întrebări. Câtă pază crezi că ai?

  • Pamfil draga, nu te ofusca, mai nou și la bancă îți solicită să completezi o rubricuță cu opțiunile politice. Nu cumva te sperie ridicolul? 🙁

  • Săracul Pamfil, o să se simtă ameninţat şi o să te părăsească. O să fugă în străinătăţuri şi nu o să-l mai vezi niciodată. Acuma va trebui să te revanşezi faţă de el.

  • Nu vreau să cauzez noduri în gâtuleț domnului Pamfil, scuze. Retrag amenințările.

  • acesta este de parere ca pepenului rosu i se spune dupa miez pentru că el este miezul iar celalalt vai de capul lui este e coajă si isi merita numele,iar despre pamfiliu nu imi ramane decat sa i urez
    sanatate!

  • Bun, care mai ia numele lui Pamfil în deşert, dar mai ales în formularul de nume de la comentarii, impersonându-l, se duce să-şi caute IP-ul pă mirişte. Ca să nu fie dubii de ce nu mai revine.

  • Deci impersonatorul ăla lipsit de respect îi ceva domn țîgan de l-ai țîpat [”pă” miriște] ?? Mie n-o să îmi fie dor de el, dă-l în deșertul mamii lui. Gâtulețul cui l-o impersonat azi șî mâne. Vai ce m-o-nervat în clipa asta!

  • Pseudo-Pamfilul să îşi procure diacritice. Că el se vrea a fi civilizat şi şcolit.

  • Dar vai, Darius, nu ti-au placiut nuntile si mai vrei un ocol de bordeie cu inmormantari? Hmm, e posibil sa fie bine daca iti permiti sa intri, numai ca la ce mancare buna ti-o da…tare mi-e teama ca pui la loc tat ce cazuuuuu. 😀

  • Mai întâi că e “mină sobră”, nu “mimă”, boule, iar mai apoi că ce dumnezo?! Ce mama dracului şi-a lu’ Pamfil vrei să-ţi pirsuieşti? CE?

    E după miez, la ambii. Dacă-s copţi.

  • În primu’ rând că-i “mimă”, dacă vreau eu, deşi – vedem cu toţii – am scris “mină”, desigur.

    Apoi îmi pirsuiesc un aloc. Singularul de la alocuri.

    Cum e după miez, fă, că ăla galbân îi pă din-afară galbân, MAXIM portocaliu, în arare cazuri. Şi unii zic că ăla roşu îi de fapt verde, da’ îi roşu, cum spuneam, nu există verde. Şi dacă ar exista, n-ar fi ambii dupe miez, ci după coajă, deşi-s după miez, da’ ăla galbân îi după coajă, nu cum zic?

  • Oare vrea să-şi pirsuieşte o ureche de cealaltă? Nu! Nu! Crecă sfârcurile de obraji. Nu! NUNU! Ştiu. Genunchii. De-ai unguroaicei prietene şi proletare.

  • Pepene galben – căci miez galben.
    Pepene roşu – căci miez roşu.

    Sau să-ţi desenez?

    Jtiu! Belciug! În rât.

  • E o greşeală, ca ursu’ ăla, care-i galbân, când Pamfil e roz. Mă, nu că vine ceva contestaţie pe aici, în nici una dintre situaţii. Că se vor rostogoli capete.

  • MIEZUL E GALBEN. De unde începe verdele, e coajă, care e mai groasă sau mai subţire. Am zis. Aşa e. Taci.

    Zi mai bine unde ai vrut să-ţi caşti o gaură.

  • Aşa mă ştii tu, un băiat indiscret? Aşa m-ai educat şi m-ai crescut la ţâţa ta, ca să mă sucesc şi să te muşc ca un şărpe? Mnuuu, dragă.

  • Ba, si pepenele galben e denumit dupa coaja… ma rog… ai si tu dreptatea ta sa pui intrebarea asta.

  • Da’ io ce câcat zic?! Hudrel zice că-i galbân pe dinăuntru şi dup-aia îi denumit. Da’ numai fiindcă aşa pepeni stricaţi mănâncă el.

  • [Și apar doar în turmă!] Par băuți destul ori mi se pare mnie? Să știm cam cât o freacă în ședința asta cu terapie manual-bucală, nu de alta…

  • Din acest articol reiese ca pulifriciu` a vrut sa-si tatueze ceva la buticul de linga cimitir dar aia l-au trimis in alta parte. Pe drum a intilnit o nunta ca-n povesti dar aia nu mincau si ei sarmale ca oamenii ci pepeni. Dar erau destepti, unii mincau galbeni, altii rosii. Numai Darius al nost` a mincat din fiecare, s-a cufurit (la cur bineinteles) si in timp ce se caca pe el de tatuaj a scos asa minunatie de articol.
    Ca de n-ar fi nu s-ar mai povesti.
    (Dom` profesor Hudrea sa imi spuna daca am pus “i“ in cantitati suficiente).

  • Bă, nu ești!Un fan semnează cu nick unic și respectă dia-criticile fără drept de apel. Și-i respectos, mniezoiu’ lui aservit Puterei perverse care l-o sedus insu-rectiv 😆

  • Și dom Profesor Hudrea să să ducă să beie ceva muuult. Apoi să să sparie de-o oaie care îi zîce să să însoare cu un bărbat. Apoi să beie și mai muuult. Așe fac profii care știu une tră să pui virgule șî aposcroafe. Respect

  • Protestez! Popescutzu’ însuși? Așa ceva nu există decât în fabulele cu porci seducători 🙁 Ia, zi SUGUS. Popescutzule…să vedem dacă ai accent. 🙂 Asta dacă vrei să te cred că tu ejti sau îs io cu alt nume 🙁

Sociale