În cuvintele înțelepte ale lui Dragoș Lixăndroiu, din copilărie: garantez sută-n mie!

Sunt convins că Dragoș Lixăndroiu nu era conștient, la vârsta de 12 ani, că sută-n mie e un șubred 10%. Cum mai mult ca sigur n-a calculat nici până în prezent.

Într-unul dintre multiplele mele peripluri amoroase efectuate în scop prospectiv prin  județul vecin Alba, unde incidental s-a și născut și a copilărit iubita mea Ada, s-a organizat – printre alte activități întreprinse de către cea anterior menționată, ca să mă mulțumească și întrețină – o citire sub control strict a jurnalelor sale de când era mică, adică din anii recenți.

În atenta ei supraveghere menită să descurajeze transcrierea formulelor exacte sau realizarea de fotograme, am avut privilegiul să parcurg la prima mână inepțiile de neimaginat de o valoare psihiatrică inestimabilă pe care le poate genera și documenta așa zisa minte obscură a unei domnișoare tipice contemporanului.

N-o să intru în dedesubturile îngrijorătoare caracteristice memoriei mai bine lăsate ascunsă a tinerelor din ziua de azi. Poate eventual am să le folosesc drept pârghie în ce-o mai rămâne din relația noastră sau în scopul unor șantaje de ordin carnal ulterioare, începând deodată cu inevitabilu-i sfârșit. Însă mi-a reținut atenția o anumită procedură foarte eficientă de analiză pe care o folosea în trecut actuala doamnă Jeg, cu scopul de a-și cataloga cu precizie băieții de care era mai interesată, în detrimentul celor de care era mai puțin interesată comparativ, de-a lungul trecerii vremii. Băieți ai confuziei sale emoționale care se găseau altfel în număr atât de larg, încât necesitau o structură mai bine organizată.

Fata avea o metodologie de calcul la finalul căreia rezulta o estimare exactă a clasificării pretendenților ei, în cifre procentuale după două scale:

1. pe o scală, de fiecare îi plăcea în măsură de x% dintr-un total de 100%, total în care trebuia să se încadreze cumulativ toți băieții

-  așadar, la sosirea unui termen de evaluare, să zicem fictiv vara lui 2008, își nota că îi plăcea, după caz, 50% de Bogdan, 20% de Cori, 20% de Alex și cu indulgență restul, cei 10% rămași, de Adi – o situație aparte în care, deși s-a comportat frumos cu ea în cele 48 de ore de relație cu puternică încărcătură consumată în tabără, a ajuns ulterior să se mai cupleze prin rotație pe termen mai lung sau mai scurt cu marea majoritate a grupului feminin de prietene apropiate a cărui membră este și Ada (exceptând una dintre luni în care a fost exclusă din gașcă, în urma unei dispute independente)

2. pe o altă scală, de fiecare îi plăcea în măsură de y% dintr-un total de 100%, total care de această dată reprezenta maximum a cât putea să-i placă de acel individ luat separat, în condiții de laborator

– procentul din această valoare este unul dinamic, considerând că se schimba frecvent,  scăzând sau urcând la fiecare subiect influențat de tot felul de parametri care interveneau pe parcurs, ba că uita câte unu’ de ea prin pizzerie și se vedeau următoarea dată la ziua cuiva cu care se cuplase, ba că “da’ ăla că ce, credea că-s proastă?!” și alți astfel de factori decizionali fundamentați care îi permiteau Adei să schimbe numerele după formula începând de azi am decis că nu-mi mai place de băiatul cutare decât z% (din totalul alocat lui), acest procentaj neinfluențând economia totală raportată la tot restul înscrișilor

***

Scurt anunț de la administrație, sper să nu vă disturbe lectura…

[nu mai rețin cine mi-a trimis-o, dar îi mulțumesc pe această cale]

Ei bine, folosindu-mă de această ecuație sănătoasă și care nu lasă loc de echivoc vreau să-mi orânduiesc și eu viața, acum că am învățat-o.

Astfel: mie de acum încolo îmi displac în proporție de 90% familiile care mai fac șnițele neînțelegând că într-o lume ideală pané înseamnă cu pesmet, conform indicațiilor clare oferite de Dicționarul Explicativ Român Online.

Trebuie să se înțeleagă foarte limpede că șnițelele fără pesmet, doar în făină și ou, sunt prea uleioase proaspete, scoase din tigaie și nu se scurg, respectiv umede și scofâlcite odată ce s-au răcit; practic, în ambele cazuri, nu sunt nimic mai mult decât exteriorul grețos de la bundáskenyér, peste niște carne. Care bundás kenyér are pâine, justificând omleta construită în jurul lui, făcându-l bun, pe lângă șnițelul fără pesmet, pe care l-am determinat mai sus ca fiind de căcat. Și să nu omit – șnițelele făcute crocante prin fulgi de porumb sunt un fals!

În opoziție, îmi mai place de familia mea doar în proporție de 10%, pentru că nu face salata de vinete și cu maioneză, așa cum îmi place mie mai mult și așa cum o fac – în mod paradoxal, dar corect – aceleași familii care nu fac șnițele cu pesmet.

La fel am decis că îmi plac/displac în măsură echilibrată de 50% oameni, de obicei doamne respectabile, care își țin telefonul adânc în plasă. Ca să contracareze acest efect de astupare, ele au mare grijă să își seteze soneria stridentă, aproape la fel de stidentă ca șnurulețul decorat de care urmează să-l pescuiască pe telefon din străfundul plaselor și să-l bălăngăne prin autobuze ca pe-un pește alunecos, până reușesc să-l mânuiască și să răspundă, în mod uzual zbierând din toți rărunchii ca niște descreierate. Îmi mai place de ele pe jumătate pentru că nici una, invariabil, nu își amintește să se mai țină de interiorul autobuzului aflat în mișcare, astfel încât conversația nu se prelungește până după prima frână sau curbă mai bruscă, odată cu care sunt nevoite să se culeagă pe sine de printre călători, dimpreună cu conținutul plasei cu care acoperiseră în prealabil telefonul.

Am descoperit și că vreau să gândesc măsuri și nu soluții pentru aceste probleme. Măsurile sunt mult mai distractive, fiindcă, deși nu implică rezolvarea problemei, aduc cu sine pedepsirea făptașului post-factum, ceea ce oferă o anumită satisfacție și asigură nerepetarea ticăloșiei. Tot de aceea, dintre măsuri, le doresc pe cele post-mergătoare, nu cele de prevenție, ca să mă pot bucura de urmările nefaste.

Pe cale de consecință, în cazul șnițelelor fără pesmet cu care voi mai fi confruntat, le voi întreba politicos pe gazde dacă pot să-mi mai prăjesc un pic porția mea, folosind firimituri de pâine ca să le repar. Acestea vor fi expuse umilinței și nu vor mai suferi rușinea unei dăți viitoare – a greșelii, că de venit mă duc eu și neinvitat.

În cazul salatei de vinete fără maioneză, le voi drege cu niște muci netăiați, în prezența musafirilor, până când mai’-mea și tai’-miu se vor învăța minte.

În cazul zăngănitului telefonelor ca lanțurile din fundul iadului, voi începe să asist intim la conversațiile care se anunță zgomotoase, de la distanța mai mică de 5 centimetri între fețele noastre, ale participanților.

***