Aici mai sus l-am parafrazat pe Dali, nu vă căcați pe dvs.
Am dezvoltat în ultimele luni o poftă morbidă de a-mi suna fostele prietene cu tot felul de pretexte, în principiu toate bine clocite (pretextele, nu prietenele), doar pentru a-mi face o statistică care să cuprindă un grafic cu de câte ori din totalul apelurilor ajung să vorbesc, în loc de ele însele, cu actualii lor prieteni. Care, foarte grijulii, supraveghează toate canalele tradiționale de comunicare.
Pentru că și aceștia din urmă au dezvoltat, la rândul lor, o fobie psihotică față de mine. Ceea ce-i cel puțin dubios, considerând că majoritatea fostelor prietene s-au despărțit de mine mai mult sau mai puțin ca să fie cu dânșii, fapt care, pentru orice bostan bine dezvoltat, e destulă mărturie de dragoste. În cazurile în care nu s-au despărțit de mine anume pentru ei, iar relațiile noastre sunt independente, măcar cronologia lor ar trebui să le sugereze în vreun fel cum e ordinea lucrurilor aranjată ea așa, adică exact începând cu faptul că au fost cu mine, iar acum se-ncheie cu că sunt cu ei. Aspect ce denotă o oarecare continuitate a vieții mai mult spre viitor, decât anormal, spre trecut. Dar, cum spuneam, cei în cauză își consumă existența mereu în frica clipei ce cred ei că va să urmeze inevitabil – a doua mea venire.
Ați zice că, pe bună dreptate, un fost prieten (în special dacă acesta sunt eu) nu prea mai are ce împărți cu omoloaga sa – fosta prietenă… și așa și este. Dar acesta nu este decât un motiv în plus pentru actualii prieteni să trateze totul cu o sporită vigilență.
Mai ales când primejdia pândește la tot pasul…
[foto de către Groza-Bîja Mihnea-Dacian]
Experimentul meu a început prin vară, când am organizat să mă-ntâlnesc într-un cadru social decent și creștinesc cu una dintre marile Doamne Jeg, cu care, la acel moment, nu mă văzusem de ceva vreme.
Mesajele au fost interceptate cu profesionalism, iar celula de criză s-a activat instantaneu, intrând prompt în alertă. Fluxul informațional menit să lămurească ultimele detalii ale întrevederii a fost pur și simplu segmentat.
Intermediarul nu mai intermedia – că până atunci trebuiau verificate atent fiecare transmisii, iar actualul prieten se oferise singur să ocupe pro-bono această funcție, chiar dacă nu-i propusese nimenea. Datele vitale specificând ora, locul ș.am.d. nu mai ajungeau la destinatar. Vorbeam direct cu portarul – adică tot prietenul, că, în lipsă de personal, se cam ocupa el de toate posturile, opera toate aparatele, apăsa toate butoanele, iar la sfârșit făcea și curat, dacă mă-nțelegeți. Adică să nu fie expusă cumva fata. Am convingerea că dacă aș fi insistat îndeajuns, ar fi jucat tot el fericit și rolul fostei mele prietene, ba chiar s-ar fi înșelat pe sine cu mine, doar ca să evite oroarea de a schimba eu două priviri direct cu autentica.
Ceea ce m-a surprins e că nu îmi respingea intențiile, ba chiar discuta foarte diplomat cu mine la telefon, probabil încă mult timp după ce eu închisesem. Cert e că făcea pe recepția de la parter, de câte ori sunam, strângând ghem în jurul lui orice inițiative de contact.
În săptămânile ce-au urmat, am aplicat de curiozitate exact același mecanism pe toate care contaseră în câte-un moment cheie în viața mea. Și încă mai contează, pardon.
Activitățile clandestine cu care m-am amuzat au avut consecințe de-o gravă importanță: au dus la puricat arhive de messenger până în temelii, răspunsuri oficioase la sms-uri, care nu mai erau concepute de proprietarul telefonului, ci direct de ofițerul de veche. Unul dintre ei chiar mi-a declarat plin de dramă, cu subiect și predicat, că nu îmi mai este permis să mă întâlnesc cu domnișoara pe teritoriul municipiului Zalău – mă-nțelegeți – cât timp el va avea suflare. Și, într-adevăr, nici n-am prea avut ce face în această privință. Am fost neputincios. Pentru că dacă eu vizitam orașul, ba c-o treabă, ba pe la părinți, fata era vârâtă adânc în pivniță, obloanele erau trase, iar șerifu’ stătea cu mâna la cingătoare.
Mai de curând, cu alta dintre ele, nu mai există – da’ deloc – contact nemijlocit. Chiar când ne întâlnim întâmplător pe stradă sau prin vreun birt – toți trei zic, nu conspirativ, doar noi doi – vorbește doar el. Nici măcar eu. Și e o situație cu totul specială să ne întâlnim întâmplător, dat fiind că în decurs de câteva minute de când am pășit afară din casă, tot felul de prieteni se informează fără fir unii pe alții și-ntre ei cu privire la prezența mea și poziția exactă, ca să nu mai zic de localizarea triangulată a fetelor, despre care posesorii au feed permanent prin sms, încât primesc una-două coordonatele atât ale mele, cât și alte doamnelor. Dacă, printr-un miracol de neprevăzut, am reușit să înșel toată tehnologia asta și trec peste obstacolele de securitate, înșelând întregul aparat de monitorizare și – stupoare! – mă întâlnesc doar cu fata, tastaturile telefoanelor încep să zbârnâie, operatorii declară imediat stare de urgență, se ocupă rețeaua, de fac descinderi în localuri, baraje rutiere etc.
De fapt, încă de la începuturile aventurilor mele feciorești, prin liceu, succesorii mei (ca să nu le zic runneri-up) se fereau de mine înspăimântați precum ceva curat de ceva necurat, în antiteză cu expresia “ca Dracu’ de tămâie”. Mai mult ca “cineva nevinovat de Jeg”, să zicem, un proverb încă în fază de construcție. Acest obicei s-a moștenit aproape roial până la cele mai recente mari pasiuni. Și s-a extins la orice fel de relație.
Dacă Jegul însuși s-a născut, acum f’o aproape 5 ani, din relatările mele despre eșecurile relaționale, domeniu la care am remarcat prin experiență că m-aș pricepe, în special ramura cu eșecul, acum mi-este amănunțit studiată orice fel de relație interumană, iar persoanele cu care interacționez sunt interpelate cât timp eu sunt, de pildă, la budă, ca să fie prevenite cu privire la iminentul pericol. În Zalău s-a asamblat câtamai sistemul, un Comitet get-beget, care se îndeletnicește pe perioadă de vizită în deplasare cu absolut orice mișcare de-a mea. Când mă duc pe-acas’, prin orașul născării, parc-aș fi la un congres în cinstea mea, unde se dezbate și se promulgă, se iau decizii și pun în aplicare acțiuni! N-am nominalizat, da’ poate în comentariile articolului o să se ridice singuri în picioare.
***
Dar să râdem cu bucatele de sărbători…
[mulțumiri, Carcea]
***
Și tot în acest moment pios: calendarul de mai jos atârnă pe holul cășii de baștină de-ntreg anul; din decembrie, afișează această ilustrație, cu un detaliu în ea care-ar putea speria credincioșii și pe care eu nu l-am văzut, nefiind credincios; îl vede cineva pe acest detaliu?
Iti place Dali? Deja imi esti de 2 ori mai simpatic decat imi erai inainte sa aflu despre gusturile tale in materie de pictura
Isis – nu musai, da’ am citit nişte despre el, recent. Mironeasca – pă ce-s gelos?
pe păr. ăla din cap. din capul ăla cu care gândești….ooof… ai înțeles tu despre ce vorbesc!
Te rog să mă ierţi, dar eşti incoerentă ca şi pe messenger. Nu cred că schimbând canalul de comunicare se va clarifica mesajul.
Pe cap. 😀
Hopa…prea tarziu 😛
bună! mă numesc mirona și sunt incoerentă.
dar de ce rezultă sânul din umăr?
E drept, s-a mai întrebat lumea, dar până la urmă cine noi să judecăm Divinitatea? De ce nu ne plecăm ochii mai mult în rugăciune, decât să-i ridicăm în necredinţă (şi să riscăm să vedem că nu-i nimica acolo sus decât josul altcuiva, iar religia este doar o formă primitivă de control al maselor, devenită acum o simplă industrie de comerţ)?
dari, esti superficial şi editezi numa’ slogane(nu contează cîte, în timp ce alţii cîteva cuvinte), copywriterule care eşti 😛
Decat sa crezi ca daca ridici privirea vezi josul altcuiva, mai bine iti imaginezi ca stai cap in cap cu Divinitatea. 🙂
LA MULTI ANI DARIUS si MULTA SANATATE! Acelesi urari pentru toti care scriu pe aici.
Este un lucru extraordinar sa te placi, dar ai grija, autosuficienta este o frana in calea progresului!
– Buna dimineata, v-ati trezit ? Cit e ceasul ? Inca mai e anul acesta sau e deja anul viitor ? Mai e bere in frigider ?
– fdb cgbj fg,m dhd c ldgimnd …
– Nu zau, eu am baut-o pe toata ???
– acsfasdhj x asdfgas cm xhvasmad zdfga sdv…
– Bine, bine, lasa ca-mi fac singur cafeaua. Pa, sa ma trezesti la anul.
Am revenit: le am setate diacriticele, cum nu, chiar şi pe alea spaniole şi,în mod normal(cine mai e normal in ziua de astăzi??), le folosesc logic. Scuze am: mi-s deshtele îngheţate si mintea tot aşa (sau lipsă, să fim oneşti), scriu repede. Aşa că a doua zi mă ruşinez şi îmi cer, atunci, caita, iertare. căită, nu caiţă.
Aş vrea să ofer şi un citat, dar nu ştiu care.
un citat cu multe diacritice..le ele 🙂
Haha, m-am LOL’at. La scriitura lu’ Darius adicatelea.
Monică, puteţi cita din mine înşivă.
darius e baiat bun. se mai trezeste si el din cand in cand si toarna o poliloghie incoerenta da’ parte peste parte e si el un omulet acolo. sa traiasca fericit si sorcovit.
Toader – singur de revelion, bănuiesc…
cu toţii suntem singuri de revelion, nu vă mai înţepaţi.
de la Sacură, o urare în japoneză: Kotobuki!
darius, dar de ce te oftici tu asa? doar eu ti-am zis de bine.
Şi io tăt de bine am zis, dragă! Eu VROIAM să-mi petrec cumpăna dintre ani singur, uitându-mă la retrospectiva Watts pe Eurosport, dar m-am corupt şi merg în Le General.
ce poate fi mai frumos decat sa-ti petreci noaptea de revelion in compania lui Darius? sau pe-acolo in umbra lui?
serios, nu aveti de baut? va ajut cu ceva?
Chireo – toatal FORTUIT eşti în acelaşi local cu mine, fapt care s-a întâmplat, repet, cum sugerează şi verbul – DIN ÎNTÂMPLARE. Şi nu, nu ne pupăm.
Gimi – tu să vii, restu’ lasă.
abia astept
Sa aveti o noapte remarcalila si un an exact asa cum il doriti!
deci va betiviti la spelunca. foarte frumos. da’ nu ii banal?
bila desigur
Toader – nu, zici că eşti maică-mea, “speluncă”. Dar nu, ne place localul cu pricina, de înaltă calitate socială.
Darius, de ce insistă frate-tu să te strâmbe în halul ăla în toate pozele? Adică nu doar în asta… şi pe blogul lui mai apar exemple numeroase. Sau cel puţin unul.
Sau chiar semeni cu Quasimodo în realitate şi eu n-am avut prezenţa de spirit să-mi dau seama de asta din filmuleţe, din cauza rezoluţiei relativ mici a lor, în comparaţie cu rezoluţia pozelor?
Oricum ar fi, îţi urez în continuare o terorizare cât mai plăcută a actualilor prieteni ai fostelor tale prietene. Şi să-ţi dai seama că mănânci excesiv de mult. Şi să-i faci pe alţii să-şi dea seama că mănâncă excesiv de mult. Şi să-i faci pe acei alţii să facă pe alţii să-şi dea seama…
Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor,
Vă urez un sincer şi călduros La Mulţi Ani!
Pentru Groza, un supliment de urare, fără taxă,… mai multe filme cu Miha, este extraordinară. Pe locul doi este domnişoara din stânga, înaltă şi cu şapcă; pe pieptul ei odihneşte un fel de panda atomic.
Dacă faci un film cu ele două, domnule Groza, dar şi cu şefu’ Călin de poveste, că e băiat de zahar şi cântă bine la coarde rezonante, mă voi uita la el oriunde aş fi, cu sau fără conexiune internet.
Anul nou a venit !!!
Să vă fie tuturor fericit 🙂
Al doilea pe anu’ ăsta, hăhă!
Deci toată lumea s-a îndrăgostit de Magenta. Bine.
la multi ani. sper ca nu ai baut sampanie. pe mine ma doare capul. si doar am baut doar 5 pahare de sampanie tata noaptea si nimic nimic altceva… am zis ca fac o afacere daca nu le amestec… acum am capul cat un butoi fara sa ma fi imbatat.
nu degeaba incearca krakilla sa va duca spre calea naturista. deci, care bate un cui?
io n-am inteles dc tre sa radem de aluatul pt haios…:|
Sa fie un moment bun,ca in general este prost,super tare.
[deci fără că reclame]
@boo..uu
pt. că-i prezentat cu atributul haios 😛
Dragi amici, v-ati trezit ? Sau a scris articol nou ?
N-a scris ca m-am uitat acum. Cre` ca vrea iar macar 100 de comentarii. Hai la munca, asta e deja 92.
93. Numar aici singur ?
Mai departe nu ma risc, sa nu ajung la 96 care e tot un fel de 69 si o sa-mi trezeasca niste idei.
chiar mă gândeam că-s cam puţine comentarii la-nceput de an. Am făcut urarea cu Kotobuki (viaţă lungă şi frumoasă) ? (îs puţin amnezică)
N-am fost atent, da’ te poţi uita, iar dacă insişti, e voie s-o faci iară.
o suta
doua sute
TREI SUTE. Punct.
La cererea publicului Darius va scrie o compunere cu tema: cum mi-am petrecut vacanta la Zalau.
Kotobuki!
patru suuuuuute (şi cincizeci de oi, patru suuute şi cinzeci de oi.) Faceţi d_ _ _ _ _ _ e şi nu r_ _ _ _ i, măi!