… încât Dumnezeu părea mic.

De când am ajuns la București și am început să mă amestec cu lumea publicității de p-acilea, coaie, parcă simt o nevoie nestăvilită să fiu riguros și să fac 3 propuneri de articol, conform manualului: unul care să facă trafic degeaba, unul care nu vă place, deoarece sunteți proști și vă trăbă doar să mă vedeți suferind și cum mă-nșeală iubita ș-al treilea care să-mi placă mie și să-l țin acolo câteva săptămâni, în mare parte deoarece mi-e lene să mai scriu altul și prefer să mă-ntorc de pe-o parte pe alta, scărpinându-mă în diverse orificii.

În sfârșit, m-a chemat Sebi (apropo felicitări, ai apărut la Portorož în poze pe lângă toată lumea importantă) la o adunare de astfel de publicitari, cu care o să mă concentrez teribil să nu mă contopesc, alături de cealaltă mare ambiție a mea în București, aceea de de mă forța a vorbi molcom și apăsat, să nu cumva să prind accentul ăsta nefericit de p-aci.

Publicitatea de la București este diferită palpabil de publicitatea de provincie, cunoscută și drept publicitatea de la Cluj, cunoscută și drept Vitrina Advertising, prin faptul că aceasta din Capitală se chinuiește tot atât de mult cu aceleași mizerii de doi lei, încercând să scoată ceva frumos, printre inepțiile clienților, imbecilitatea consumatorului și incompetența colegilor, însă la București le mai rămâne timp să organizeze evenimente la care să vină oameni de la celălalte agenții, ca să vadă ce workspace de impresionat internii naivi și-au asamblat ei, integral de la Ikea.

Ca să deșirăm bucla ipocriziei începândă și sfârșindă cu capul în propriile buci, o agenție bună are, cu noroc, 20-30% oameni talentați – n-am zis creativi, că-s mai multe rotițe acolo, iar restul este balast sau în cel mai bun caz oameni calzi și umezi, plini de bune intenții demne de-o pasiune mai potrivită.

În esență, ansamblul publicității de București este format din niște lăbari cu fițe.

Încerc să evit preconcepții ardelenești: și noi suntem lăbari, la țară. Dar fără fițe.

Bun, și aceste evenimente despre care vă vorbesc încep cu “Noaptea…”, fiindcă atunci, seara, ajunși singuri acasă, simt advertiserii nevoia să-și demonstreze ei înșiși ceva vital, dar s-a-nchis la Cărturești. Astfel avem: noaptea agențiilor, noaptea încă câtorva agenții, noaptea zilelor porților ș.a.

Dacă workspace-urile sunt pe modelul Google în ’98, ăstea, happening-urile, sunt pe modelul noaptea albă a reducerilor la mall. Ne bulucim să nu ne-alegem cu nimica sau maximum cu același rahat, într-o altă lumină.

Și amicul Sebastian de la McCann m-a dus la Friends Advertising. Când am intrat, să mă cac pe mine: cum cobori din lift, intri direct în orezărie, mai-mai să-mi scriu scrisoarea de intenție pe hârtia lor de la budă.

N-am nimica cu agenția, lăsați drama. Înțeleg în acord cu mine că mi-i iau pe mai toți în cap și îmi va fi complicat să mă doară-n pulă la următorul eveniment când s-or strânge-n jurul meu vreo trei țățici isterice, ca să le despart fraza-n propoziții și când și-or freca unii bărbia sprijinindu-se-n cealaltă palmă cu cotul, cât le explic “la cine exact mă refeream și ce-mi dă, frate, mie dreptul”, dar 70-80% dintre ei sunt triști rău tare (să ne amintim procentajul de mai sus, ca o amară consolare).

Nu-i evaluez profesional. Mă refer exclusiv la calitatea lor umană, care sper că-i mai de rău. De menționat că, la fața locului fiind prezent un amalgam de vinituri intrate la liber, așa ca mine și Sebastian, se poate să se fi diluat și cu alții, de pe alte plantații. Ceea ce nu vine decât să-mi susțină ipoteza: câh!

Bun, întâmplării îi zicea “Ciorne”. Drafts sau cu ceva 2.0 e deja prea mainstream, în sfârșit, se prezentau acolo notițele unor proiecte faine, da’ nu numai, dezvoltate în țară. De-alde DoR, Atelierul mecanic și hipstereli de ăstea, specifice.

Evident, cum Sebastian este recurentul copywriter de ghost-uri (nu că io-s mai breaz, să fiu clar – îl iubesc ca pe ochii din cap, mai ales pentru ochii lui din capul propriu, cu care mă privește cu atât mai blajin de când a căzut în el, dându-se cu bicicleta), s-a gândit că e ocazia ideală să mai pitchuiască niște idei. Fiindcă, normal, el a înțeles că Ciorne înseamnă necontractate. Iar pentru festivaluri e loc și de freelancing, că mai încap trofee pe etajeră lângă primul lui granpri la portoroj și restul ălora din Happy Meal și de la Kinder. Să nu se sparie angajatorul. O să fiu curând limpede că nu e nici un pericol…

Cum ne învârteam noi p-acolo, crezând eu că m-a scos amicul meu în societate, să-mi arate și mie ce-i aia, dăm de Trancă (cred).

Și de nu mi ți le scoate Seba pe astea:

O solpiperniță.

Deci mă târâse până acolo, de fapt, ca să-și dezvolte cariera! CU ACEASTA DE MAI SUS!

Cum majoritatea lucrurilor creative s-au mai făcut, normal că nu e originală propunerea lui, fiind furată de la tată-so. Dar, mna, dacă se vinde, l-o trece la echipă.

Mna, Trancă și acoliții (el și triștii, practic), nu știau că ceaiul lor dansant a fost înțeles pe dos și că Seba a trecut pe lângă exponate, fără să se uite, în efortul lui de a intra și pe geam, cu prototipul. De aia nu înțelegeau ce Cristos Sfânt e cu solpipernița lui tată-so lui Seba, a cărui întreagă poveste lacrimogenă din pruncie (deci a venit cu misiune, viziune, valori de acasă) a fost povestită cursiv, în detaliu.

Nu știu dacă am zis, dar cred că acum e momentul potrivit: Seba are ca background profesional postul de controlor de bilete la Ratuc, Cluj-Napoca. Poate voi v-ați mai lămurit. Că Trancă și triștii erau la fel de confuji.

Se auzeau greierii. Ca să se mai risipească inoportunitatea situației, au încercat ei, așa – și ca să demonstrez și eu la ce mă refer cu tot acest articol și ce grețucă îmi este: BĂ, s-au băgat ăia… deci, rețineți, pornind de la solpipernița cretină și nelalocul dânsei, a lui tată-so lui Seba, născut în Sîngeorz Băi, băi, deci mă-nțelegeți? – într-o discuție filozofică de aia, de asemenea proporții, potrivind-o pe solpiperniță în context, schimbându-l pentru ea, că au și expus-o, contrazicându-l pe Seba, acesta din urmă readaptându-și întreg conceptul la contrazicerile lor… încât Dumnezeu părea mic.