Editare ulterioara: PE ȚOAGLĂĂĂ. Mă îndrept spre Zalău, ajung în seara asta (4 august) sau mâine.
AM AJUUUUNS. Zalău. Deseară în Diesel, cu diverse don’șorici familiare. Șăd f’o 4 zile, bine? Mna, ok.
***
Mno, hai-hai, că nu mai îi mult. Ăstea-s scrie mai de ceva vreme, da’ acuma-s la Oradea, deja.
Desear’, adică amu’-amu’, sâmbătă, la ceva drumandbase, în City Club (?), pe Kogălniceanu, cu diverse domnișoare, o Alexandră, o Olivie, mai una, mai alta.
Celălalt deseară, adică amu’-amu’, da’ duminică, de la 21:00, merem la Blue Monday, pentru jazz, cu Magus.
Filmu’ are ceva bubă, mai tre’ să bibilesc ceva la el. Deci fleanca, va veni și dânsu’. Uite filmu’, n-am putut nicicum să nu îl țiu așa îngust, așa îl afișează, deci căcat.
[Citește primu’ articol acilișea.]
[Citește al doilea articol dincoloșea.]
[Citește al treilea articol acoloșea.]
[Citește al patrulea articol încoaceșea.]
[Citește al cincilea articol dincoaceșa.]
***
București, că așa se cheamă unde am mai fost, să fi tot trecut o săptămână de atunci, s-a dovedit a fi un loc primitor și generos, parcă specific ardelenesc, deci impropriu lui însuși.
Sebastian m-a întâmpinat în gară și m-a dus la el, unde mi-a spălat picioarele și mi le-a șters cu propriul păr al prietenei sale, care înainte mă ura, da’ acuma mă iubește nespus.
După care să mor io dacă mai știu unde-am fo’. Da’ am o impresie că am fi ieșit în oraș. Cre’că la Motoare și nu-mai-știu. Și parcă m-au dus cu Gimel la McDonald’s, dezamăgitor, că KFC nu era deșcis.
***
Limpede e că a doua zi m-am trezit și am făcut niște lucruri, dintre care cel mai important a fost că m-a îmbuibat Mana Ciutacu, cu haleu de la Taverna Sârbului, unde am văzut prima dată ventilatoare de alea care stropesc, ca să te răcorești, de s-au adaptat habitativ toate pițipoancele și nu mai trăiesc fără.
Am dus laptopu’ la îndărăt, unde era proprietarul său, ce lucra la Noumax, căruia-i mulțumesc frumos. Tudor îl cheamă.
Am fo’ la McCann Erikson, unde tăți stăteau cu burta-n sus și făceau nimica sau se uitau la Îngeri și Demoni, cu căștile pe urechi, să nu audă vreun brief, nici măcar din greșeală.
***
Mai pe seară tre’ia să mă văz cu Adi Hădean, cu care nu am mai apucat. Da’ așa, ca să știți. După care am mers tot pe unde cred că am fost și prima tură, la Motoare. M-au servit Gimel și Medrea într-un fel în care nu voi încerca să-i răsplătesc vreodată, în caz că mă va cuprinde vreun moment de întunecime a minții.
Geo Atreides și Piticul Gratis s-au mâncat în gură toată seara, ca doi concubuni certați, fiindcă nu se puteau mânca în cur de față cu toată lumea.
Au venit și Lemak, Iuliana cu o don’șoară și Hudrel, un băiat, apoi alt băiat (ulteror am aflat că-i spune Erdal, ceva cetitor de vază și anonim de pe Jeg), nesoția lu Gimel, care e-nsărcinată, așteptând pe fetița Daria, intitulată sugestiv după mine, deși neagă ei. Și Gogu Kaizer, draga de el. Într-un final a răsărit și Flo, care s-a dus diresc la culcare, cu amicul său Lucian. Separat, cred.
A doua zi m-a dus la sandvici din șnițel de pui, la Cafepedia, iubita Ecaterina, care-a mai împrumutat un telefon Cauzei, fiindcă deja-l stricasem pe-al treilea, pe traseu.
***
Nu există un loc mai slab decât Motoare. Nicăieri.
Nici măcar nu mai e o problemă să stai 30 de minute, ca să picure țăranu’ ăla o bere într-un pahar de plastic. E deja împământenit. Toată lumea s-a obișnuit, fiindcă după bar este angajată o echipă ușor alienată mintal. M-am uitat cu ochii mei la 5 sau 6 barmani de acolo, fâcându-i uneia ceva cocktail destul de simplist, bătându-se ca niște retardații unii în capetele celorlalți, la propriu, învârtindu-se în opturi nu prea regulate, timp de 10 minute pe ceas. Nu cred că am văzut adunătură mai puțin calificată și măcar pentru a trăi pur și simplu nici pe marginea șanțului. Uneori mă minunez cum reușesc să lucreze încă acolo și să nu moară în drum spre sau dinspre casă, în caz că au una.
Înainte de plecare, a doua zi, am apucat să mă văz și cu Sf. Radu și iubita lui Alexandra.
***
Băile Herculane este orașul în care am juma’-copilărit eu, până când bunicii me au făcut greșeală (ceea ce mai departe s-a dovedit inspirația) de a vinde apartamentul, pentru a se muta lângă noi, în orașul de interes turistic limitat, Zalău.
Băile Herculane este acum jumătate pe moarte și jumătate deja putrezit. Printre niște muște de turiști din clasa maneliștilor nevertebrați dar dublucefăliți, care mai roiesc încă prin putoarea ce-a rămas, ca să-și scalde diversele erupții de pe cort, se vâd scheletele cam frânte a clădirilor vechi cum n-au apucat multe alte orașe să își înalțe, când încă mai erau de rasă.
Din trei în trei ruine falimentare, sunt magazine de jucării prăfuite, care nu vând nimica la nimenea, iar din șirul de vânzători de miere, fagure și sirop, de cândva, care stăteau ciorchine pe toată faleza Cernei, am mai găsit doi.
Eu: Ce-a pățit orașul ăsta?
Librar: …
Librar: Nu știu.
Eu: De când e… așa?
Librar: A… de mult.
Eu: De când s-au închis toate alea?
Librar: Care “alea”?
Eu: Hotelurie de la Hercules, toate complexurile balne.
Librar: A… parcă de vreo patru ani.
Eu: Păi, și tot timpul e așa?
Librar: Poate în august n-o să fie. În iulie e cam pustiu.
Eu: Și de când e pustiu?
Librar: Din august anul trecut.
Eu: Și la cine vindeți toate cărțile astea?
Librar: Nu le vindem.
***
La Timișoara am stat la Tatiana, da’ doar ziua, că seara a fo’ scandal tacit cu soțul și ne-am cărat cu cortu’ în parcul central, pe malul Begăi, înainte consumând niște băutură răcoritoare carbogazoasă de hamei cu Ovidiu Sirb și alt drumeț englez, care și-a cules o româncă și-au luat-o la călătorie (deocamdată stăteau la pensiune, deci molcom). Altfel, ne-a purtat cu mașina pe la Herculane și un’ ne-a mai fost pofta. De acolo pe la Șagu, în Arad, tanti Rodica ne-a dat de mâncare, când eu am cerut curent electric. O să fie poze și cu dumneaei, da’ am o problemă cu Photoshopu’ – că nu îl mai am.
După Arad, Flo și cu io ne-am despărțit pentru a termina turul separat, din niște neînțelegeri la nivel de timpi de parcus și neînțelegeri în general. Așa? Da.
***
La Bucale.
***
Deci, o poză.
***
Fanele în isterie.
***
Cineva pozându-mă filmându-mă.
***
Gâl-gâl-gâl-gâl!
***
Așa, mai departe.
***
Bikerul cu prietena bikerului (în spate, bucata aia dintr-o cască), pe bike.
***
Eu și Pamfil. Pe care l-am pierdut pe-un pod, iar dacă nu mă uitam total întâmplător în spate, acolo-i putrezea plușu’.
***
Ulterior: Aseară am fo’ în unde-am zis mai sus, unde amabilul barman Andrei ne-a îmbuibat inexplicabil cu șoturi. Aici este el, cu eu convingându-l că nu sunt politicos, doar nu mai încape.
ati vazut ca jegu’ a ocolit oltenia si basarabia? stiam eu ca nu e asa raspandit.
hehe .. te-am vazut cum pedalai cu spor pe bulavard pe langa api .. masuram geamurile la apartament cand prietena imi da peste mana sa mi te arate ..
pai da mirmen ca incerc sa devin mama unei delicate. desi presimt ca nu voi fi in stare. vom vorbi in continuare precum birjarii la congres.
frumosi baieti …si delicati..din cate vad 🙂
barmanul Andrei e cel mai de treaba barman din oradea. am avut onoarea sa-l cunosc personal si sa ma serveasca. nu mai stiu acum in ce club barmaneste ca de cand m-am mutat la cluuuuj nu am mai prea dat pe la oradea.