La mulți ani alături de Daniela Gyorfi. La Hotel Continental din Timișoara. În 1997.

Dar acum suntem deja în 2010 de un an și mă duc la cotețul Orange – da? – unde grohăie a pagubă porcii bine îngrășați cu ocazia Sărbătorilor și zurgăle din zurgălăi, că câți bani au încasat.

Dat fiind că ne-a intrat Crăciunul pe card, săru’-mâna la patronat, mi-am zis să-mi fac un cadou. Și ce altceva se face cadou sieși, în anul în care s-a fondat hipsterimea, dacă nu un iPhone 4? Că doară nu facturi plătite sau întreținerea, pentru aia s-au gândit restanțe.

Există un sistem pus special la punct pentru țărani așa ca mine de a-și procura acest celular și a se da mari cu el, la transhumanță: să-mi amanetez grânele pe următorii doi ani și să plătesc ca bou’-n jug, tăt la lună, pentru ca să procur aparatul mai lesne. Dar sistemul există, deci trebuie folosit.

Radu Ceucă și-a luat și el la fel, majorându-și abonamentul la 20 și ceva de euro. Am luat-o ca pe o ofensă personală că el avea și am decis că-mi trebuie și mie, măcar la fel de puțin ca și lui.

Ajung așadar la guițăreală, cu maică-mea de toartă, că s-a făcut abonamentul pe numele ei, când încă sugeam la țâță. Și îi este încă necesitată prezența-i augustă, la fiecare secundă gratuită sau pe cost suplimentar. Nu că prin faptul că plătind birul de atâta timp ne-am aștepta la vreo facilitate de clienți fideli racolați direct din Piața Revoluției, înainte să se cheme așa.

Luăm un număr de la calculatorul de la intrare și ne punem la coadă vreo trei sferturi de ceas degeaba, că așa îi procedura la noi, bine împământenită cam din perioada de când am semnat contractul, când nu se găsea parizer. Întreb înainte cu inspirație dacă se găsesc iPhone 4 la dânșii în unitate. Răspunsul este că da.

Ne vine rândul și mergem la tejghea, unde operatorul – să-i zicem Virgil, deși Marius Iulian insistă să-i aflu numele cu exactitate – ne întâmpină cordial.

Îi spun: aș dori să îmi majorez abonamentul meu din tânără pruncie, să vă plătesc o cârcă de bani peșin în plus, pentru a-mi lua un telefon mobil modern, fiindcă sunt victima publicității și a invidiei.

Sigur, răspunde Virgil prompt cu o sclipire în ochi, pe care abia ulterior aveam să o înțeleg în deplinătatea subtilității sale. Îmi cere numărul de telefon, pe care i-l dau, că așa îs eu, prost. Virgul roia deja în jurul stârvului meu financiar.

Se uită în televizorașul lui secret și mă anunță aproape dezamăgit, dacă nu cu scârbă: nu puteți să vă miciți abonamentul la douăzeci și nouă de euro.

Stau eu și mă gândesc în capul meu antemenționat de prost, câteva secunde bune, de ce nu am puteam micșora abonamentul meu. De aia, fiindcă abonamentul meu este de trei euro. Deci “eforturile noastre conjugate” îl pot în cel mai fericit caz majora. Și-i explic lui Virgil, ca unui prieten.

Care mă tăvălește prin realitate: dumneavoastră aveți abonament de trei euro, dar faceți cost mediu lunar de 60. Ceea ce înseamnă că, dacă vă majorăm abonamentul la 29 de euro și vă includem minutele gratuite – și îmi zice în fața mea aia proastă de client tăntălău -, practic reducem încasările din totalul pe care îl plăteați până acum. Ceea ce nu putem.

Acest paragraf includea criza de isterie pe care a futut-o mami în sediul central reprezentanță Orange pe toată Transilvania, în Cluj-Napoca.

Și n-avem iPhone 4 pe stock. Adaugă Virgil.

Păi, spun eu pe de rost, deja numărând în gând cât Crăciun primisem pe card, când am intrat am întrebat cu gura mea de pe față dacă aveți, ca să nu șed în Sfântul Post al Crăciunului de am-pulea, cu scopul de a nu-mi cumpăra nimic.

S-au rezervat. De când am luat eu numărul, până s-a numărat. Fie. La câți euro îmi puteți micșora abonamentul în sus, de la trei?

Se duce Virgil să negocieze cu managerul, că nu mă putea minți de la sine putere. Deci el – să-nțeleg – să se certe ca o țață cu șefu-so, pentru mine, carevasăzică. Și se întoarce victorios: putem să vă reducem – insista cu asta – la 49 (patruzeci și nouă) de euro. Și am găsit și un iPhone pe stoc. Pe care îl și scoate cu emfază, ca de la negru.

Fac o concesie, fiindcă am frica lui Dumnezeu și zic că fie, am să procur acest abonament supraestimat, pentru avantajele disfuncționale pe care mi le oferă, în scopul obtuz al achiziționării aparatului care îl va solicita mult peste limita nevoilor mele, fapt care-mi însuși îmi va aduce cu sine pierzania.

Și mă sună a doua zi și zice, vocea conștiiței de la telecomunicații: aveți trafic de 100 și ceva de euro. Știți? Abonamentul e cu trafic inclus nelimitat, văd aici, dar nu e activat încă, nu v-au zis? Că la noi e foarte scump traficul de date, dacă nu îl aveți inclus gratuit. Hait!

Sesizarea 12131140, cu operatorul care-și asumă culpa, a fost înregistrată pe 21 decembrie, cu termen de soluționare de 7 zile, încheiate azi, după oricâte criterii din cartea de muncă și calendarul de sărbători legale ați calcula. Ce șansă amiabilă să-i dăm, acum, la cumpăna dintre ani, până năvălesc peste ei măcelarii de la Protecția Consumatorului, care citesc cu poftă reclamații stând pe budă, cât sunt reclame între Stela și Arșinel și care n-au făcut piftii de sărbători, dar se pontează de pe data întâi, la opt dimineața?

Mesaj către Gina: știi chiloții ăia pe care mi i-ai dat cadou? S-au terminat.

Update: Sun, așadar, să întreb de ce șed de deja 14 zile, pentru ca să mi se rezolve reclamația promisă în 7 zile… și-mi zice că un anume Cătălin se ocupă încă din 21 de reclamația mea, iubitul de el. Și nu mai prididește cu treaba. Și a făcut o notă de urgentare a reclamației cu 3 zile, făleleeei. Cam așa, până prin ziua facturării, numa’ bine să apuce la limită să mă puie să plătesc. Stau cu degetu’ pe anepeceu…

Update iară: FICTORIE! Virgil de la Orange s-a îndetelnicit cumva-cumva, când și-a asumat culpa, a.î. ăștia chiar mi-au tăiat costul de-l sugeau de la mine, după ce m-au îmbârligat de am procurat telefonie de la ei. Măcar atâta. Tare posomorât era Virgil când mi-a spus… mai să cred că i i-or fi tăiat lui din salariu. Sau l-or fi biciuit la tălpi, în cadrul a ceva ritual obscur…