Darius Hero

Mă fut în Cărturești.

M

Bă, da’ dacă nu urăsc cu pasiune Cărturești!

De mult am început să îmi înmagazinez în mine toată energia pe care mi-o dedic acestui sentiment, să-mi omogenizez convulsiile de scârbă și să mi le concentrez până îmi umplu cerul gurii, pentru că vreau să-mi cumulez întreaga emoție într-un singur conglomerat de scuipat cultural, sfârcâit din străfundul sinusurilor, doldora de venin, care să îi otrăvească, odată expectorat, pe toți cei care au călcat vreodată cu intenție ori s-au împiedicat întâmplător în Cărturești. Iar ei să moară.

Și eu, unul, am călcat în Cărturești vreodată, de unde și eu, unul, am cumpărat ceva cândva și, deci, și eu, unul, vreau – sau, dacă nu vreau, trebuie neapărat – și merit negreșit să mor, odată cu restul.

Îmi face plăcere să urăsc Cărtureștiul, atâta de mult îl urăsc.

Nu mă înțelegeți greșit. Când spun că “mă fut în Cărturești”, nu fac sex în incinta librăriei. Nu la aia mă refer. Ci mă fut în Cărturești, adică – câh! – îmi repugnă. Și nu am ceva personal cu sau împotriva întregii inițiative.

Doar atât că vreau să moară, din fiecare Cărturești, fiecare angajat, tăiat pe cord deschis de jur împrejur cu hârtie de împachetat și toți clienții lor, până la ultima artistă închipuită, arsă de gradul al III-lea pe interiorul traheei, cu ceaiul clocotit pe care îl soarbe când caută un Moleskine cu copertă roșie și cu hârtie pentru acuarele, pe care vrea să deseneze noua ei colecție de articole vestimentare neinspirate, care nu va apuca nicicând împlinirea unei realități și până la ultimul creativ fictiv, sugrumat până își dă ultima suflare cu breteaua din plastic a noului său aparat foto vechi din plastic, producție URSS, repus în vânzare ca să facă el poze vintage pe film expirat de 35 de milimetri de la Oser, pe care să le scaneze și uploadeze pe photoblog, precum și toți cititorii care trec incidental, care să moară rostogolindu-se pe scările din fier forjat construite în spirală, care leagă două nivele din ale librăriei, și secționându-și măduvile spinării.

Ok?

***

Când îmi vine uneori, în vreo clipă de întunecime a minții, ideea să mă duc în Cărturești, aleg să mă duc mai bine la mine în baie și să mă așez pe vasul de toaletă, cu o bucată de hârtie igienică suspendată sub fund; acolo îmi încord sfincterul câteva minute încontinuu, chiar dacă nu îmi vine caca, până când reușesc să forțez afară din el, umezită într-un firicel de sânge din vasele capilare sparte de la efort, o bobiță mică de fecale, pe care o iau cu degetele înapoi din hârtia igienică și mi-o bag în nas cât de adânc pot, trăgând puternic aer pe nări și ținând-o acolo până îmi revin. Și astfel îmi trece să mă mai duc la Cărturești.

***

Mă exasperează, deci, până la ulcer, trei aspecte legate de Cărturești.

Primul aspect dintre cele trei aspecte legate de Cărturești care mă exasperează este candelabrul de la una dintre librăriile Cărturești din Capitală. Nu știu în care dintre ele se găsește exact, dar am fost o dată acolo și l-am văzut. Mi s-a părut o imbecilitate atunci și mi se pare o imbecilitate și acum, el fiind afișat și într-o poză de pe fundalul contului de Twitter al librăriei, care, am observat cu jubilație patologică, mi-a dat follow ca proasta, fix în timp ce scriam primele rânduri din acest articol, ca un fel de satisfacție predestinată.

Al doilea aspect dintre cele trei aspecte legate de Cărturești care mă exasperează este fata roșcată, ușor plinuță și prea puțin pistruiată pentru cât de grasă e, care lucrează în Cărtureștiul de la Cluj și se îmbracă de parcă s-ar pregăti să moară și chiar i-ar conveni cum îi stă, dată fiind perspectiva, și care, deși e din Zalău, răspunde complicat în limba engleză (?!) la cele mai simple întrebări puse pe românește:

– Îți place să lucrezi aici?
– I wouldn’t give it up for the world!

– Aveți CD-ul cu concertul tribut pentru Freddie Mercury din 1992?
– Let me just check on that!

– Pot să verific ceva pe net?
– Yeah, sure, go right ahead!

Și recent au aganjat-o pe încă o amețită, care nu mă suportă, de când am râs de ea acum câțiva ani în cafeneaua Flowers, care-i un fel de Cărturești fără “cărturii” și pentru care trebuie să îmi împart principiile între a-mi băga bobițe de fecale umezite în firicele de sânge în nas, mai bine decât să mă mai duc la Cărturești încă o dată și a mă duce la Cărturești încă o dată doar ca s-o oblig și să nu poată refuza să mă ajute cu tot felul de inepții care nu se pot bate în casă, cum ar fi să-mi împacheteze lucruri prea mici pentru a fi tarifate și care nici nu sunt cumpărate de acolo sau să caute pixuri de culori prea greu de găsit, la care ulterior să nu îmi placă nuanța. Când am să mă plictisesc de asta, am să comand cel mai scump album cu tipărire selectivă și copertă ștanțată pe care îl găsesc pe site și pe care nu și-l va permite nimeni, voi insista să fie adus, după care nu am să mă mai duc în veci să-l plătesc și să-l ridic.

Iar al treilea aspect dintre cele trei aspecte legate de Cărturești care mă exasperează este Cărtureștiul în sine, fute-m-aș în el de Cărturești să mă fut.

Mă fut în albumele lor de colecție cu supracopertă de protecție conținând 100 cele mai apreciate construcții arhitectonice aranjate după orașe, mă fut în șoriceii lor din material de sac de cânepă umpluți cu lavandă, mă fut în scaunele lor cu scheletul din țevi de cupru cositorite deolaltă, mă fut în măsuțele lor prea joase ca să stai la ele și prea înalte să-ți legi șireturile, mă fut în seturile lor decorate manual și mereu complete de servire, mă fut în zahărul lor brun pe băț, mă fut în pernițele lor pentru o singură bucă, dintre rafturi, mă fut în parchetul lor compus din cubulețe de lemn nelipite între ele, mă fut în secțiunea lor pentru copiii superdotați ai prietenilor de familie ai clienților destul de fideli cât să știe că acolo vor găsi cadourile perfecte pentru ei, mă fut în decorațiunile lor de brad făcute din porțelan și care nu au nici una intenționat tematică de Crăciun, mă fut în DVD-urile lor originale care există fiecare doar într-un singur exemplar ce tocmai s-a dat, mă fut în formele lor diverse de hârtie eco impregnată cu semințe din care crește iarbă dacă torni apă, mă fut în toate posterele lor cu evenimente, pe care nu ezită să deseneze de fiecare dată, indiferent de temă, un roboțel-carte, un roboțel citind o carte, un roboțel care face cărți sau o carte despre roboței și mă fut în toate citirile lor de cărți anunțate pe Facebook și la care merg, ascultând cărți audio pe drum, toți “roboțeii”, ca să citească și li se citească și mai multe cărți, pe care ei să le discute ulterior între ei, în timp ce își mai caută unul altuia niște cărți, pe care să și le dea cadou între ei.

335 comentarii

  • ba n-au bere. au ceai-ca-berea, ca deh, trebe sa fii lucid in timpul lecturii. ce atata bere?
    eu n-am inteles cum de intra mircea badea in toata povestea asta (am inteles unde se vrea sa intre)…da’ poate n-am citit eu cu atentie :d

  • Haideti la o bere, ceva aere si povesti in Carturesti. Bucuresti sau Humulesti. catullus LOL lol LOL :))))))))) 😛 😐 mIRC

  • surf, zi merci ca n-ai pierdut o bere. ca de castigat nici nu se pune problema.
    si de ce pula mea sa fiu lucid cand citesc, ce, aia cand au scris erau?

  • George (ahahahaha), mă gândesc că scriai de zor la ultimul comentariu şi de-aia n-ai văzut că Oana a zis “ce atata bere?”. Simţ că e de datoria mea să-ţi atrag atenţia, nu ştiu de ce.

    Bă, vali, catullus, valea, hai, hâş, marş PĂ mirc, badea sau cum căcat îi zice amu.

  • trebuie ca si-au facut badea, zoso si carcotasii un canal nou pe mirc si au op toti (@), iar prietenii lor au voice (+). Marian S. e si el operator din cand in cand. ctullus ircop. asl pls.

  • pai bai muje sugatoare de sangele poporului (ca n-am voie sa zic ca de pula), nu zisasi tu ca au bere? pai eu in cine sa am incredere daca nu in….na, stii. oana. ce reprezinta oana pentru mine? aceasta oana. de ce as crede-o inaintea ta? doar suntem pretenari. beli-mi-ai zgarciu’ !

  • si ca sa distrug inca un mit legat de carturesti: pe langa ca n-au bere, n-au nici hentai…au doar manga cumintele – cred ca incep sa inteleg de ce e Darius asa pornit pe bietii oameni;))

  • hudre, vinzi iluzii mai ceva ca sefii tai. la cat de clar ai fost dat in fapt, po’ sa zici de-acu’ si ca in cartaresti sunt carti, ca nu te mai crede nimeni.

    “ca sa distrug inca un mit”
    oana ti-a dat, clasicul de acum “doing-pow-wow-owned”-u’ 😀

  • Nu comentez calitatea jurnalistica a articolului (care lasa de dorit), ci incerc sa identific nevoia de a de fute in Caruresti. Pare-mi-se, esti in afara segmentului tinta targetat de catre conducerea Carturesti. Practic, ei ofera, intr-un pachet “carte, ceai, dichis”. Acuma, din ce am dedus eu din relatarile tale, pe tine te deranjeaza soriceii de lavanda, englezismele casieritei si candelabrul din Bucuresti. Practic, toate astea intra la sectiunea dichis… Daca vrei carte, du-te la diverta, daca vrei ceai, du-te-n flowers, daca vrei dichis… habar nam exact unde se vinde dichis dinasta. Ideea e ca daca le vrei pe toate trei atunci mergi la Carturesti. Cum tie iti displace partea de dichis… esti out of target, deci neinteresant pentru managementul companiei, prin urmare te poti fute prin cam toate librariile Carturesti din tara fara sa te doara capu ca ii va pasa cuiva.

  • Februarie 3, 2010 la 17:08
    Flo zice ca:
    trebuie ca si-au facut badea, zoso si carcotasii un canal nou pe mirc si au op toti (@), iar prietenii lor au voice (+). Marian S. e si el operator din cand in cand. ctullus ircop. asl pls.

    Măi Flo, pe bune, eşti tîmpit sau urmezi vreun curs în domeniu ?

  • Dichisu’ asta se da si la kilogram, sau la suta de grame? Si cam cum se consuma, civilizat sau porceste -> ca un fel de “citit Libertatea in metrou”?

  • … însă, pot, sper – nu? – să am o opinie.

    Că tu susţii, în numele Cărtureştiului, să ne futem în cine nu-i în target, corect?

    Ce-i asta? Măgare. De pildă, vezi, eu te pot jigni, ceea ce te include în target.

    Ce-o să faci? Oricine se poate fute în orice, public.

    Ce-i aci, vine lumea să-mi spună că-i în regulă dacă mă fut în Cărtureşti, că nu le pasă, apoi că nu, că de ce mă fut în Cărtureşti, că nu îi bine, că hăis, că cea, că să nu zic, s-o fac discret, că… ui’ la ăştialalţi ce bine se descurcă vorbind despre altceva şi văzându-şi la fiecare articol de treaba lor. Cum zic fut, cum se trezeşte controversa în voi. Aderi sau nu aderi. Ce căcat!

  • No hai c’ai zis-o, Darius…cum ce-i aci? aci-i jegu, bre! si in jeg n-avem decat 3 optiuni: ori suntem de acord, ori suntem impotriva, ori suntem pe langa subiect. mai stii tu vreo varianta? 😀

  • si eu la fel, cel din Cluj desigur, pentru niste ratati (cica “artisti”), de pe la filosofie ca cica e cool daca esti acol, ca pan la urma tot vanzatori sunt (sa fim seriosi), ei bine si acestia chiar nu ai mintea deschisa (o gaura macar in aura lor)… dar ei la filosofie.
    defapt ce mai: cah!

  • ptr domnul anonim: data viitoare cand mergi prin carturesti sa nu te mai puna dracu sa ceri opinii despre carti,nici recomandari si alte mofturi. ca deh, de unde sa stie bietii vanzatori atat!!! in fond, la cum vezi tu lucrurile cred ca se pot schimba cu cei de la oncos. stilul diverta. ma oameni buni, darius groza nu suporta o tipa din libraria din cluj si, in general, produsul dichis ca marketing. dar voi? nu mai gasiti bloguri ptr frustrari?!

  • aici am gasit alinare (aproape si solutii) pentru frustrarile mele legate de hentai. da’ vorba ta “eh, n-a fost sa fie. nu mi-oi face sepuku din atat pricina”.

  • “dar voi? nu mai gasiti bloguri ptr frustrari?!”. Ăsta-i genial, mă!

    Bă jim (că io nu-mi permit, bă, să te jignesc, bă, sept deviat, bă!), n-ai înţeles nimică din ce-am zis cu berea. Pula mea, iar ajungem să ne explicăm glumele?

    vali, mai zi-ne

  • sa se consemneze:
    intaia oara cand hudre mentioneaza pula proprie ca subliniere a discursului persuasiv (nu v-ati fi gandit ca poti asocia pula si cuvinte din alea in aceeasi propozitie, asa-i?).

    ati consemnat? bine.

    vali?

  • Apropo de studentii de la filosofie,

    Scria cineva “[blogul lui] nu e un blog de literatură sau filosofie. Orice tâmpiţel poate absolvi o facultate de filosofie în orice oraş din ţară şi avea impresia că e pielea gâtului de pui în scrierile de pe blog. Nu e stilul meu. M-aş plictisi pe mine să vă povestesc chestii cosmice sau alte gânduri adânci.”

    Sau
    “niste ratati (cica ‘artisti’), de pe la filosofie ca cica e cool daca esti acol, ca pan la urma tot vanzatori sunt (sa fim seriosi), ei bine si acestia chiar nu ai mintea deschisa (o gaura macar in aura lor)… dar ei la filosofie.”

    Dar ce-aveti bai proletarilor roboti fara creier cu studentii de la filosofie? Oamenii astia au fost la un moment dat atat de prinsi in incercarea de a raspunde unor intrebari mari incat au ajuns la filosofie. N-or fi reusit ei, n-or fi descifrat tainele lumii, dar macar incearca. Si citesc. De toate. Nu se uita la filme cu karate decat daca-s uber trendy cu tatari care nu prea mai chiuie, ci zboara peste bambusi in tacere zen in timpul luptei.
    Cand filosofia, mama tuturor disciplinelor, e criticata de mase, nu prevad decat belele pentru viitor.

  • Flo, House of the Flying Daggers? 🙂

    Surf, tu ai dezvoltat o obsesie. Revino-ţi la cămilele-ţi-ţi. (ahahahahaha).

    vali, tu ce părere ai?

    Pfuu, tocmai mi-am amintit de vasi. Oare ce mai face? Jim, ce blog avea?

  • n-am dezvoltat nimic, era acolo, latent. am potentat-o doar.
    cu camilele, stabilisem, tu ai o obsesie.

  • Flo, daca ai ales bushido, nu mai da linkuri catre “cineva”, nici macar cu scop demonstrativ (ca e boooring)
    P.S. Deci e House of the Flying Daggers sau Shinobi? :d

  • e House of the Flying Daggers, desigur, cu piesa aia de vibreaza pizde si nu numai. Zen, sufism, tantra, yoruba! Bushido mai la urma.

  • Poate sunt retard (un motiv pentru care nu m-au angajat),dar eu imi bag pula-n CARTURESTI. De ce? Mai sus am prezentat ceaiul expirat pe care fraierii il beau si l-am mai prezentat pe poponautul cu cercel si ochelari de hobit. E usor de recunosc. Poarta o geaca gri si o geanta de la TIF-ALBASTRU CACANIU.

    In CARTURESTI as vrea sa ma opresc si oprindu-ma sa ma cac in nestire. Undeva la etajul sus. Sa ma cac si apoi tot lichidul sa se prelinga pana la parter. Sa-mi las urma de artist. Sa dau CARTURESTIUL o nota fluida de diaree.

    Apoi o alta dorinta.Sa mananc ceva scarbos la micul dejun si apoi sa arunc afara peste carti si cd-uri TOT. VINILURI NU AU. CA-si fac laba altii pe muzica lor.

    La CARTURESTI sunt angajati toti sobolanii de biblioteca. TOTI cititori de Coelho, Sanda Brown, Patapievici si alti insectifoli si insectofile.

  • @moloz de Remy: Ma cac si eu pe tine si pe toti cei care iti tin isonul. Esti o laba trista si sper ca tu si Blowjock the Rock sa va combinati pentru un final fericit ca in pinupurile lui Tom of Finland, taticul vostru.
    Darius se fute aici din interes, voi doar v-ati incolonat la coliva.

  • vasi ba… nu mai stiu, tu l-ai gasit. era sa uit, indiene “juma’ di dinte”, futu-te-n haripa!
    pe la carturesti ce se mai aude, ce vant mai bate? sper ca nu ala de care zicea tacsumare lu’ marean.

  • am citit chestiile astea de pe blogul tau.. m-am amuzat, dar nu prea. ar fi fost intr-adevar amuzant daca ai fi fost ceva mai subtil.. dar na.. probabil ca pt marea majoritate injuraturile astea ale tale sunt de mare efect. si exprimarea lasa de dorit..
    ce sa mai zic..
    eu sunt ametita aia de care vorbesti. doar ca, din pacate, n-am fost angajata de curand. si, nu e adevarat ca nu te suport… hai ca tii si tu minte ziua cand ne-am cunoscut, si prin cine. mi-esti perfect indiferent.
    nu stiu de unde atata frustrare pe tine, da in locul tau nu m-as da asa in stamba pe net. pacat doar ca toate mizeriile astea pe care le etalezi aici cu ravna si inflacarare n-ai avea tupeu sa le zici in fata celor care lucreaza la carturesti. nici mie (care te stiu cat de cat), nici altora cu care nu ai mai avea tangente pe aici (pt ca, asa cum ai spus si tu intr-un limbaj foarte colorat, ai prefera sa te scremi pe veceu, decat sa mai calci pe aici).
    multe s-ar mai putea zice.. ideea in mare e ca esti un fals, un impostor, un.. neica-nimeni.
    e ok, probabil ca te simti foarte important vazand cum instigi alti oameni limitati si frustrati sa scrie porcarii pe blogu asta al tau.
    multa lume, putini oameni.
    eu una te mai astept pe aici, “pe la noi” sa-ti mai impachetez una alta si sa-ti dau pixuri cu ce culori vrei.. si sa mai schimbam impresii, daca poti vorbi in afara blogului, bineinteles.
    salut, numa bine.

  • uau, e prima oara cand citesc cu real interes o postare de pe blogul asta (de regula il frunzaresc si ma uit la poze).

  • Hai, nu fi supărată. Mă deteşti de nu-ştiu-când! ADMITE. Te uiţi câh la mine. N-aş vrea să fac o glumă, că aşa faci te obicei; mă onorează şi în acelaşi timp mânheşte că e aşa vibraţia dintre noi. Am vorbit DECÂT o dată. În afară de când ai împachetat chestia cu hârtie(PE CARE AI ŞI RUPT-O, DAR EU AM IERTAT).

    Ş-apoi că am râs în Flowers, atunci. Da’ râdeam pe la spate! Te-am protejat. Nu te comporta în acest fel cu mine!

  • daca la nume, in loc de “s” ai fi pus “se”, s-ar fi citit la inceputul comentariului “se zice ca”. i-ai fi dat un aer de legenda, asa, de mistic impletit cu posibil.
    da’ na, ai ratat ocazia. o iesit o laie.

  • pai ce sa zic.. daca vrei neaparat sa crezi ca nu te suport.. cu totate ca nu e asa! erai tip misto, scriai chestii interesate pe blog (cand te-am cunoscut).. da ärticolu” asta de acum e tristi, trist.
    nu ma uit urat la tine, cica asta e privirea mea. ghinionul meu.
    fii sti tu mai deschis, atata ura si greata si scremete dureroase nu fac bine nimanui. poate doar de show, da nu merita osteneala..

  • Apăi, dacă îi să fim sinceri – şi suntem, da? – e trist hăpt articolul ăsta, dintre toate, care nu-ţi place ţie, în care eşti menţionată. Mă-nţelegi? Pare un pic dubios.

    Poate eşti subiectivă, nu ştiu – zic.

    Oricum, e irelevant dacă nu mă suporţi, poţi să mă suporţi, dacă doreşti. Suportă-mă. Roşcata, de exemplu, mă suportă. (Tu nu.)

    Dar nu despre aia vorbim. Bine, bine, sunt o bilă tensionată de nervi, care explodează nedrept şi muşcă-ntr-alţii.

    Dar îţi voi demonstra: voi apărea spontan în tot felul de momente diferite ale vieţii tale şi voi fotografia privirea (cu aparatul meu rusesc cu film expirat).

    Să te aştepţi oricând. Înmormântări, botezuri, parastasuri, nunţi, avorturi, aniversări. Sugestia mea e să îţi exersezi de pe acum un zâmbet larg, mereu afişat, că nu ştii când răsar.

  • MDA.. nu sunt subiectiva.. putin imi pasa ca m-ai mentionat, nu m-a interesat ce cred altii despre mine de cand eram copila. m-am decis sa raspund la ce ai scris pt ca te stiu, daca nu te cunosteam nu ma bagam.

    mi se pare doar aiurea sa te iei asa vehement de.. carturesti, de oameni. am si eu chestiile mele pe aici, deci nu-s subiectiva deloc.
    s-ar putea sa te legi cu niste poze “cah” (ca sa te citez), nu obisnuiesc sa zambesc fortat.

  • Bai, ce tare! Io am retinut ca:
    1. Carturestiu’ tre sa aiba hentai (asa e, daca n-are tre sa bage, daca baga, sa spuneti si poporului)
    2. Carturestiu’ tre sa aiba bere (are la Verona, la ala mare de pe Magheru. In cafeneaua din beci si pe terasa de vara – unde-mi place tare. Terasa, beciul nu prea. La altele nu stiu).
    3. Cica omu face reclama mascata Carturestiului (bai, se poate, ca pe mine nu m-a facut sa-mi bag ceva in carturesti, da’ vb ceea, ca sa bagi mai tre’ sa si ai ce, iar eu nu ma dau… mare). Sau poate ca nu face nici o reclama, da’ chiar nu mai conteaza.
    4. ca-si face reclama siesi (la asta a raspuns chiar el si s-a salvat de la autosatisfacere ilicita – desi ma indoiesc ca ar exista ceva de genu’ asta – ilicita, adica.)
    5. ca unii vor musai sa-l reguleze pe cartarescu (zis si carturescu pt cunoscatori) primul neavand nici o tb cu libraria, in timp ce al doilea o fi avand, pt ca ar trebui sa existe si un carturescu pe undeva, nu? se aplica si lui mircea badea (doar tb cu regulatul).
    6. ca darius mai are putin si se publica la velant daca ia de bune ce zice cristi neagoe.
    7. ca cica cei de la cartu din cluj nu sunt simpatici deloc, pt ca au priviri dubioase, fete ciudate, si ca nu e misto decat unul cu cercel in ureche, da’ de care, fatalitate, tre’ sa te feresti. (dar daca iti arata unde tine un hentai, ce te faci?)
    8. acu ca am zis ca-mi place la cartu (il stiu taman de cand s-a deschis ala de pe magheru) si ptr ca am si lucrat acolo fix un an si o luna (hehe, era si el mai tanar, fara retele si alte alea) ma duc sa mor, ceea ce, inevitabil se va intampla la un moment dat, dupa buna curgere a lucrurilor pe lumea asta (si pe cealalta, daca exista. Eu zic ca da..).
    Bafta! 🙂
    PS nu stiu de ce am scris pe puncte!!! (poate pt a evita o posibila cacofonie la inceput). Sau poate’s maniac… in fine…
    Daca nu place ce-am scris, nu va lasati impresionati de vinisoarele de sange. bagati in hartie si infigeti intr-o nara. Am a auzit ca merge. :))))
    😛

  • As putea sa incerc sa te atac (n-ar fi mare scofala), dar in nici un caz nu as putea sa-ti zic ce sa crezi (c’asta ar fi mare scofala). Si cum nu-mi plac trebile facute pe jumatate (mi s-a intamplat si n-a fost prea bine) nu mai incerc. 🙂

  • Tipul cu cercel in urechea stanga e sef de magazin si peste toti homo din CARTURESTI. Din cauza lui librarii vin si pleaca. Se satura de regulata si vrea prospaturi femei si barbati in mod egal.

De Darius Groza

Sociale