Mă văd mereu în corpul unei femei…

… din spate. Trecând mai departe: n-ar fi mai eficient ca, într-un bar, în loc de bodyguard, să fie cineva de bătut?

Tehnologia în Zalău e atât de avansată, încât tre’ să scriu scumpul (în sensul de drag, dar în același timp accesibil) vostru Jeg pe foi cu antet AVON.

Dar nu de asta am început. Ci pentru a vă spune că am remarcat – poate în apărarea mea – că nebunii nu ar vorbi atât de mult singuri, dacă ar avea cu cine. Nu e important, doar o simplă cugetare care să vă roadă, cât timp nu înțelegeți continuarea articolului.

***

Să vă mai zic, dar, despre Zalău, împotriva voinței voastre. Este un oraș care mă consolează. Dintr-un punct de vedere, pentru că trăiesc drama de a vedea prea des, în alte locuri, prea multe chestii despre care am mai scris deja. Și eu n-am voie să le public din nou, chiar dacă ele continuă să se întâmple. Când vă ziceam că lumea e pe terminate și-am putea foarte bine să-i punem punct, nu mă refeream s-o luăm de la capăt, cu aliniat.

Iar din celălalt punct de vedere, că prea stați cu sufletul la gură să aflați, Zalăul este reconfortant fiindcă acolo toată lumea s-a îngrășat, nu doar eu.

(Și pentru că trăiesc momente în care, cam la jumate de timp din șederea mea în oraș, Pișto e deja destul de beat cât să mă tragă mai la loc ferit, ca să mă întrebe când vin din Cluj…)

***

Remarc cu amica (cuiva) Stejara – da, ca berea, doar că la feminin și fără alcool, cum era de așteptat – faptul că despărțirile, considerate până mai de curând punctul meu forte într-o relație – nu sunt, de fapt, atât de relevante în cursul uneia, chit că le încheie. Fiindcă se întâmplă oricum. Iar ca eu să ajung la o relație de succes ar însemna să renunț la ce mă pricep mai bine. Ceea ce-i un cerc vicios pentru mine, fiindcă nu cred că există vreun caz documentat istoric în care cineva să rămână cu altcineva împreună pe vecie, a doua oară.

***

Știți genul ăla de chefuri care sunt doar la o mireasă distanță de o nuntă? Na, am fost la unul. Le recunoașteți după șervețele, fețe de masă, termopan și coafuri. Și mai lipsește și motivul, cam ca la o crimă nerezolvată.

Ați zice că-i subiect bun de scris. Chiar nu. Doar vroiam să scriu că am fost. Să rămână scrijelit posterității acest fapt și să-mi fie învățătură de minte. Cine m-a dus? Negreșit, Pișto. Cred că avem o relație de cuplu care cam scârțâie. Poate pentru că suntem heterosexuali amândoi. Sau să fie plictiseala? Faptul că bem mereu în aceleași locuri și, mai tragic, tot în aceleași guri?

***

În ultima vreme, tot mai multă lume mă întreabă cum mai sunt, dar într-un fel rău, de parcă ar reieși de la sine că nu prea bine. Sau – mai explicit – ce-i cu mine? Pentru că – nu? – ceva este.

***

Am ajuns să simplific radical abordările la nivel de fete, pentru că am încă în față de parcurs drum lung pavat cu respingeri și nu îmi permit să pierd timpul. Altfel, le explic cât se poate de succint cum că să-mi dea neîntârziat numărul de telefon, adresa de mail etc., pentru că, în ciuda unei false aparențe, tot ăla e finalul discuției noastre, oricât de închipuit interesante. Trebuie doar să mai dezvolt o metodă de redactare a datelor, fiindcă mai mereu pierd timpul economisit pe obținere prin încercările repetate de deslușire a scrisului. Uneori tre’ să adaug în listă vreo 3 sau 4 combinații de ID-uri de messenger, ba cu 7 în loc de Z, ba cu linie jos în loc de punct…

Ce stupid e primăvara!

***

[din seria…]

[hát, fă clic]