Mna, și cam așa cumva.

Sunt diverse motivații pentru că lumea e mai mult proastă, așa cum nu îi convine să se știe, decât deșteaptă, așa cum i-ar plăcea să poată să se creadă. Acestea nu justifică de ce e proastă, ci ne ajută să înțelegem cum că e proastă.

Lumea este proastă, în primul rând, pentru că nu știe ce vrea. Mai ales când e atât de simplu să afle. De cele mai multe ori știm ce nu vrem, iar din asta se poate deduce lesne opusul. Însă lumea alege să nu se prea gândească. Că-i cam proastă, cum vă spuneam, deci nu-i nici măcar atât de opțiune pe cât ne imaginăm. În schimb, nu există să se scuze că nu știe ce vrea, cu exact aceste cuvinte, cu subiect și predicat: da’ nu știu ce vreau. Da’-ul fiind smiorcăiala necesară în sine, care li se pare c-ar fi vreun privilegiu sau chiar drept.

Al doilea motiv pe lista că e proastă, tare proastă, e că nu face ceva, orice, fără să știe dacă vrea, așa… ca să vadă. De cele mai multe ori, asta se întâmplă din frica de a nu fi făcut la sfârșit ceva ce n-ar fi vrut. Asta în contextul în care oricum nu știa ce vrea. Pe cale de consecință, lumea practic n-ar vrea nimic, mai bine, vrând ceva.

Dar pe departe lumea este cea mai proastă fiindcă nu face ce știe că vrea. Înțelegeți?

***

“Apără-mă, Doamne, de prieteni… că de dușmani mă păzește Nera Mureșaaan! Nera Mureșan – securitate, protecție, pază, sisteme de alarmă.“

***

Iar pe mine mă distrează triștii și nefericitele ăia și alea care nu pot răspunde sau vorbi în general pe Internet, dacă trebuie să răspundă cuiva sau să vorbească cu cineva la telefon.

Pentru că o conversație de acest tip îi absoarbe complet, răpindu-i cu totul din orice existență, din lumea reală și ambient, ei trebuind să se scufunde trup, suflet și minte în a asculta în urechi și grăi pe gură, în grava activitate de a discuta telefonic. Mă rog, mai puțină minte, că n-o poți diviza, nu? Deși eu am avut mereu percepția că organele trupului acționează diferit și separat. Da’-i drept că “creieri numa unu’ ai”. Care poate-i monofazic. De aceea, timpul se oprește-n loc, iar dialogul se petrece cu emfază, interlocutorii tre’ să se ridice, să se plimbe prin încăpere și eventual să gesticuleze sugestiv auditorului, pentru că oricum îi este limitată puterea de exprimare (sau poate a celuilalt – de recepție), considerând că trebuie să-și canalizeze toate forțele și eforturile unui singur mesaj și transmiterii lui pe nu mai mult de același număr de canale.

Ăștia-s aproape ca ăia care folosesc hands-free, da’-l țin în mână. Trebuie să știe lumea că vorbesc la telefon, de parcă tocmai s-a inventat și toți să aștepte smeriți după acest omagiu sfânt adus comunicării, de parcă într-un pios moment de reculegere.

Sunt destul de decis că vreau să moară toți cei care au mereu haine pregătite. Și umbrele. Fiindcă eu m-am dus la serviciu și afară era cald și senin, deci mi-am luat doar o cămașă subțire. Când am ajuns pe strada cu Vitrina, a început să picure încet. Iar una de la semafor și-a scos de urgență un fâș din ăla rulat în pachețel, ca o pelerină. De ce ai face așa ceva? De ce nu ai un accident grav? Astea, fiindcă tot îmi place să fac analogii, sunt ca infectele alea care se schimbă în timpul nunții. Pentru că deopotrivă cred că arată bine îmbrăcându-se “frumos” (apropo de teoria mea, că lumea acceptă că-i urâtă, da’ se aranjează la ocazii), dar nici nu se simt bine, în acest fel. Așa că, după ce s-au afișat și s-au văzut între ele, revin la sluțenie, trecând printr-o cameră să-și ia ceva mai comod. Care de obicei nu e echipament sportiv sau ceva de genul pijamalelor, cum ar fi lăudabil. Ci tot ceva festiv, da’ nu atât de.

***

[Mulțumesc cu ecou lui Dan, pentru poze. Nu știu care Dan. Dan din mail.]

***

Și îmi mai plac mie rețelele de socializare. Pentru că au prostit lumea. Care-am lămurit deja, săraca. Există cineva care s-a gândit că oamenii sunt capabili să-și spună: “hai să mă împrietenesc pe net cu prietenii mei din viața reală!” Și dup-aia, eventual, tâmpit fiind și singur, că toți prietenii mei sunt deja doar pe net și nu mă mai văd cu ei, să mă împrietenesc cu alți oameni cu care n-o să mă mai văd niciodată după ce le-am cerut să mă împrietenesc cu ei sau am acceptat să se împrietenească ei cu mine. După care să dăm clickuri pe ce-or fi butoanele alea acolo. A, nu erau prieteni? Erau niște reclame? Oh! Oare ce naționalitate sexuală am?…

Da. Există și acest test. Asta-cum-o-cheamă-vă-mai-amintiți? mi-a arătat de ceva săpătămâni că, pe site-ul pe care intră ea cu prietenii ei, ai mei, ai voștri, ai lor și deci ai noștri, ai tuturor, sunt diverse quiz-uri care mai de care mai cretinele. Iar lumea stăăă, stă și le efectuează, după care împărtășește celorlalți ce le-a ieșit. Spre deosebire de oamenii care chiar au o viață persoană, cum este Timea – na, că v-ați amintit – și care nu își ocupă timpul prețios completând căcaturile alea.

Doar când i-ar mai rămâne vreme să se uite la toate rezultatele ălorlalți, nu? Însă astea sunt de obicei dintre cele mai neutre, cu culori fericite, personalitate foarte vagă, mai horoscop de Formula As, așa… Fiindcă n-am văzut niciodată să-i vină notificare întregii liste a unui ca: “Amun Corcochiftelul este 89% poponar! AFLĂ ȘI TU CÂT DE POPONAR EȘTI!” Sau “Bibliotecaru este o fire închisă și retrasă; nu iese din casă și are înclinații spre violență sexuală, viol și masturbare sugrumată controlată. Aveți 3 prieteni în comun. Click aici ca să-l adaugi în rețeaua ta de cunoștințe!”

***

Iar acum, pentru că se cade, o scurtă enumerare de diverse proberbe care nu înseamnă nimic (deși sunt convins că desemnează Biblel să însemne ceva): Socoteala deasă e frăție aleasă. Sita, cât e nouă, stă în cui. Somnu-i rupt din moarte. Spun nucile ca din rodul lor sunt migdalele. Stomacul plin nu învață bucuros.

În fine. Tot casc de o lună, cu ceva gust dulce de ciocolată în gură. A ceva ce am mâncat când eram mic. Dar nu mai știu ce. Provocarea voastră e să aflați ce. Propuneți-mi. E din rândul salamului-de-biscuițo-prăjituri-din-alea-cubice-tăvălite-în-cocoso-checo-negresă. Da’ nu astea.