Darius Hero

Notasem în careva fișier text un titlu de-o covârșitoare măiestrie, care mi-a venit mie, de mi l-am scris să-l È›in minte, da’ pula…

N

Am delimitat toate aspectele care mă enervează în viaÈ›a mea vreodată. Ele sunt în număr de patru. Am decis să le exclud absolut pe toate celălalte pe care nu le sufeream până în prezent, din lunga mea listă, de aici înainte fiind fiecare tolerabile sau chiar plăcute, rămânând, într-o opoziÈ›ie de nesuportat, doar următoarele de care vă zic și care, pentru că fac aceste concesii, trebuie să înceteze a mai exista în preajma mea. Le voi enumera, ulterior găsind pentru ele în parte motive solide în justificarea dispariÈ›iei lor, plus soluÈ›ii în acest sens.

Obiceiul stupid ca o persoană nou venită undeva să dea noroc, pe rând, cu fiecare membru al grupului cu care se întâlnește.

Nu mă deranjează strânsul mâinii. Este un gest convenÈ›ional. Prostesc, dar convenÈ›ional și-l fac în scârbă. Dar să trebuiască să-i salut bărbătește pe toÈ›i bărbăteștii, fiindcă sunt și eu – nu-i așa? – un bărbătesc la rândul meu și deci haidem ca să bărbăÈ›im reciproc – este de acum respins. Fie că sunt eu persoana care ajunge undeva și eram până acum siluit să-i iau pe toÈ›i unul după celălalt, evitând zâmbitor fetele sau pupându-le, că s-ar simÈ›i toÈ›i jigniÈ›i și lezate, atât ei, cât și ele, dacă aș amesteca. Fie că fac parte din grup și vine cineva și tre’ să-mi aștept rândul ca să conștientizăm separat și să marcăm independent că a venit cineva, care trebuie să fie compostat de către toÈ›i dintre noi. Ete, nu mai am chef. Să sugă pula! ToÈ›i de la masă sau ăla ce apare, după caz.

Propun, pentru rezolvarea acestei situaÈ›ii dificile, următoarele rezolvări simpliste: eu voi veni mereu la orice întâlnire publică cu mâna până la cot înfiptă în nas. Sau scoÈ›ându-mi vizibil chiloÈ›ii adânc din cur. Sau scărpinându-mă la pizdă, de exemplu. Bine?

Dacă sunt deja între cineva, socializând și mai apare altcineva, voi încerca să mușc degetele și palmele ce mi se întind sau să le zgâriu cu unghiile de la picioare sau scuip în ele sau sucesc ceva sau să-mi suflu nasul deasupra sau să le molfăi în gură, dacă se insistă.

***

Prezervativele.

Ele mă strâng de penisul meu ce-ar trebui să fie erect și de aceea nu mi se scoală mereu cum trebuie. Nu mi se scoală mereu cum trebuie ca idee generală, așa că, pe cale de consecinÈ›ă, mă încurcă prezervativele mai tare și deci nu mă ajută da’ deloc în acest sens. Și am tot trecut prin șiruri-șiruri de prezervative în ultima jumătate de an, tot felul de feluri și – în afară de amărâtul Arouser, care el e cel mai bun dinte toate și e și roz, frumos, și tot e câh – nimicuÈ›ă nu merită.

Am avut și fete care luau dumnezeieștile pastile, am avut și care nu luau și tot nu le trebuia musai-musai prezervativ. Și am avut și care nu vroiau fără, indiferent. ÎnÈ›eleg riscurile sarcinii și sunt la fel de speriat. Totul e bine. Nu mă prea interesează cu bolile, că sunt un tip încrezător: am încredere în mine să nu mă fut cu tăte ciurucurile.

În orice caz, s-a terminat, gata, vă rog! Deci: fie toată ziua futai dezgoliÈ›i, fie rar înfofoliÈ›i în gume și mult sex oral. Îmi place nespus. Pot și doar să-l ofer și mi-e destul. Și mă masturbez eu mai târziu, e-n regulă, staÈ›i liniștite. Am făcut-o într-atâtea prezervative, că nu mai știu cum le cheamă. Și a trebuit să mă descurc de fiecare dată exemplar. Firește că nu mi-a ieșit. AM ASTM! Fiecare futai care v-a plăcut vreodată și ne despărÈ›eau niște cauciuce, gândiÈ›i-vă că fără e ca un fel de pomniÈ›ă din dunga Raiului.

***

Sutienele.

Bă, da’ bustierele – ce nu-i clar? Sunt ca niște sutiene, doar fără sârme. Stau sânii mai frumos în ele oricum. Ce căcat aveÈ›i? Nu alergăm. Doar mergem în pas de plimbare. Nu ne dăm pe cal, nu sărim peste obstacole. LuaÈ›i maieuri strâmte și sexi sau bustierele amintite și terminaÈ›i cu prostiile.

***

Le-aș compila pe astea, cele două de mai sus, într-o singură formulare de puternică încărcătură: prefer să mă fut în cur cu deÈ›inuÈ›i infestaÈ›i fără prezervativ, decât cu fete în sutien. Am zis că prefer, dar aleg constrâns ultima variantă.

***

Nu în ultimul rând: ciocnitul cretin la masă, repetitiv, nesfârșit, cu orice ocazie, la orice remarcă, pentru fiecare gură luată, când e vorba de băut.

Cu toate de pe masă, între sticle, între pahare, între halbe, între sticle și pahare și halbe, cu scheme, cu triple, cu avânt, cu amplitudine, mă fut în tot datul de noroc al datinii toastării la kilogram! Care-i  un fel de datul mâinii cu cineva de mai sus, care-i tot dat noroc, doar că pentru beÈ›ivi, care tot uită și deci nu se mai opresc dintr-a se resaluta profesionist, de parcă tocmai ce s-au văzut. Atâta de mult, atâta de des, fără oprire. Oricare are iniÈ›iativa, rapid trebuiește ca toÈ›i să ne implicăm! Să participăm dimpreună la consumarea băuturii și să ne veselim activ, confirmând fără de osteneală că, iată, noi bem. Cling!

IdioÈ›ii naibii! Dar nu ciocnim numai cu alcool, făleu! Că așa îi: dacă ciocnești cu orice altceva decât alcool, înseamnă instant că tocmai ai supt pula sau ceva. Dacă numai încerci să ciocnești cu alcool cu cineva care bea suc sau ceai sau cafea sau must, își trag înspăimântaÈ›i paharele, nuuu, nu-i alcool, ce ferească era să faci!!!

Idioții naibii!

De acum: ori ciocnim cu toate, o singură dată, ori nu mai ciocnim deloc, cu nici una. Și, dacă vine cineva, nu că dă mâna iară cu toÈ›i și nu că iniÈ›iază nici un ciocnit proaspăt, dacă n-a știut să vină din timp, că-i crăp capu’ de masă.

Și o altă chestie, pe care vreau s-o adaug, să ocupe o onorabilă poziÈ›ie a cincea, să suplimentăm totuși enumerarea: mereu facilul și deopotrivă imbecilul “salută pe nu-știu-cine din partea mea, te rog”.

Salut pe pizdă la mă-ta! Nu vreau!

112 comentarii

  • Total de-acord cu primele 3, dar al 4-lea… nu stiu, la cum ma intalnesc in ultimul timp doar cam de 2 ori pe luna cu prietenii prin vreun bar, sunetul ala de beri ciocnite parca ma unge pe suflet. Poate doar am imbatranit….

    Si ai dreptate si cu ciocnitul cu nealcoolici. Sunt si ei oameni, ce naiba…

  • Păi băi meştere, e aşa de simplu ! Poţi să le rezolvi pe toate odată. Cînd ajungi într-un grup şi tre` să te apuci să bei faci aşa: mai întâi vă ciocniţi pulile fără prezervativ, sau cu ţîţele fără sutien dacă e vorba de femei. Şi gata !!!

  • Darius, ştiu că ai “prefera” ca femeile să nu poarte nimic şi să acţionezi tu ca un suport mamar pentru fiecare, să-i ţii suav în mâinile tale (precum versul de la Vacanţa Mare – “adă-mi ţâţa să ţi-o ţîn). Din câte ştiu eu, de la emisiunile feministe şi anatomice de pe Discovery şi Science, bustierele sunt indicate doar atunci când faci sport, mişcare excesivă. În rest, femeile ar trebui să poarte sutiene, atenţie!, pe măsura lor, lejere şi cât mai simple în construcţie. Dacă îţi iei un push-up mai mic cu două mărimi şi îţi ridici sânii supt bărbie, să nu te miri dacă în câţiva ani vei avea săni flasci, de primată. Nouă ne zicea profa de sport să nu purtăm NIMIC dacă nu facem sport, să-i lăsăm liberi… N-ar fi lumea asta mai frumoasă aşa? Ah da, şi pe mine mă disperă sa ciocnesc la mese, cu orice ocazie, mai ales ca eu mai întotdeauna am suc şi mă gândesc cu frică la ghinionul ce mă paşte.

  • Asta-i o întrebare sau o declarație?…

    Tu tot mă descoși cu privire la asta de ceva vreme încoace (cam de când ai venit prima dată, ceea ce-i de foarte de demult), ceea ce mă face să cred că încerci să-mi oferi o soluție pe care știi că mi-ai mai propus-o voalat și pe care ți-am explicat că nu o pot accepta, deși îți mulțumesc, doar că nu privim lucrurile la fel. Însă, repet, n-am nimic cu asta. Unora le place.

  • Vai Adelă, degeaba te chinuiești să-i explici la prostea cum e cu sutienele care pe el nici nu-l prea interesează de efectele pe termen lung atâta vreme cât e el satisfăcut vizual azi.

    Din ce înțeleg eu Darius nu face sex, el “are femei”. Pe unele le-a avut cu prezervativ, pe altele cu pastilă. Ce-i drept până la afirmația asta și eu eram convins ca folosește prezervativ când se masturbează.

  • darius, dar tu esti confuz. a face sex se traduce prin intromisiunea organului sexual in orificiul sexual al dumneaei. asta daca nu esti pe pe invers. lucru care desigur m-ar dezamagi intrucat desi nu imi repugna ca persoane si le urez case de otel de cand am vazut doi barbosi pupandu-se in metrou mi s-a parut cea mai urata imagine din lume. chestie de gust la urma urmei.

    intorcandu-ne la subiect eu am convingerea ca in cazul in care vei reusi pana la urma sa te acuplezi o vei face cu o gingasa domnisoara si nu cu un atlet paros. cred cu tarie ca vei deveni heterosexual. dar daca vei deveni homosexual sa stii ca nu ai de ce sa iti fie rusine cu tine chiar daca mie imaginile in sine imi displac.

    pana una alta, din inscrisurile de pe blog, intelegem ca deocamdata nu esti nici heterosexual, nici homosexual, nici bisexual, esti doar … cum sa zicem … prea tanar pentru asa ceva.

  • auzi ma, da’ ce mortii tai esti asa nervos azi (sau cand a fost postat cacatu’ asta), ca-ti fut doua glezne in pomete de-ti intra coiul ala sanatos in cur! ca nu poate sa fie de la nefutut, ca nu ca esti obisnuit cu asta, da’ tu chiar asa-ti traiesti viata. daca-ti faci laba si arunci sloboz pe pastilele alea, oare isi pierd efectul?

  • “Mi-a disparut o pagina din acest jurnal. Ce spusesem acolo ? Era poate ceva adanc, ceva hotarator. Ma cuprinde deodata nelinistea sa ma stiu strain de mine, de ce am mai bun in mine, si inteleg vorba ciuadata a lui Augustin : ‘e in noi ceva mai adanc decat noi insine’.”
    Tat-tat-tat ii la fel, doar ca aici autorul nu foloseste cuvintele plua.
    Vezi c-ai scris cuvantul masstubez.

  • Te-au ofticat rau lucrurile astea. :))
    A doua zi sa le dai tu fetelor alora bani sa isi cumpere pastila de a doua zi ca daca nu o sa ramana naibii cu frica-n san. Zic si eu asa. Nici noua nu ne place cu prezervativ, un lucru bun sa fie bun pana la capat, da` frica tot ramane.

  • @ Adela. Ştii că există vorba aia: obrazul subţire cu cheltuială se ţine.
    Prin extensie, ascultă aici la un nene de +40 (cum s-a exprimat elegant un tip ceva mai devreme):
    Ţîţa fermă şi frumoasă cu mînă de bărbat se (men)ţine.
    Da` ce să ştie ăsta micu` …

  • Peseu la ce a zis FLuvia: sau poţi să o scoţi mai devreme.
    A, pardon, vorbesc prostii, uitasem că de fapt nici n-ai băgat-o.

  • Măi Darius apăi deh, nu te-o prea interesa cu bolile deoarece pentru ca ai încredere în tine să nu te fuţi cu tăte ciurucurile da’ ăle ciurucuri or fi avut încredere în ele să nu se fi futut şi ele cu toate ciurucurile?

  • fută-te becu’, tu te-ai lăbărit în viitor; că altfel nu-mi expliquez de ce-i agățat acolo sus 29 aprilie pe la 1…

  • Magnum, americanesti, in pungute aurii scrise cu negru pe dansele. Initial pentru negrii si pentru ghiboli, da’ am descoperit io ca merge si la oameni albi, si e chiar placut.

    Imi import. Eventual iti dau si tie unu, da’ gaurit.

  • Ce zile negre au trecut prin viata marelui Darius-Jeg? Ca tare mai esti amarat si nervozat. Da-le dracu’…ca nu merita!
    Hai noroc!
    Sanatate!
    Salut! Sofia, imi pare bine!
    Hai noroc!
    Salut! Ghita, imi pare bine!
    Sanatate!
    Hai noroc!
    Sal’ Leana, imi pare bine!
    Sanatate!
    Hai noroc!
    Sanatate!
    Hai noroc!
    Sanatate!
    Hai noroc!
    Sanatate!
    Sa traiaaaaasca! (da’ sunt cam bolnava la cap, dar ma protejez, folosesc anticonceptionale mentale)

  • Azi m-am trezit mai devreme şi m-a pocnit inspiraţia. Ştiu acum de ce nu vrea să dea noroc cu lumea. Să nu simtă ăia că are păr în palmă.

  • Ţine minte trei cuvinte…
    Total ne interesant.

    Erai un băiat aproximativ sclipitor, dar ceva s-a întâmplat şi ai trecut din sclipitor în banal. Ba eu o spun pe aia dreaptă, cuvintele ale pline de obscenităţi se vede că sunt puse acolo ca să epateze, adică special, şi nu că-ţi vine să le pui acolo de la sine, natural.

    Cu durere în scris o spun… nu mai eşti artist, flacăra inspiraţiunii interioare s-a stins. Păcat, aveam mari speranţe.

  • eu zic sa ne ciocaneasca ouale femeile daca nu tu vrei sa tostezi si dai mana care face laba 😀

  • hahah…frate…nu tre’ sa faci nici macar ceva ce pur si simplu n-ai chef sa faci…daramite ceva ce te scoate din sarite..so dont 😀
    dar sutienele nu-ti plac nici asa…de decor? adik gen…sa-si ia femeia o lenjerie sexoasa si sa-ti “defileze”?
    @Marian S: FYI, spermatozoizi buni se afla si in ‘precum’ adik in chestia aia pe care-o face organu’ in timpul excitarii…deci nu este o solutie s-o scoti mai devreme 😉

  • heheheh, dubiosenia nu depinde neaparat de outfit 😛

    si

    hahahah…din chesstii rasucite ies lucrurile chiar mai cu presiune… as zice iou, asta daca vb de o rasucire ce se intampla in timpul activitatii..:)) (but i do get the point) 😛

  • Like! in special partea cu stransul mainii in semn de noroc – nu fac asa ceva – cine stie unde a fost mana aia acu’ 5 min

  • Notasem în careva fișier text un comentariu de-o covârșitoare măiestrie, care mi-a venit mie, de mi l-am scris să-l țin minte, da’ pula…

  • ba, vezi in pula mea ca astia te iau in serios si devin antisociali si se trezesc cu ditai bucata in trahee. cum ar fi cristi asta, care el cica nu da noroc, asta e trademarku’ lui.pula mea, “noroc cristi” si cristi se uita-n chizda la modu’ cel mai nehaios. iti dai seama ca daca nici dupa ce-i dau flegma-n ochi nu intinde mana…si-o ia. asuma-ti responsabilitatea rolului de educator al maselor de balalai si ia aminte la vorbe.

  • esti liber sa faci ce vrei nenea atata timp cat te face sa te simti bine…nu tre sa dai nimanui explicatii, asta e libertatea…

    asa ca nu e vorba de ce se intampla, e vorba de cum reactionezi tu la ceea ce se intampla

    am vazut un film misto al tau pe youtube, thumbs up

    pace

  • Hihihihi, chiar de ziua mea, a lui Jerry Seinfeld, Michelle Pfeiffer, Uma Thurman si cu voia dumneavoastra Florin Calinescu, recte 29 április, te-ai gasit mai Darie sa scrii/scri un asa post jignitoriu? Pai eu tate cate le-ai zis tu ca cum nu ti-ar placea, na tate le fac tu! Dau noroc intr-una ca un betivaniu ce mi-s, ador sutienurile si tatele mici bagate in ele, sunt un fan al prezervativelor pe care numa’ ce le umplu cu apa, ca doara nu cu altuceva, si le azvarlesc du pe balcon in rarele momente de inspiratiune erotica, plus ca salut de la distanta, sau prin interpusi na, cum zice la carte pe tati cunoscutii si necunoscutii. Is un caz nerecuperabil si voiu trai in rusine si mizerie. A, ca era sa uit. Mariane S., cate pahare de pálinka poti be pana cazi sub ceea masa? Si de cate focuri sa fie? Na, tate cele bune va doresc!

  • Știați că vita de Krakilla s-a virusat cu virusul ăla de bovine de pe messenger, de tre’ să te poți virusa cu el numa’ dacă ești chiar bou-bou?

  • Știam că dară la tonți ne-o trimis linku, dară nu mai vorbi tu de alții că Error establishing a database connection e și mai jenant :mrgreen:

  • Ma copii, nu exista virusi ci doar utilizatori dornici de a-i primi. Na, ca ma enervarati ;Cati puncte puncte puncte p..a mea ati cumparat si instalat Kaspersky sau Eset original? Aud?!!! Singura solutiune anti viermi e Ubuntu by Lynux! Acolo nu-s viermi deoarece pentru ca nu e trafic, adicatelea nu toti derbedeii si betivianii ca mine, de un exemplu, umbla hai-hui pe acolo! Deci solutiunea betivanilor care sunteti inflamati de virusi si terminati la ficat, na, asta-i! Treceti pe un SO, adica sistem de operare betivilor, alternativ, care adica merge in paraleliu cu Windowsul vostru. La Apple, care o fost prima me iubire, nu ma bag, ca, ca si cum o zis si bine o zis cine-o zis stay away. Na, lasati beutura, luati gagicutele la tánc/dans si turnati in pahare mai! Hei hei hei!

  • Na Hudrea frate, o stii p’asta? “Az a szép, Az a szép
    Akinek a szeme kék, akinek a szeme kék
    Lám az enyém, Lám az enyém sőtek kék,
    Még se vagyok a babámnak elég szép
    Az a szép, az a szép
    Akinek a szeme kék, akinek a szeme kék” Na Hudrea kedves barátom/draga prietene stii tu, si daca nu stii te invat eu acusica: Ioi cum ai scris tu e de rasul la curcile! Corect se scrie “Jaj”, si se pronunta ca un fel de ioi, dara niceodata nu se scrie ase! Na, inseamna “vai” in dulcea limba romana. “Jaj, mi s-o virusat calculatorul” zice un cetatean. Ce-i raspundem noi, care suntem instruiti, mesteriti si frumosi si destepti? Astept raspunsul na!

  • Mie mi s-a virusat casa cu molii, lăsaţi-mă dracului ca sunt nervos rău pe tema asta.
    Care ştii nişte leacuri, în afară de naftalină şi canistra de benzină + bricheta ?

  • chiar asta ziceam azi, am primit virusu ala de la vreo 6 barbati si nicio femeie. l-am primit adica, nu l-am si luat. bwha, cum va prosteste pe voi lupu’ cel rau!

    krakilla nu e bou, doar obsedat de poze…[asta era un fel de am pus si o vorba buna. s-a inregistrat, da?]

  • …și când îi musai să-i aștepți pe alții cu mâncarea în față până vin la masă că-i frumos să-nceapă toți deodată?

  • Spui tu ceva pe aici cam adevarat, deci sunt de acord.

    Ps : mersi ca ai pus meniul site-ului pe partea stanga. Stiai ca-s stangaci 🙂
    Ce prieten! Luati exemplu baaa….

De Darius Groza

Sociale