Nu mai vorbesc cu tine. Ți-am spus și ți-o repet!

Vă scriu din nou, dragi că-nu-vă-pot-spune-altfel, doar pentru a nu vă lăsa să vă imaginați cu înfrigurare că etapa cu iubita mea despre care citeați tura trecută s-ar prelungi nedeterminat. Înțeleg că plângeți la Herculane în cerc, unul pe urmărul celui din dreapta, de grija curului gurului, și că ați milita violent în stradă ca pentru un Radovan al vostru, personal, dar vă asigur: sunt bine.

Veți auzi din ce în ce mai puțin de la mine, totuși, fiindcă Sia mă asigură că va câștiga 100.000 de euro din niște capace de bere ce le tot strânge. Și cum să te îndoiești de o asemenea certitudine?

Știam eu că e o alegere bună să se alinieze profilului de prietenă trasat de mine și să intre în biznisul chelneritului. Așa că beți, vă rog, Golden Brau în Club Art și nu cereți dopurile. Faceți o faptă bună, e pentru un nou apartament nobil, să zic așa. Mai avem (noi, plural, fiindcă ne iubim, sper) nevoie de din ălea pe care să scrie 1000 sau, oricum, nu modul de 3.

Într-altă ordine de idei, Sia, încă de la începuturile relației mele cu ea, a simțit o profundă rivalitate față de (dacă țineți minte) tipa pe care încercam eu s-o cuceresc acuma vreo o lună și ceva, prietena lu’ ălalalt, Cumîlcheamă. Mă rog, ca să mă explic: pe cele două le-am cunoscut relativ simultan, ele fiind puse astfel într-o secretă competiție, de care eram conștient doar eu.

Aceasta despre care vă tot povestesc în ultima perioadă – fiindcă nu se întâmplă nimica altceva în viața mea -, Silvia-Augustina, a câștigat (tot în secret). Iar cealaltă a eșuat public, rămânând să fie numită sugestiv “Rivala” de către prima. Vă faceți o imagine despre cu cine-mi împart viața, și aia destul de puțină.

Bun. Insist să vă menționez în acest punct că eu n-am ajuns nici s-o măcar cunosc pe Carolina, până în punctul în care Sia o lăsase într-un nor de praf. Și nici Sia, de altfel. Așadar nimeni nu se cunoștea între nimeni.

Până azi… (Pa-ba-ba-baaam, vorba lu’ Beethoven.)

Când s-a-ntâmplat ce? Carolina a răsărit în Cluj, hăpt în crâșma unde prestează Sia refuzuri la toți bețivanii. Și se jură că ea era și nimeni alta. Preț de două ceasuri, iubita mea s-a încăpățânat să nu-i schimbe scrumiera fetii de sub prezumția de carolinaism. Tot atât s-a și discutat, pitiți după bar, situația ei, dimpreună cu barmanu’, care tot atâta o cunoaște cum o știm de fapt cu toții, mai concret – deloc. Eu am aflat totate astea fiindcă nu s-a ezitat de la a fi anunțat telefonic, în timpul programului de lucru, despre întreaga desfășurare a evenimentelor. Adică Silvia-Augustina m-a telefonat pe mobil, să-mi spuie că “aia… e aici”. SĂ PLECE!

Și vă spui, într-un suflet am întârziat o juma’ de oră, nu alta, să ajung în birt, să mă conving. Fantasma plecase. De ce zic fantasmă? Deoarece Liviu Oros Augustin, posesorul, a infirmat faptul că gâsculița lui ar fi pășit orașul. Oricare ar fi situația, cuiva urmează să i se surpe universul amoros cât de curând. Să fie Sia? Să fie Liviu? Despre mine nu întrebăm?

Este, de asemenea, foarte posibil ca azi Sia și cu birt-omul să fi persecutat o clientă nevinovată! Oare câte beri au fost scuipate în, câte pahare n-au văzut detergentul de vase în viața lor, de la plăsmuire până și să și le spargă alcoolicii unii în meclele altora și câte mucuri de țigări s-au înghesuit într-o singură scrumieră, doar pentru dragostea mea?

***

[mulțumiri și plecăciuni zălăuancei Gabriela Pușcaș Augustina, născută la Zalău]

***

Și mă uitam la filmulețe de pe Veevo (hîhîhîhî) ale bietului Liviu Oros (pe care-l știți deja de pre Jeg, că de pe blogul lui slabe șanse). Și acolo mititelul tot încearcă, iubitul de el, să vorbească la cameră. Nu-i iese. Dar altceva m-a făcut Liviu să realizez, pe lângă că să se despartă de prietenă-sa.

Lumea nu ar trebui să-și înfrângă fricile. Spre exemplu, și mie mi-i frică să vorbesc în fața camerei. Nu mi-e frică să vorbesc în spatele camerei. Deoarece acolo nu mă văd mai târziu pe Internet. Ci în fața ei. Cât timp nu sunt filmat vorbind, nu mi-e frică. Odată ce sunt filmat vorbind, mi-e frică. Deci de ce să-mi înfrâng frica de-a vorbi filmat? Când pot să nu vorbesc când sunt filmat, respectiv să nu fiu filmat când vorbesc. Care e cea mai nefericită situație în care pot să fiu filmat în timp ce mi-e frică vorbind? Când mi-e frică să vorbesc cât sunt filmat!

E echivalentul la a-ți fi frică să te dai cu motocicleta de viteză ca să nu-ți rupi fața jos și a te da până când ți-o rupi, ca să-ți treacă. Uitați-vă la Livie (și fața lui), de care vă tot istorisesc. S-a ajuns într-un hal, încât deja mi-e MIE frică de EL în fața camerei. O cu totul nouă fobie!

***

Bun, trecând mai departe în lista disperaților, acum câteva luni mi s-a insinuat pe messenger un băiat, intitulat Florian Stenicică Augustin (să se noteze că a solicitat insistent să-l cheme Vasile Bilosu pe Jeg; nu, nu-mi explic de ce, poate ca să nu-i apară numele adevărat, deși eu n-aș fi ales ăla ca alternativă mai fericită). El este un mic cocalar de Hi5, dat fiind că homepage-ul său de acasă de la el, cu care se recomandă se termină în hi5.com. Dar ne este simpatic, deoarece pătrunde în măruntaiele complicate ale Jeg, de câte ori îi este permis, încercând cu orizonturile sale limitate să-mi cuprindă profunzimea expusă-n proză online.

Și de când a intrat pe mine cu bocancii murdari a tot ce-i mai hidos în societate, nu contenește a mă agasa vizual cu statusurile lui, în care-mi împărtășește fără să mă intereseze iubirea lui nestăvilită pentru cine am aflat tot fără să vreau că-i este sortită. Adică o altă pizdă, de asemenea de pe Hi5.

Vi-l aduc pe el ca pildă, ca să vă piară speranța că în uman se ascunde de fapt ceva bun. Dacă se ascunde, o face foarte bine. Să nu mai tânjiți după un viitor senin. Să renunțați la ideea că civilizația umană va dăinui și că ar merita să ne zbatem pentru copiii copiilor noștri. TOTUL, vă zic, este pierdut.

Băiatul cu pricina are poze în albume DOAR împreună cu consoarta. Pe care vă sugerez să n-o căutați mai adânc, pentru că vă veți izbi de sclipici de dați în diabet cât e de “de doolkyk”. Numele fiiecărui album, că sunt mai multe albume denumite diferit la derută, ca să ne dăm seama că toate-s cu ciudata, se termină cu “:X”. Mă-ntreb la cerința lui. Statusul de messenger este încontinuu “te ubesc uby”, pentru că aparent prietena îi interzice litera i, pe care Florian-Augustin să n-aibă niciodată șansa să pună punctul pe el. Uneori statusul variază, fiindă garnisit cu câte-un “printzesa mea” în coadă, pe care însăși îl adaugă, când vine pe la el, probabil să-i inventarieze arhiva de conversații și sms-urile de pe telefon.

Deci lumea se duce-n jos și ăsta-i singurul motiv pentru care Jeg dăinuie.

[una din sperăm Seria lui Arpi]