Adică “am o clătită și jumătate stricată” sau “am o clătită și jumătate stricate“? Nu știu, zic.
Nu mai pot să mă duc ca oamenii normali într-un bar și să cer un ceva de portocale fără să fiu întrebat cu o complicitate discretă dacă nu cumva e vorba de “portocale roșii”. De parcă e evident între mine și barman c-am fi având noi doi vreo-nțelegere tacită, atât de tacită, încât eu nu-s conștient de ea, iar el întreabă de complezență, ca pe-un mușteriu mai vechi și ramolit.
Ei bine, NU! Nu portocale roșii. Portocale portocalii! De unde și numele lor: acela de portocale! Există, ce-i drept, niște fructe de culoare roșie, denumite – cam pe același sistem cu portocalele – sugestiv roșii! Or eu nu din ăstea cer, nici un mix între ele. În regulă – la fel și în cazul roșiilor, nu mai există un aprozar în care să nu fie roșii “de alea portocalii”. Dar eu cred că am dus-o prea departe cu amănuntele. Și să mai ai pretenția ca lumea să fie pe fața pe care-a fost creată, când noi am întors-o pe dosul care ne-a convenit…
Consider că a trecut prea mult timp ca să mă mai pot abține: gata, bă, cu “gen”!
Destul! Cuvântul Gen a trecut de mult de stadiul incipient din lexic, când săracul însemna doar tip sau fel. Acum Gen este bogat, el este becaliul morfologic. Acum el înseamnă mai multe. Gen… absolut orice. Cândva în evoluția sa, era folosit și cu sens de pildă sau exemplu, dar acum a ajuns sexy brăileanca vocabularului. Gen este folosit abuziv de toată lumea și nu mai doar înseamnă ceva, ci el este totul. Știți că era-ntrebarea aia ce lumea o vroia mai ieșită din comun: Care-i sinonimul lui sinonim? E Gen.
Gen a ajuns atât cuvânt, cât și semn de ortografie, uneori chiar delimitându-se pe el de sine, prin pe el însuși… Adică trei Gen unul după celălalt, altcătuind un enunț complet. De fapt, am întâlnit câteva cazuri în care oamenii îl utilizau într-un singur exemplar pe post de propoziție. Deci doar: Gen. Atât. Nici măcar într-o conversație. Gen poți zice când aștepți. Singur. Gen este o întrebare, al cărei răspuns este Gen. Câteodată, când se plictisește să alcătuiască singur într-un mod coerent întregul text, Gen se depărtează de un cuvânt și devine interjecție. Acum că Gen este, până la urmă, singurul substantiv comun simplu care se scrie cu majusculă, se va transforma în sunet. Va intra în alfabet și va dizolva celălalte litere de care nu va mai fi oricum nevoie. Gen Băsescu.
***
[sincere aprecieri Zulugărfii]
***
Pițipoancă de ce nu se scrie cu y? Printre alte chestii cu care s-ar putea scrie. Cum ar fi, să zicem, cu căcat. Ar fi doar firesc. Este cuvântul ideal pentru asta. Priviți la fitze ce bine s-a descotorosit de ț. L-a prostit, s-a folosit de el, l-a-nșelat și-a trecut mai departe. Ăsta s-a-mbătat de-i pică virgula din gură și nu mai știe nimenea de el, s-a împrietenit cu ș, fosta lui shukar, un bisexual care mai umbla și cu c.
***
De ce – vă-ntreb pentru un prieten – nu există masturbare virtuală, cum este, de pildă, sexul virtual? Chiar dacă eu susțin teoria că sexul virtual e, de fapt, masturbare de-adevăratelea. Totuși ar fi (îi zicem convențional) normal ca degenerările ăstea comportamentale să se oglindească în toate mediile în care a reușit măcar una dintre ele să treacă. La fel și telefonic – există sex pe această cale; la fel și masturbare, doar că unul dintre interlocutori nu știe, iar celălalt nu are nevoie de consimțământul primului. Acesta fiind și singurul caz în care fapta nu se confundă cu violul. Dar pentru că nu este nici activitatea asta atât de permisivă precât ați vrea unii (în speță, cei care nu se descurcă în parametrii actuali), să convenim că n-a reușit să pătrundă în scrisori offline (motiv pentru care acestea au și pierit). Și să nu ne hazardăm nici la sex prin porumbei călători (motiv pentru care aceștia ar fi pierit). În situația economică actuală, înainte să răsară ideea, propun sexul prin curierat. Vine o domnișoară cu aspect îngrijit, se fute și se plătește, ea se întoarce la compania unde este angajată și trimite un domn prezentabil mai departe, care fute destinatara.
***
[primită și acceptată cu recunoștință de la Mihai Colibaba; așa-l cheamă]
***
Iar după ce analizați cu clătitele de mai sus: nici cu “jumătatea” asta nu-s prea convins. E o estimare sau e un număr? Fiindcă, dacă-i estimare, e una destul de precisă. Știm foarte bine că cel mai greu e să împarți ceva în centru. Pe de altă parte, dacă e număr, nu se poate număra, ca să se acorde adjectivul după el: o clătită, o clătită și jumătate, două clătite. Dacă nu se poate număra, jumătate e practic nicicât. Noi știm logic că e 0,5 sau 1/2. Totuși jumătate-numărul apare și între toate celălalte numere, nu numai între primele două. Care nici măcar nu-s primele două, fiindcă sunt și sub ele alte, cu minus. Deci “primele două” ar fi, de fapt, pe la mijloc, adică la jumătate. Și, întorcându-ne la asta, ce-i cel mai greu de împărțit în jumătate, dacă nu un infinit?
***
Deci, fără deci, când eram mic, era în vogă piesa “Rugă pentru părinți”, de Ștefan Hrușcă. Melodia aceasta este o tânguială din aia morbidă, în care părinții “se sting”, noi îi “privim cum se duc”, în mare parte suntem și de vină, iar ei urmează unul după altul. Da?
Mirmen și Carcea, cei doi membri ai cuplului care mi-a dat viață, aveau o pasiune bolnăvicioasă a pune cântarea asta macabră ori de câte ori făceam ceva rău. Stăteau cu mâinile încruciște la piept, întinși pe pat, mimând că ei, de fapt, se relaxează și ascultă muzică. Dar clar mi-era dedicată. În special de către taică-miu, care se și știa cu cântărețul, la concertele publice și ulterior private ale căruia mă târa de fiecare dată când ăsta apărea prin Zalău.
Tocmai vroiam să zic şi noi că mă scoate din sărite aia cu gen (ca de altfel şi aia cu “a o arde”, dar asta e deja altă discuţie) când o văd scrisă la tu, boule (fără nici un motiv, numa aşa). Cred că de la americani vine (ăia vorbesc cu “like” la fiecare al treilea cuvant). Au adus-o studenţii plecaţi cu work and travel. Iniţial o foloseau exact ca-n engleză, ulterior au naţionalizat-o.
P-asta, de exemplu, am auzit-o cu ochii mei: Can you, like, take a picture of, like, me?
Hăhă, Bibli scrie si gia rulează. Asta da diviziunea muncii!
Da, aşa este domniţă monica…
Eu sunt dintre cei care acum mai bine de 20 de ani când învăţam matematica citeam şi teoria, chiar dacă nu eram chiar atât de strălucit, şi nu mă limitam numai să învăţ cum se rezolvă problemele. Sincer mă aşteptam ca eu să fi uitat totul şi să fiu învăţat de cei tineri cum mai stă treaba cu învăţatul şi materia. Se pare că învăţământul de astăzi s-a schimbat radical, lumea e preocupată mai activ de altceva decât de înţelegerea lucrurilor în sensul lor abstract. Iată de ce trăiesc într-o lume care este prea superficială pentru a mă reprezenta. Mă întreb ce ar fi fost să fi început să descriu un monoid pe domeniu infinit în a arăta că elementul neutru este jumătatea exactă, probabil că aş fi vorbit de unul singur.
pai eu am explicat o data. era culmea sa scriu a doua oara. tineretu, auzi 🙂
of bine, fie. ideea era ca nu poti sa demonstrezi ca doua multimi sunt egale prin faptul ca tu postulezi ca la fiecare element din una ii corespunde un element din alta. e ca si cum eu as postula ca cerul e maro si tu trebuie sa ma crezi pe cuvant (nu mai vorbi cu mine cu dumneavoastra te rog, ma face sa ma simt penibil, pe net mai ales).
Nu eu am zis ca distanta intre doua puncte e o infinitate de puncte. Matematica zice. Deci eu nu am transformat nimic intr-o infinitate. Partea cu finitul e exact shpilul. De aia se numeste filosofie matematica. Daca am rationa logic am ajunge la matrix. Filosofia nu a batut-o nimeni in cuie si suna evident ca dupa un kil cu ciuperci. Doar e autoreferentiala, partea cu rationalitate riguroasa sa o creada altii. Baga-te intr-o conversatie cu matematicieni filosofi nebuni sa vezi unde ajungi.
ex: cercul are o infinitate de puncte. dar poti sa il imparti sa zicem conventional in patru. you get the point.
concluzia: nu exista nici o clatita! s-a intors darius beat azi noapte si a mancat tot ce era stricat.
@ giapapadia
Scuzaţi că întreb… aţi terminat liceul?
Nu vreau să fac mişto, dar nu ştiu ce vârstă aveţi.
da, normal. de ce?
In sens matematic sau mai putin matematic: daca un tip o are in intervalul finit 13-14 cm iar altul in intervalul la fel de finit 17-18 cm se poate spune ca marimea conteaza ?
In aceste cazuri senzatiile oferite tind sau nu catre minus si/sau plus infinit ?
Este adevarata sau nu urmatoarea teorema: de lungă – nu conteaza cit este de subţire, de scurtă sa nu fie prea groasă ?
Cite colţuri are cercul ? Dar mai ales cite cercuri are colţul ?
Mai am o infinittate de intrebari dar astept raspuns macar la astea.
sunt ambele infinite, deci egale, marian :))
bibliotecarule, nu vad ce relevanta are brusc varsta. ce e neclar?
@ giapapadia
Mă luaţi prin surprindere când spuneţi că… “distanta intre doua puncte e o infinitate de puncte”. Unde aţi citit dumneavoastră aşa ceva? Distanţa nu conţine puncte, este un număr. Poate doriţi să spuneţi că un segment de dreaptă conţine (este format dintr-) o infinitate de puncte.
Apoi eu vorbeam despre două mulţimi cu acelaşi număr de elemente, în nici un caz de două mulţimi egale. Două mulţimi sunt egale dacă toate elementele din prima sunt conţinute şi de a doua şi toate elementele din a doua sunt conţinute şi de prima, adică A inclus în B şi B inclus în A. Sunt egale dacă au exact aceleaşi elemente. Noi nu discutam însă de egalitatea a două mulţimi infinite, ci de faptul că “infinitatea nu se poate imparti exact in doua jumatati”. Asta era problema, dacă vă amintiţi. Eu v-am demonstrat că un domeniu infinit se poate împărţi în două domenii infinite riguros cu acelaşi număr de elemente, adică că o infinitate se poarte împărţi exact în două jumătăţi. Ca să vă demontez afirmaţia nu trebuie să demonstrez că orice infinitate se poate împărţi în două jumătăţi, ci că existe chiar şi o singură infinitate care se poate împărţi la două.
Înţeleg că nu sesizaţi unde este fractura logică a conversiei despre care vorbeam că o faceţi, când aşa, când aşa.
Există un paradox al logicii antice care spune aşa.
Dacă tragi cu săgeata înspre ţintă, ca săgeata să ajungă la ţintă trebuie mai întâi să parcurgă o jumătate de distanţă.
După ce săgeata parcurge jumătate de distanţă, ca să ajungă la ţintă trebuie să parcurgă încă jumătate din jumătatea rămasă.
După ce săgeata a parcurs 3/4 din distanţă, săgeata mai trebui să parcurgă o jumătate din distanţa rămasă înainte de a ajunge la ţintă. Şi aşa mai departe
Concluzia logică este că săgeata, oricât se va apropia de ţintă, mai are de parcurs jumătate din distanţa rămasă, adică nu va atinge niciodată ţinta.
Iată un paradox de matematician filosof nebun şi antic. Acest paradox nu a putut fi rezolvat timp de două mii de ani până ce matematica nu a inventat noţiunea de limită, care a demonstrat că noţiunile infinite pot fi uneori traduse în noţiuni finite. Noţiunea de limită ne permite astăzi să spunem logic că săgeata îşi va atinge ţinta chiar dacă drumul către ţintă se poate împărţii într-o infinitate de părţi. Cu alte cuvinte limită din 1/x atunci când x tinde către infinit este 0.
Mă rog, nu cred că mai este cazul să continui… probabil că şi aşa am “pedepsit” cititorul îndeajuns.
Au înnebunit salcâmii, ca să zic aşa…
…si eu am terminat la Uman. Din motive monoid infinite, ca sa-l citez pe Bibli. Putem lasa mutlimile deoparte? Vreau sa mai inteleg si eu ce se intimpla, daca nu va suparati. 😆
ultima data cand scriu, ca deja chiar nu mai am chef. si fara dumneavoastra.
pe mine ma surprinde ca ai cunoaste ideea de limita, dar nu intelegi la ce foloseste.
Nu la mine e eroarea de logica, de asta sunt cam sigura, fiindca nu eu pretind sa cunosc toate secretele universului. Daca tu le-ai descoperit, te rugam sa impartasesti. Nu stiu ce vrei sa dovedesti cu multimile, nici nu am citit atent, fiindca e bataie de campi. Infinit impartit la doi egal infinit (liceu). Faptul ca gasesti corespondenta de doi la doi in jurul unei origini conventionale NU DEMONSTREAZA ca ai doua jumatati de infinit, fiindca e imposibil PRIN DEFINITIE. clar pana aici?
cercul are o infinitate de puncte (daca nici asta nu se stie de la liceu, e grav). de aici concluzia aferenta in functie de raze si generalizarea la drepte. segmentele de dreapta sunt prin definitie finite. axiomatic. logic, contin si ele o infinitate de puncte, chestie teoretizata sute de ani de diferiti matematicieni care sa ma ierte groza nu o sa o scriu in comentariu.
In ultimul rand, facem o distinctie intre distante masurate in unitati conventionale si numere (ex: numere rationale).
Ajungem deci la un set de intrebari paradoxale. La care eu nu pretind sa stiu raspunsul, cand exista matematicieni care se limiteaza la biete teorii. Cu asta se ocupa filosofia matematica. Repet, daca tu ai gasit raspunsul la tot, felicitari te votez la Nobel. O fi inaintarea in varsta…
da, monica, si eu m-am saturat de multimi :)) zicea darius ceva de salcami si clatite stricate. le-a mancat.
Poţi împărţi infinitul în două, dar evident doar teoretic şi faci un pact cu diavolul pentru asta, căci nu poţi spune niciodată cu precizie din care infinit face parte un element de pe la mijloc.
bine, te cred. poti prelua stafeta, flo . eu nu mai raspund pe tema asta. chuck norris counted to infinity twice. sunt un om simplu si superstitios, merg pe varianta asta. :))
Lasati-l dracului de infinit, sa ne concentram pe diferenta dintre 14 cm si 18 cm, zau asa !
Altfel copilul aista are dreptate: au inebunit salcimii. Parol.
@ giapapadia
Nu mai spun nimic (nu că nu aş avea de spus), dar chiar se ajunge mai departe decât e cazul. 🙂
@ monica
Dar tot nu mă lasă inima să nu specifică că nu este un monoid infinit ci un “monoid pe domeniu infinit”. Noroc că am găsit pe wikipedia, că altfel îmi era greu să scriu…
În ce spuneam e, S era o mulţime infinită…
vezi
http
ro.wikipedia.org/wiki/Monoid
marian: ce spuneam, 4 cm poate fi un infinit.
chuck norris il poate calma pe bibliotecar? :)) ma sperie.
Chuck Norris e în beci la Bibliotecar. Aranjează cărţile alfabetic. Unii au frizer. Alţii măcelar. Cei mai mulţi au avocaţi. Bibli are propriul său vice-bibliotecar. Iar acesta este Walker. Poliţist texan.
Eu îmi cer scuze dacă am insistat prea mult. Personal sunt interesat de astfel de discuţii şi uneori depăşesc măsura.
Eu cre’că trăim momente istorice, vorba cuiva care behăia la televizor acum douăj de ani. Bibli se-nşeală! (chiar dacă argumentează, eu zic că e eronat – tot ce spune e convenţie matematică – de pildă, “dimensiunea”, ca şi concept; altfel, vorba lu’ Giapăpădia, noi ce zicem aici e filozofie; când cineva n-a mai suportat măreţia gândurilor, le-a limitat cu tot felul de denumiri: puncte, mulţumi, împărţeli).
Gen!
🙂
Eu vroiam să renunţ, dar uite cum mă înghioldiţi.
Vorbeam mai devreme despre distanţă şi cineva raporta distanţa la o dimensiune măsurabilă. Distanţa este un număr, pentru a ajunge la o distanţă măsurabilă în milimetri sau kilometri sau în ani lumină, spaţiului respectiv trebuie să i se ataşeze un versor, pentru a defini unitatea. Dar asta ar însemna să vorbesc despre spaţiul metric şi funcţia distanţă… 🙂 De exemplu mulţimea numerelor naturale dacă i se adaugă funcţia distanţă definită ca f:NxN->N şi f(x,y) = | x − y | , funcţie care nu are valori în centimetri, nu-i aşa, este un spaţiu metric…
Mai bine spun că m-am înşelat, mi-e prea lene…
Noţiunea de limită e rezultatul unei bătălii grele în războiul cu paradoxul, dar acum că ne-am explicat cum ajunge săgeata la ţintă ne simţim cu toţii mai bine. Sau cel puţin cei care-s interesaţi de asemenea bălării filosofice, cei care n-au căzut în capcana specializării pregătită atât de atent de sistem prin reforma învăţământului în ultimii ani.
Dintr-una-ntr-alta am ajuns la o chestiune mai pământeană poate decât împărţirea infinitului în două, şi anume direcţia în care se îndreaptă societatea noastră. Cum or să ne fie copiii? Or să mai ştie ei lucruri care ne par acum a ţine de cultura generală sau or să fie specializaţi în domeniul lor, rotiţe în sistem cu unde cerebrale beta în exces? Sau vreo altă variantă mai sumbră, şi anume oi dobitoace în slujba lui Big Brother?
Păi nu asta a şi spus George Orwell în cartea sa 1984? Partidul spune ce este realitatea.
http
video.google.com/videoplay?docid=-5464625623984168940
acum cand am dat in jos am vazut : ieri pe la 4 jumate bibliotecaru’ zice de clatite si imediat sub posteaza tot el
“Mă laşi cu clătitele? Săr la film şi pe urmă citesc restul…” :))))
de fapt am vrut sa zic ca mor de pofta de clatite, dupa atata poliloghie. pot sa fiu eu copilul mai matur si mai recunoscator care primeste clatite in galetuta?
Gen… МУИЕ СТЕАУА!
шИ ДИНАМО
шИ УТА!
Huh, gen, e mai bine acum. Gen.
Mai wrawra, nu cunosc eu alfabetul sirbesc dar am priceput mesajele. Ai mare noroc ca nu ai zis la fel despre Rapid ca ma urcam in tren si veneam peste tine. Sper ca nu ma dezamagesti.
Ai alt mare noroc: de obicei chirilica-mi intră-n spam. Nu-nţeleg de ce. Probabil fiindcă aşa şi e. 🙂 Nu-nţeleg nici de ce nu te-a băgat tura asta. Poate vă ştiţi. Că de Biblel zilnic se leagă, or el nici măcar n-are vină.
pf, poli timisoara. am fost invatata sa reactionez direct cu poezia:
“Un mesaj de la Arad, pentru curva din Banat
Sa se-auda-n toata tara
(ceva chirilic) poli timisoara”!
…gen.
gia, eşti în spatele soarelui la rînd şi, desigur, distanţa pînă la soare e ocupată de unii maturi siguri-pe ei-de graţia furnizorilor de găletuşe 😛
@ giapapadia Martie 21st, 2009 la 7:22 pm
Probabil că nu aţi citit nici ce a scris Darius. 🙂
Altfel observaţi că există “problema clătită” în titlu, vorbeşte ce vorbeşte, şi sare iar la clătită, mai precis… “Iar după ce analizaţi cu clătitele…” şi aşa mai departe.
Punând cele două lucruri în legătură, nu mai pare nimic ieşit din comun.
@ wrawra
Nu ştiu de primul cuvânt, dar “stea” pe rusă cred că se zice “ivezdia” (звезда), sau aşa ceva. Pe vremuri era un ziar celebru la ruşi cu acest nume, care era un fel de Scânteia la noi, de acolo ştiu. El (adică ziarul) există şi acum parcă, dar nu mai este celebru. 🙂
Mărturisesc că sunt uimit. Cu Biblio ne-am obişnuit deja, ştim ce poate. Dar Gia? Ce-ai fumat, dragă?
Biblio, io-s mai de la ţară şi n-am multă carte, deci nu pricep ce ziceţi voi acolo-şa, dar îmi pare că te-a cam castrat asta mică. Cam cum l-a castrat tanti aia pe Freud, de i-a făcut teoriile harcea-parcea.
În sfârşit a rulat şi Darius.
mirmen: am tot citit si pot sa zic ca nu numai ca nu am identificat personajele, dar nici nu am inteles nimic.
hudrea: care parte si anume e uimitoare? par fumata mai tare ca de obicei? de ce? pun prea multe intrebari? de ce?
@ Hudrea
Aşa este, eu sunt de vină. În loc să mă distrez şi eu în viaţă, am stat să învăţ ca prostu’.
gia, mami, este una-soare-mai la deal,spre vîrf, care şi-a manifestat interesu’ şi disponibilitatea faţă de clătite şi mai sînt crivăţ şi hăden care vorbesc acelaşi limbaj al bucătăritului cu tati al jegstărului, ăsta mic simţindu-şi întietatea ameninţată cînd tati al lui le trimite şi celorlalţi mostre din creaţiile lui culinare; asta în timp ce daci, cunoscutul frate, nu-şi aminteşte da’ nici nu-l interesează dacă într-o zi a mîncat au ba 😛
Of mirmen, mai sunt si altii. Eu daca as trece si astea pe lista ar fi asa: palinka de Zalau, csolent, clatite.
De fapt cred ca impreuna fac un meniu excelent. Nu mai astept nimic de la Darius, cre` ca vin eu pina la Zalau.
Ai zis ca nu pui pe net, nu ai zis? Ai mintit? Darius minte? Doamne, lumea mea se clatita…si e la singular ca e numai una.
daca tot sunt/este stricate/stricata, arunca si tu continutul farfuriei si rezolva cazul. o clatita valabila nu aduceai si tu in discutie…
daca tot se apuca de aruncat, de ce sa se opreasca la clatita/e? deja e compromisa si farfuria, cred.
La 96 de comentarii deja opiniile sunt disjuncte… ar trebui alt post.
ca si cum pana acum au fost concorde…
@Marian S.:
Poli si Rapid. Restul e cancan.
@Darius Groza:
Acesta, care esti, nu trebui tu sa le intelegi baş pe toate. Eram beat, si nu m-a recunoscut spamu’.
@Draga giapapadia. Ma bucur ca ai fost dresata de tarani sa latri cand vezi “Poli Timisoara”. Mai ales onomatopeele-ti m-au amuzat. Poate data viitoare te agiti ca o apa plata, si nu ca un Pepsi. Daca te intereseaza totusi continuarea lirica la frustrarea postata de tine, mai latra odata, si-ti voi face placerea. In mod exceptional, gen.
@Bibliotecaru
звезда (fonetic zvezda) este o versiune pentru “stea” folosit in anumite “dialecte”/limbi slave. Stiu ca bulgarii si rusii folosesc cuvantul asa, dar cu intonatii diferite. Si rusii au ceva asemanator dar se scrie un pic altfel. Foarte important insa nu e. Dar in contextul fotbalistic pe care il foloseam eu, ar fi o referire la “Црвена Звезда Београд” (fonetic Ţîrvena Zvezda Beograd), si nu ar fi cazul.
@restu:
…wrawrawrawrawra…
@wrawra
restu…