O clipă dac-am îndrăzni să mai privim-ntr-acolo sus, ar fi doar josul altcuiva.

[Ulterior: noi pe OiMR]

[de Moaflian]

Discutam cu o să zicem doamnă pe care n-o cunosc și m-a-ntrebat dacă eu sunt sincer sau e doar o mască ce-o afișez. Că ei îi plăcea că sunt așa și pe dincolo, da’ era sceptică. Deci mă făcuse isteț și proaspăt și alte ocări, ca ulterior să se-ndoiască. Mie mi s-a mai zis că fac pe prostu’, că fac pe deșteptu’, da’ că fac pe sinceru’ nu mi s-a mai zis, fiindcă toată lumea se așteaptă de la toată lumea să mintă printre dinți și nu se pune problema.

Ș-atunci m-a trăznit: de ce nu lăsăm mai bine oamenii să-și poarte măștile? Cum se arată ei societății e oricum mai frumos decât cum sunt sau cum credem că sunt, dacă tot îi acuzăm că poartă măști ca să se ascundă de societate, nu? Iar aceasta din urmă se tot încăpățânează să-i expună așa cum sunt, de parcă ar căuta dinadins răul în ei. Ș-atunci ce-ar fi să aibă fiecare voie să se afișeze cum vrea? Iar doar când e de căcat să trebuiască să plătească. Adică, dacă nici cu mască nu reușești, atunci meriți…

De răspuns nu i-am răspuns, dacă vă macină curiozitatea. M-am fofilat cu tot felul de filozofii.

Trecând peste acest moment de profunzime, să revenim la proverbialul vagin atât de disputat aici: o fată de sex feminin, sorbindu-mi pe litere Jegul divin (îmi scuzați imaginea poate prea plastică) și citind despre pretențiile mele de mâncare adresate părinților iresponsabili, s-a gândit ea în mintea ei vopsită blond că să se invite cu vreo ocazie la mine acasă, pe scaunul de la masă, pe care să se afle așternute, dacă-i posibil, și niște bucate alese, pe care ea să le mănânce, că-i musafir. Adică a aflat de pe Internet meniul redacției Jeg și a intenționat parșiv să-și folosească farmecele pentru a profita de naivitatea mea.

Haidem să vă explic eu domniilor dumneavoastră cum șede treaba cu împărțeala asta a hranei mele, la paritate cu sexul oral, pe care este necesar să-l primesc în schimb chiar și doar cât pentr-o chiftea. O să ziceți căci ce primitiv. Dar greșiți ca de obicei – este modern și adaptat societății prezente.

Știți cum înainte, pe vremuri, dragostea, respectiv făcutul de ea în familie erau lucruri sacre, menite decât unui moment important din viața fiecăruia cu încă cineva, doar când cuplul ajungea la o maturitate demnă, iar acum e fix invers, da?

Mna, pornind de la acest principiu, există câteva variante: ca să ajung cu cineva la masă mi se pare un lucru trivial, fiindcă sunt băiat și chiar aș plăti binedispus fetelor în natură, pentru că mie îmi aduce un câștig dublu. Deci dacă mă invită ea, eu mă duc, că oricum – nu-i așa? – n-am altceva de făcut.

În al doilea scenariu, când o invit eu pe pizdă, ea beneficiază de același avantaj, da’-n interesul ei. Adică dacă, în prima ipostază, eu s-ar fi putut să accept fără crâcnire sau chiar răsplătindu-i dărnicia, la fel și ea poate să vină la cererea mea, acordându-i-se concesia să nu ne futem neapărat, fiindcă deja își riscă sănătatea ingerând ceva gătit de mine.

Însă fetele nu ajung ușor cu băieții la masă, dacă EI se invită la ELE, că ele-s romantice și nu le trebuie din caserolă (singura noastră pretenție), ci cu lumânare, iar el să plătească la sfârșit. Deci este un îndelung ritual, doar ca să mănânci cu ele, iar la sfârșit te trezești că ieșeai mai ieftin singur.

Ei bine, la fel și îndărăt. Dacă unei fete i se năzărește să profite de alimentele mele, să se aștepte că înainte voi profita eu de corpul ei. Sper că m-am făcut limpede înțeles.

***

 

[fotografiată în fața bisericii, de Dumitru-Ionuț, care a fost în excursie la Veneția]

***

Dat fiind că încă nu putem plăti netul și, pe cale de consecință, el nici nu mai merge, probabil tot fiindcă-i criză, Dacian a trebuit să se lege prin cablul acum readus într-o nouă utilizare, la wireless-ul furat de mine cu atâta seninătate. Deci mai nou, sugem tot mai mulți din același burlan online, cu nesimțirea caracteristică. Asta dupe ce unu’ vecin a avut neobrăzarea să ne zică nouă să nu mai stăm, că stă și el și îl bântuie proprietarul de drept al Internetului, că-i îngreunează țeava. Eu realizând cu această ocazie că astfel îmi pot deschide o întreagă rețea de cartier doar pe baza a ce scapă biroul de vis-a-vis.

***

[de la nu mai știu cine]

Am adăugat o persoană nouă în echipă și am împrospătat pozele, la rubrica “eu“.