Păi.

De ce, mă rog, se dau flori la ocazii, carevasăzică? Nu reușesc pentru ca să pricep. Să mi se zică. Nu știu care-i motivu’, da’ eu parcă tot nu simt nevoia să mi se aducă ofrandă reprezentanți ai unui regn, pentru a se scurge de viață și a se descompune lângă mine. E echivalentul vegetal la a primi hamsteri pe moarte. Când încep să pută, îi arunci. Aia de ce nu facem?

De asemenea, tot din domeniul complex al biogeneticii, știe cineva să-mi spună de ce există atât șuruburi în cruce, cât și în linie? N-am fost capabil niciodată să-mi explic. Răspunsul nu-i că ălea în linie se strică mai ușor, fapt pentru care au fost proiectate cele în cruce. Căci-deoarece atunci nu s-ar mai justifica prezența celor în linie. Premiu pentru motivul competent: un set de șurubelnițe în stea.

Ca o curiozitate anexă, legată de unelte: douăzeci și două. Ce?

Douăzeci și două de șuruburi au rămas afară din laptopu’ lu’ maică-mea, după ce l-am demontat ca să-l curăț, iar apoi l-am asamblat la loc. 22 (douăzeci și două). Nu pot spune cu siguranță că în acest moment există mai multe șuruburi în interior decât în exterior. Și încă două piese neidentificate, una din plastic, alta din metal.

Apropo de maică-mea (care poate să alcătuiască un veșnic apropo, indiferent de subiectul de discuție apropozat)… Week-end-ul trecut am participat cu voioșie tinerească la festivitățile-fiasco ale celor două facultăți ale căror cursuri se așteaptă deșart din partea mea să le termin.

După care a urmat, firesc, tradiționala mergeală la masă cu familia, unde maică-mea a insistat să i se dea o vază să-mi pună florile pe care le primisem și care nu mi le trebuie în absolut nici un context la care m-aș putea gândi. Vază care-n alte restaurante ea susține că se dă, vază care nu i s-a dat, deci vază pe care a improvizat-o maică-mea însăși, dintr-o – ce? da! – galeată.

“De unde găleată, fă, lângă maică-ta, în restaurant?“, vă veți întreba curioși. De la budă, normal. Faceți singuri filmul în cap.

La o festivitaclă a fost chiar și Bășel, pesemne ca să-și ceară spășit scuze. Se poate observa în figura alăturată câtă relevanță a avut umilința lui resemnată, pentru mine. Nu mai știu dacă-mi făceam curat între mesaje sau terminam un nivel la Snake…

[vorba cântecului: click pentru a mări]

În schimb, am noroc că… “termin” (sigur, mami) două specializări, fiindcă am reușit să-nvăț din prima încercare să nu mai dau degeaba banii pe al doilea banchet. Am fost cu Jurnalismu’, fiindcă ăia de la Comunicare îl țin mai încolo. Iar când zic ăia îl țin, mă refer la ei, care acolo, departe, se duc inutil și lipsiți de mine să plătească bani adevărați degeaba și să petreacă timp cu oamenii pe care nu mai vor să-i vadă. N-aș da nici anti-bani să mai merg o tură. De fapt, referitor la prima dată, n-am mai cheltuit atâția bani pe atâta degeaba de la majoratul Iuliei Rișcou din liceu, unde cheful s-a transformat într-un fel de sesiune de repetiții eșuate pentru o emisiune pentru schimbul 3, care n-a reușit să intre în grila de programe a Taraf TV.

***

Poze, în imagini…

***

***

Și apropo de clipe festive (și maică-mea, din oficiu)… desigur că orice moment ferice din viața unui om trebuie să fie marcat de niște certuri în familie, nu? Ba da, evident. Sau măcar cu o oarecare continuare a unora de la sărbători precedente, care nu se întind pe o perioadă destul de mare cât să le cuprindă.

Am prieteni care-mi spun că ai lor se ceartă din orice, să nu-mi fac griji. (Nu că-mi fac.) Ei bine, Mirmen și Carcea sunt la cu totul alt nivel. Pe lângă că sunt ai mei, ei duc o viață dublă, fiind tata și mama gâlcevelor fără de sfârșit. Sau început, din punctul ăsta de vedere. Fiindcă ai mei nu se ceartă, ca toți divorțații de mâna a doua, “din orice”. Ai mei se ceartă din același lucru. Mereu. Mă-nțelegeți? Ai mei încă nu au terminat să se certe din primul motiv pe care și l-au găsit. Nici măcar nu întrezărim o soluționare judecătorească. Ai mei nu pot să își desființeze căsnicia. S-ar certa pe cum să se-mbrace la tribunal. Unde ar întârzia. Fiindcă s-ar certa în ce taxi se să urce.

Rezumând 25 30 de ani de căsătorie, exprimați în discordie; deci exprimați:

Carcea: Nu-i lua flori, dacă nu vrea. Noi avem bani?!
Mirmen: Bine că ți-ai încălzit tu csolentu’ direct în cratiță, da’ dup-aia ai trântit-o în chiuvetă și acolo ai uitat-o…