Pe viață și sub moarte…

… sau cum ne tratăm între noi și pe sine.

[Vineri, adică un fel de azi, de la ora 22:30 pe NCN, în Cluj-Napoca, voi apărea grețos cum îmi stă-n fire, la emisiunea televizată “Convorbiri provinciale“. Pentru hoardele mele de fani membri ai “diasporei”, va fi acilișea înregistrarea, frumos, cum de altfel se și cuvine…]

Trăitul ăsta este cel mai simplu lucru din viață. Mai dificil într-acest sens este cu ce ți-l ocupi. Soluția mai scurtă și, spun eu, calea cea simplă este, desigur, să mori.

Însă noi preferăm – și chiar ne încăpățânăm cu obstinație – să ne umplem existența cu fel de fel de îndeletniciri, pentru ca într-un final să ajungem tot la același rezultat: până la urmă, să nu mai fim. Dar dorința supremă este în continuare să apucăm să ne prăpădim cât mai târziu.

Prima dată că avem oricum instinctul adânc înrădăcinat să nu cumva să pierim din greșeală sau neatenție, până când încă nu ar fi vremea să decedăm în mod normal. De aia mâncăm, ne căcăm și pișăm. Unii se ambiționează și mănâncă până la deces, la o singură masă, de obicei de sărbători – evenimente năzărite de noi, ca să marcheze bucuria că încă trăim. Dar acestea sunt niște erori. Intenția e alta.

Apoi ne creăm sau luăm slujbe, unde, într-o ierarhie bine stabilită, ne asigurăm unul altuia posibilitatea de-a continua să existăm. Inventăm lucruri și procedee care să ne poarte urgent și cu ușurință prin viață, dar nu ca să se termine cât mai repede, ci să ne rămână cât mai mult trăit, iar ulterior – modalități care să ne protejeze de acestea, fiindcă ne pun în pericol viața.

După care ne este necesar să concepem tot felul de activități distractive, fiindcă încercarea disperată de a supraviețui pur și simplu ne ucide.

[mulțămim, Alin Morea]

Cei mai buni dintre noi găsim metode geniale de a îngemăna ambele aspecte necesare existenței – să nu mori de foame, respectiv să nu mori de grijă că mori de foame – într-o singură preocupare, atât relaxantă, cât și hrănitoare, cum ar fi, de pildă, făcutul de clătite, iar ulterior mâncatul lor. Aceștia vom trăi veșnic, fiindcă după ce vom fi murit, lumea-și va aminti de noi până la sfârșitul vieții lor. Pentru că, evident, preocuparea noastră secundară e viața de după moarte. Dar ideea principală e să trăim deocamdată.

Există și un nivel de acceptanță a ideii de moarte, de unde și obiceiul strângerii rudelor în jurul celei care urmează, în așteptarea momentului căruia îi este totuși timpul, nu? Recunoaștem și noi că el vine, c-o anumită reținere – e drept, dar bucurându-ne tainic pentru că-i altcineva.

Dar ne supărăm când se-ntâmplă aiurea și n-o vrem nicicum, dacă n-am reușit să ne pregătim, iar cineva moare prea tânăr. De aici și “speranța de viață”. Pentru că – da – chiar avem un termen limită tolerat. După care este în regulă. Pe de altă parte, dacă ne-ntindem peste acest punct terminus și încă trăim, începem să ne surprindem. Îl căutăm între noi pe acel care n-a murit cel-mai-încă și așteptăm. Oare ce se-ntâmplă? Și mai ales… când! Ce-i acuma n-am estimat, firesc era să se fi dus deja. CE TOT FACE?!

Perpetuarea speciei este obligația omului de a trăi, o perioadă. Ca să-i facă pe alții să trăiască, da’ până aici. Restul e doar tărăgănare. Iar alte elemente civilizaționale, cum ar fi pensia, sunt simbol, dacă nu atenționări prietenoase că are voie să ne părăsească oricând alege, da’ preferabil curând. Iar începutul problemelor cu pensiile amintite, medicamentele și cele necesare (atenție!) vieții – deja astea-s somație. Să ne pregătim deci, cu toții, că efortul e apreciat…

***

Vineri am participat, din partea Vitrina, la conferința PR Trend (ediția a IV-a), în calitate de – în ordine – stătător la o masă cu alții de seamă și vorbit din gură, precum și ținător de prezentare intitulată “PR online – sau cum s-a terminat cu șmecheria” PR online – noua ordine în relații publice”. Mai jos se regăsește, într-o înaltă ținută profesionistă și atmosferă academică de vârf, “filmul evenimentelor”, cu introducerea, scurtă-prezentare și apoi prezentare.

Au mai grăit alăturea Dorina Guțu-Tudor de la Fulbright Commission România, dom’ profesor Ioan Hosu, de la CRP, Bogdan Oltean, media analyst la Trend Communication, Marius Bența de la Seven Times (ziar online de știri transilvănene, în limba engleză), Bogdan Colceriu de la Trilulilu, Florin Danciu de la Foaia Transilvană și Dan Petre, de profesie domn.