Problemele mele. Ambele.

Eu, odată ce ejaculez (promițător, așa-i?), nu pot face pișu’ o perioadă de timp după aceea. Știți? Eu zic că știți… Sunt convins că știți, degeaba vă fofilați. Vă este foarte clar despre ce vorbesc.

Îmi vine să fac pișu’. Vreau să fac pișu’. Mă duc să fac pișu’. Dar nu iese. Stă acolo, da’ fix acolo! Știți unde. Aproape că se vede de dinafară, acolo. Și nu iese.

Așa mi se întâmplă mie.

Era până mai de curând o chestiune de-a mea personală, cu care mă confruntam. Uneori, când știam că n-am făcut pișu’ de o vreme și se arăta oportunitatea vreunui sex, preferam să refuz sexul sau să îl întârzii lăbărțându-mă prin niște preludii complexe, până când eram pregătit digestiv.

Acum, că știți, este o chestiunea de-a noastră personală, ca să o rezolvăm împreună sau măcar să trăim toți cu ea, nu doar eu. De câte ori ejaculați de acum înainte, să vă gândiți că eu, undeva, nu pot face pișu’ după; de câte ori vă vine pișu’, să investiți câteva momente de regret, în a vă gândi la mine lungindu-mă și trăgând de timp.

Sunt sigur că nu sunt doar eu în situația asta. Aș mai putea da niște exemple, dintre voi, luate aleatoriu, deci haidem să nu arătăm cu degetul. Că dacă e să dăm nume, poate nominalizez și câteva fete care au puță și nu se cade într-o discuție cu o miză atât de serioasă.

Doar asta vreau vă zic, nu ca să vă bag lucruri în cap. Cam orice faceți, să vă gândiți la mine ejaculând și nepișându-mă ulterior, atât.

I-am întrebat și pe alții, iar ei susțin că nu întâmpină astfel de dificultăți ca și mine, deși eu nu îi cred. E o bravadă ieftină, așa că să nu încercați să mă convingeți.  De mai de mult, de fapt, am început să am o bănuială că mă mințiți și aveți exact aceleași probleme ca mine, dar n-ați prea vrea să recunoașteți. E adevărat? Nu răspundeți acum, că vă incriminați. Deocamdată e doar o suspiciune de-a mea. Tind să cred că vă convine să citiți despre reflectarea frustrărilor și complexelor voastre în mine, cu o plăcere vinovată și complice, dar să vi le negați deopotrivă sieși. Zic.

Deja începe să nu fie străin de voi faptul că unul dintre motivele pentru care lecturați aceste rândurile este tocmai pentru că mi s-a întâmplat nefericirea să ejaculez înainte de culcare, să nu reușesc să mai fac pișul de seară cu care sunt atât de obișnuit și astfel să stau treaz până noaptea târziu, neputând adormi, rezultând această defulare a dejecțiilor mele psihice, în lipsa celor fiziologice.

Altul dintre motivele pentru care lecturați rândurile acestea este adânc în sufletul vostru și nu țin neapărat să-l aflu.

Dar, ca să nu fiu pricinos, și fără ejaculare fac pișu’ greu. N-aș vrea să pun în cârca acestui eveniment festiv responsabilitatea întreagă a vezicii mele lenevoase. Oricum mă inhib doar dacă mă reflect eu pe mine însumi în ceva lucios de prin budă. Când eram mic, am avut complicații cu rinichii, fiindcă nu vroiam să mă întrerup de la joacă, cu unicul scopul de a face felul întâi. Mi se părea o irosire a prețioaselor clipe din spatele blocului. Doctorii mi-au recomandat să nu mai stau cu fundul pe scări reci și să merg să fac nerestricționat de câte ori mă trece. Iar eu am ales soluția de mijloc, aceea de a face, dacă mă trece, însă fără să merg – deci pe mine, continuându-mi activitatea.

Mi-am dat însă din timp seama că asta nu va fi o soluție optimă în adolescență. Totuși am rămas cu trauma. De câte ori mergeam la budă, mă întrebam ce pierd, ce lucruri se petrec cu repeziciune în lumea de afară, de care sunt privat. Și stresul m-a doborât. Paradoxal, acum petrec mai mult timp la baie încercând, decât făcând, care are ca o urmare imediată risipirea exponențială a vieții mele și așa neîncăpătoare.

Pe cale de consecință, îmi place tare mult când chiar fac pișu’, pentru că e ca-cum-virgulă aș călători în timp, tot în față, dar mai repede decât normal. Chiar dacă implică ideile că n-am făcut sex ca să se întâmple și că făcutul pișului la locul său, în veceu, îmi amintește de cum s-a dus vremea dulce copilăriei, când direct în pantaloni era îndeajuns.

Nici că prietena mea consideră dezinvolt să stea cu mine în budă de povești cât mă piș – fiindcă eu aș fi bărbat și asta-i o acțiune administrativă de rutină pentru noi, bizonii feroce – n-a ajutat, încă de la început. Nu i-am zis. Sunt dedicat funcționării noastre, în detrimentul funcționării mele. Aleg să ne bucurăm în schimb că relația noastră este una relaxată. Nu îndeajuns cât să pot să mă piș pe parcursul ei de relaxată, dar altfel intimă, cu o anume senzație de siguranță.

Măcar nu ca aialaltă, când trebuia să pun muzică la maximum, ca să poată ea să se desfășoare renal. Și eu n-am numai Tudor Gheorghe.

Până la urmă, de la relație se trage și ejacularea, o activitate altfel plăcută, însă cu aceleași efecte nefaste la nivelul urinării. Nu i-am zis nici asta. Mă bucuram doar că facem sex și că se preface satisfăcută, de-mi venea s-o cred. Mai tare decât s-o cred îmi venea să mă piș ulterior, dar neputând asta, alegeam s-o cred în schimb, să avem o viață sexuală normală, până mor eu de ocluzie intestinală.

Mai aflați, vă rog, că nu mă atrage în mod special să mă duc în birt și să discut cu nimeni când fac pișu’. De ce?… Nu-i ca și cum ajungem la o concluzie. Ați stabilit vreodată ceva pe parcursul unei urinări sau ce? La ce concluzii imuabile ați ajuns sau de decizii de nestrămutat ați luat vreodată pișându-vă? N-avem ce dezbate, fiecare cu pișoarul mă-sii!

***

Al doilea mare neajuns – cred că putem cădea de acord – este că odată intrat într-o relație, niciodată nimeni nu va mai face un pârț comod. Se vor face pârțuri pe deascuns. Se vor face jumătăți de pârțuri. Se vor retrage pârțuri întregi în ultima clipită. Dar un pârț normal – nicicând!

Știți că una dintre activitățile voastre preferate este a vă beși. Imediat după a vă mirosi propriile beșini. Mna. Așa că lăsați garagața.

***

Și, mă scuzați, care e nemulțumirea cu faptul că eu scriu despre grețoșenii? Am primit, i-auzi, feed-back de la mai mulți. Că grețoșeniile ar fi unele dintre subiectele mele preferate. Eu zic să vă bateți capul cu de ce citiți voi despre grețoșenii și de ce e unul dintre subiectele voastre preferate și de ce vă place să vă mirosiți beșinile.

***

Iar acum! O PLĂJMOACĂ PENTRU SINISTRAȚI!*

Vă veți duce unde vă dictez.

Odată ajunși acolo, veți vota fără de crâcnire o poză înscrisă de mine la un concurs – Samsung sau LG sau DOMO sau Media Galaxy în faliment sau Flanco sau oricare, să nu facem reclamă – în care ăia dau plăjmi 3D dea-mpulea, ca să aibă cu ce-și decora cocălăreii apartamentele în chirie.

Intenția este ca împreună să subtilizăm una dintre plajmile respective de la concurs, privându-le pe pițipoancele ulterioare de la a se uite la teleshopping.

* Pe lângă alte obiecte de mare utilitate pe care le asigură statul, cum ar fi biciclete și pantofi cu tocuri, noi n-o să trimitem plasma ca să și-o puie-n dig sau să vâslească de pe ea animalele din poiată, ci o să vindem această plăjmoacă și să cumpărăm de bani nișe alimente, pe care ulterior să le dăm la sinistrați, ca să aibă ce mânca și gura lor.

Întrebări? Nu? BINE! Deci concursul se ține pe Facebook, aici.

Tot ce trebuie să faceți este să dați like la poza de subt numele meu, care deocamdată este în frunte, deși îi suflă în ceafă o alta, cu ceva fătucă dubioasă, pe care tată-su o folosește ca să își îmbunătățească tehnologic pusul de zacuscă pă iarnă cu care ar trebui să se ocupe între timp. Odată dat like, eventual o să vă roage concursul să vă colecteze datele de bază (nu vă spărieți, că-s cam datele ălea care oricum vi-s publice, dar așa-i de bun simț, să vă-ntreb). Mna, fuga că de nu!