Să crezi și să nu-ți vină să vezi…

Oamenii sunt căcăcioși. Cam ăsta ar fi rezumatul destul de cuprinzător al majorității teoriilor evoluționiste formulate. N-am reușit să ne dăm seama până acum de unde venim și suntem oricum atât de departe de unde ar trebui prezumtiv să ajungem. În mod special pentru că habar n-avem care-i această vagă direcție, pe care mai mult ca sigur am inventat-o ca să nu stăm cu mâna în cur, activitate pe care oricum o întreprindem cu destul de multă frecvență.

Mai concret, bâjbâim nedumeriți într-un înainte convențional, iar asta doar pentru că lăsăm inevitabil ceva în urmă în calea distructivă și nicidecum pentru că ne-am îndrepta spre un undeva concret…

Am reușit totuși să descoperim atâta amar de lucru: suntem niște fabrici de fecale.

Prin definiție, ființa umană trăiește ca să consume. Asta nu-i o proiecție ideatică a scopului uman, unde stăm mult mai bine, fiindcă tare ne place să ne concepem aspirații mărețe, când vedem că nu ne ies cele mărunte, de zi cu zi. Ci o simplă constatare empirică. Prin puterea obișnuinței, orice intră în noi drept bun se transformă într-un rebut, care se deversează ulterior fără vreo urmare imediată, exceptând că mai vrem ceva de topit. Atât fizic, cât și moral, ne aranjăm viețile astfel încât să aglutinăm cât mai mult și pe urmă să digerăm cât mai repede orice, preferabil cu minim de efort, pentru a produce, în esență, măcar ceva maximum de dăunător, dacă nu chiar nimic.

Desigur că tot ce vă spun este de fapt o metaforă eufemistică pentru cineva anume și, pe de altă parte, pentru mulți alții pe care îi cunosc sau nu, dar încerc să extind asta la un cadru de ansamblu, să mă refer la majoritate, că n-aș vrea să se simtă cineva cu precădere vinovat.

Și, firesc, pentru că am exemplificat aspectul anatomic – prin care băgăm în noi masă și scoatem scaun – o să ne lăsăm pe vine și asupra părții spirituale: da, oamenii sunt căcăcioși și sufletește vorbind.

Aici mă refer și mai exact la câteva persoane specifice, care sunt convins că se vor regăsi în aceste rânduri, pentru că sunt scrise de mine, iar asta constituie un mesaj direct pentru ei. Dar nu vă sfiiți să vă identificați și restul.

E ușor de recunoscut o persoană profund căcăcioasă sufletește, ca să nu le mai aducem în vedere pe cele anatomic căcăcioase. Există două metode sigure. Prima este: la întâmplare. Aproape sigur veți nimeri, pentru că aproape toți sunt așa. În cel mai rău caz, alegeți-vă pe sine. Iar a doua cale este: persoanele căcăcioase sufletește put sufletește. Deci trebuie doar să adulmecați. În plus, aveți și garanția primei metode la îndemână. Vă mai zic? Nu? Bine…

***

Nu știu ce afacere-nvârte Moș Crăciun ăsta, da’ eu cred că-i o fațadă…

[‘țam fain fotografului oficial Jeg, Talida]

***

Relația mea amoroasă și iminentă cu domnița descrisă în răposatul articol se concretizează văzând cu ochii. Știu asta deoarece toată săptămâna am plănuit în taină (ea nu știe, că de aia-i în taină) să ne vedem cu exact acești ochi despre care vă tot vorbesc – cei în care o să ne vedem. Iar pentru că ochii cei ce nu se văz se uită, am decis să o duc cu ei la film, ca să îi exersez cu privitul. Pentru că am o presimțire sumbră c-o să se uite lung la mine. Mai ales când o s-o ating intim, ca din greșeală, pe întuneric.

În plus de asta, chiar avem nevoie de acest timp atât de prețios doar pentru noi doi… considerând că săptămâna asta cică-i vine în vizită un individ, pe care ea-l numește tandru “iubitul meu”. Nu-nțeleg ce să mai fie și chestia asta. Și de ce avem noi nevoie de încă cineva. Deși bănuiesc că e mai bine să ne despărțim de el la începutul relației noastre, decât să ne cuplăm la sfârșitul ei, nu? Nu zic bine? Io zic că zic bine. Și io zic  zisul, deci mă-nțelegeți ce zic. Și până la urmă ce nesimțit apare și se bagă așa, ca țăranul, fix când tu încerci să cucerești o fată, nu? Nesimțit, vă spun… Ce fel de fată ar vrea unul ca el! Eu cred cu tărie că o fată căreia-i place să se simtă protejată, să fie respectată și satisfăcută are nevoie de un băiat care s-o scape de altul. Așa cum sunt… nu știu… eu, de exemplu. Voturile voastre de data trecută susțineau ipoteza că-n articolul ăsta ne despărțim. Vedeți voi, GREȘIT! Ne-ndreptăm vertiginos spre un catraliard.

***

[mulțămim, Petronelo; așa o cheamă]

***

V-am tot obișnuit ca acest blog să trateze extins și credibil orice noi pași în materie de tehnologia chiloților fratelui meu, cele mai inovatoare avansuri făcute în căsnicia părinților mei (nu intrați la supoziții) și cele mai proaspete update-uri din relațiile mele amoroase 2.0. Deci voi continua în aceeași notă, pentru că mă știți utilizator de Mac. Și uite că vreau să-mi spun și eu of-ul.

Așa că au apărut noile laptopuri de la Apple. Au apărut ele, precum și un monitor pentru desktop mai bun. Monitor care-n toate reclamele pe care le-am văzut e legat la noile laptopuri de la Apple. Fapt care pe mine, sinceramente vorbind, mă-ngrijorează, pentru că aș prefera, ca principiu, să nu am impresia că-mi trebuie noul lor monitor de desktop pentru noul meu laptop. Că dac-ar fi p-așa, atunci aș opta pentru un laptop nou fără monitor, cu noul lor monitor pentru desktop în loc de monitor, deci, în esență, pentru un desktop. ȘI SĂ NU PIERDEM DIN VEDERE CĂ DACĂ TOTUȘI AȘ VREA LAPTOP, AȘ OPTA PENTRU UN FUTUT DE DELL, PENTRU CĂ AU SCHIMBAT DESIGN-UL LA NOILE LAPTOPURI APPLE, IAR ACUM ARATĂ CA NIȘTE FUTUTE DE DELL-URI! Dar să ne liniștim.

Cu ce mă mai mint eu, end-loserul, ca să dau banii ăia-n plus, pe care, dacă tot veni vorba, nici nu-i am? Mă cac pe ele mere, și alea mușcate, să-mi scuzați expunerea poate prea plastică… Așa că dau să mă uit mai departe, doar sunt prea stupid să îmi dau seama din prima că nu se merită.

Eu mi-am luat primul Mac acum vreun an. Al doilea Mac l-am luat când a apărut generația nouă, la șase luni după prima mea achiziție, vânzându-l pe cel inițial, ca să-l procur pe al doilea. O afacere destul de bună, dacă ne gândim că împrospătam și îmbunătățeam mereu bunul meu de consum, la prețul de vreo 200 de euro tot la juma’ de an.

Bun. Vine acum șeful de la design de la Apple și zice, zice el, îmi spune el mie, cu multe pauze dramatice în discurs, când nu-și găsea cuvintele, zice-zice: “Am… gândit o nouă… știți… Mac-urile… noi făcusem Mac-urile, iar când abordasem… după care am decis – pur și simplu – o s-o luăm de la capăt.” PIFTOM?! Ce-ai zâs?! Trebuia s-o luați de la capăt când ați început, nu s-o luați de la capăt pe la mijloc! Așadar, s-au căcat pe tot ce-au făcut, respectiv vândut acum șase luni. Mie. Cred că de aia și apare șeful de la design în reclamă, în loc de reclamă, că era decizia lui. “Ah, da?! TU să le spui.”

Ca să aflu despe noile produse că ar fi scobite direct din munte și alte căcaturi, că i-au scăzut din greutate, poate cam tot pe atunci când i-au scos ambele porturi de firewire, respectiv au lăsat doar unu’ (ăla mai puțin utilizat) pe varianta Pro.

Măgarii dracului. În altă ordine de idei, cumpără cineva Macbook Pro în stare excelentă de funcționare, foarte bine îngrijit și cu 6 luni garanție? Întreb pentru un prieten. Nu-i merge webcamu’, da’ tre’ să mi-l schimbe, n-am avut eu vreme. Ieftin. 50 de milioane (5.000 RON) banii jos. Cu 25 de milioane sub prețul pieței noastre. Arunc și un Mighty Mouse în târg. În plus – pe laptopu’ ăsta s-a câștigat la RoBlogFest cel mai bun blog. Vine 2009. Știți cum îi… 10% talent, 90% laptopu’… Nu vă-ngrămădiți.