Să mai îndrăznească alții să mă diagnosticheze cu hipercorectitudine gramaticală, când ei suferă crunt de hipergreșelațiune gramaticală acută în fază terminală, atenție, că s-a terminat titlul și începe articolul în sine…

RoBlogFest 2009

Am o dilemă, cu doi oameni din și nu numai presă. Împart această dilemă cu ei, doar pentru că sunt amabil. Da’-n mare e dilema lor, fiindcă ei au venit cu ea, să îmi dea și mie, or eu nu vreau. Nu vă vreau dilema, bă, înțelegeți?! Lămurițiviți-ți-țiți ți singuri!

Dumnealor, ca să știm despre cine este vorba, se numesc, pe rând, Laura “Licurici” Laurențiu, respectiv Ciprian “Muntele” Muntele. Prima domnișoară lucrează la publicația Ziua Adevărul pentru ca noaptea să publice la lucrătura online care luminează în întuneric. Muntele e un bolovan de pe Internet și atât.

Problematica a apărut de la fraza din deschiderea articolului precedent: De ce, când ataci un submarin, trebuie să-l scufunzi și nu să-l scoți la suprafață, cum ar fi logic corect? Așa era scrisă ea acolo, cu tot cu culori, doar că de la marginea dreaptă. Un șapău în aparență clar și concis, care nu anunța vreo confuzie în momentul redactării sale, mai mult decât entorsa cerebrală. Dar deoarece ei, despre care vă povestesc, citesc asiduu internetu’ meu, știți, au zis că să facă pe inteligenții, așa cum au văzut la mine. Și probabil că n-ai avut cu cine, deoarece totul a pornit mocnit: să șterg eu virgulele mele, că nu trebuie. “Care virgule nu tre’, mă, bezmeticilor?”, întreb eu, de altfel, îndreptățit. Virguleleee, măgare, ambele. Eu că ba trebuie, aia (“când ataci un submarin“) e o propoziție circumstanțială de timp. Ei, că nu, că propoziția aia-i subiectul (!). Că e subiectivă, că dacă tai aia de tot din frază, n-am subiect, moare fraza.

Piftom?! Subiectul, cel puțin în capul meu – întâmplător același cu care am și scris fraza, bătându-l de tastatură până a ieșit așa corectă cum o vedeți – este, cel puțin în primele propoziții din ea, “tu”, fiindcă (tu) trebuie, (tu) scufunzi, (tu) nu să-l scoți la suprafață. Doar că nu se aude și deci nu e scris, deoarece este subînțeles inclus, cum sunt unele subiecte, că tot veni vorba despre acest apropo. De pildă, în “mergi în pizda mă-tii”, subiectul este tot tu, fiindcă (tu) mergi, chiar dacă eu te trimit. Și chiar dacă nu îți spun explicit că despre tine-i vorba, tu, care ești subiectul, știi că vorbesc cu tine și că meriți, ca să nu mai zic că-i mama tot a ta, da’ asta te ajută mai mult ca orientare, decât gramatical. Și chiar dacă ar fi propoziția care zic ei că îi subiectul frazei, ceea ce nu este, tot ar putea trăi fraza fără ea, că ar putea fi subînțeles inclus, cum am mai zis deja că sunt unele subiecte. Poate mintea lor comună, că au doar una și aia proastă, reținea de pe atunci, din tânără pruncie, că fără predicat nu poate trăi o propoziție, ceea ce e aproape adevărat, doar c-apoi l-au încurcat cu fra’-su, subiectul. Totuși asta e în întregime o altă poveste, fără să ne băgăm în asamblări sintactico-morfologice de tip “Mă, pulă!”, care n-au nimic, da’ tot îs gramatical corecte.

Că nu, că să-mi dea pe cineva să mă lămurească; și se tot dau ei doi între ei mie, de parcă vroiau să scape unul de celălalt mai mult decât să îmi fie limpede. Indirect, prin telefon, înregistrarea aiciuca.

Inutil! Eu cu-a mea, ei cu a lor. Că și editoru’ nu-știu-care a zis că îi voie cu virgulă, dar și fără, încercând ei să mai scalde faptu’ că beșteliseră pe nedrept toată construcția. Că să mă duc io în lista mea de prieteni, că să-ntreb pă cine-oi vre’ io, din presă, că să-mi zică cum căci greșesc. Ori pe cine-am admis eu vreodată în listă care să aibă vreodată măcar șansa de dreptate-n detrimentul meu? Pe nimeni, corect.

Și am avut o idee mai bună, unul dintre motivele bine întemeiate pentru care voi citiți – fiindcă am idei mai bune decât mine însumi, precum și cauza pentru care citiți – fiindcă izbutesc să le și pun în aplicare cu o atâta măiestrie, chiar dacă s-a insistat prin telefoane de șantaj emoțional să nu se ajungă la asta. Și vă dați seama care sunt consecințele imediate și năprasnice ale acestor penibile tentative de cenzură mizeră ce se practică până și acum, în anul 2009, de parcă pentru asta am murit noi la Revoluție, ca tot felul de lichele să se dea nepuse pe Jeg?!

Ei bine, salvarea, copii, tineretu’, mă, oameni buni, mă , viitorul este acuma! Ea este Andreea. Andreea este de profesie minoră și lucrează la Școala Generală cu program normal, clasele I-VIII “Ioan Bob” din Cluj-Napoca, în an terminal, pe postul de elevă. Această carieră pe care a îmbrățișat-o ea începe să-i coaguleze pe nesimțite diverse deformațiuni profesionale, cum ar fi: să știe vorbi și scrie corect în limba română. Sperând că nu se angajează în presă, Andreea năzuiește ca într-o zi să nu devină o analfabetă. A consimțit, pornind de la aceste aspirații înalte, să ne ajute în impasul aceasta cu care ne confruntăm noi, poate ei fiindu-i încă proaspete-n memoria capului învățămintele de pe parcursul gimnaziului. A acceptat să ne sublinieze predicatele din frază și să ne lumineze meclele cu soluția la numele tututor propozițiilor dintr-însa.

***

Mi s-au stricat tastele – în ordine după înălțime – 1, 2 și respectiv 3 de la bătrânul meu telefon. Neg că ar fi putut să aibă măcar o oarecare legătură cu lovitura aplicată de către el peretelui cu tot corpul, fiindcă nu am reușit să reconstruiesc științific o ciocnire a celor două obiecte direct în locul acelor butoane; ș-am încercat, iar alealalte butoane, care-au căzut (de pământ) victimele experimentelor, nu s-au plâns. Nu mult timp a trecut până să realizez efectul de necontestat pe care această aparent nefericită întâmplare urma să o aibă asupra cursului până atunci firesc al vieții mele.

Nu mai pot vorbi, la inițiativa mea, decât cu persoane de la litera G încolo. Și am foarte mulți enoriași rămași în primele trei taste. Să zicem că aș pute ajunge, dacă m-ar trece tare, până la cineva de la “B”, da’ e prea mare efortul, chiar și când e-n interesul meu. Așa că îi rog pe toți cei aflați în această situație să mă sune periodic, în caz că am nevoie de ceva. Îi scuz pentru inconveniență. Pe de altă parte, un aspect bun al acestei limitări tehnologice e că nu mai pot răspunde la sms-uri decât cu “nu”, pe motiv că n-am “a”-ul sau “d”-ul dintr-un răspuns afirmativ. Revenind la pierderi, nu pot scrie decât “sugi”, raportat la o sănătoasă “muie”, cu un “e” mai sugestivă. N-am cum ura “mui”, fiindcă fac risipă. Iar corolarul direct acestui concurs de împrejurări este că tre’ să scriu despre însuși telefonul în carnețelul mult mai redusul carnețel. Care, în ciuda naturii sale mult mai înapoiate, nici nu tre’ pus la încărcat și poate și să rețină pentru posteritate orice caracter aș dori să notez în el, fără să se smiorcăie.

***

***

ORARUL DELEGAȚIEI ESTE DISPONIBIL LA FINAL

Ulterior: Anca “InnOcente” Șerbănescu are o idee căreia noi, cei din Zalău și Cluj, îi zicem “bună”. Detalii găsiți aici, da’-n principiu se rezumă ca fiecare blogger să aducă o jucărie (preferabil nouă), joi, la RoBlogFest, pentru niște copii care n-au.

S-a adăugit și coechipierul Arpi la rubrica “eu“.

Cam așa se avansează în carieră…, dă-i cu massu’, tânguiala…

[Această informație provine de la amicul CCP.]

Bloghețe, dragă, da’-i frumos cum faci tu, mă? Tulvai, hát, da’ ăsta-i câștig?

Iovănesc Petru-Vlad: dar, teoretic, nu ai voie sa pui virgula oriunde vrei tu?
Iovănesc Petru-Vlad: ok, am spus o mare tampenie, sunt prost
Darius: Ba da. Poți pune și o virgulă între virgule.
[OiMR]

Grăind cu imbecilul de Gabriel, am ajuns la concluzia că s-ar dori să se meargă în grup de la Cluj, la RoBlogFest, măcar ca alternativă la altceva în grup. Și fiindcă eu și Gabriel formăm împreună un grup deja (doar în scopul mersului), vă invităm și pe alții să vă alăturați.

Dacă vreți să-mpărțim aceeași pre-bețivăneală controlată și generatoare de discuții cu caracter profund academic, se merge în noaptea de miercuri, 11 martie 2009 (că joi e sindrofia), cu trenul accelerat de ora 23:31. Pot să se alăture, pe lângă cei ce pleacă direct de aici, și alții, din alte orașe, dacă ajung la tren sau dacă se urcă pe drum. Dați un mail, dacă îi, să facem o listă, pe darius[at]jeg[punct]ro sau veniți direct la locul faptei. Pare-mi-se că un bilet, dacă vă ajută informația, îi 51 RON întreg și f’o 25 redus.

Până acum mergem: eu, imbecilul de Gabriel, Tudor, Ionuț, Dacian, Flaviu Comănescu, Andrei “Anduu” Vanca, Florentin.

Conform bunului obicei, ca să știe toți care vor să-mi rupă diversele, încă din 2006, redactăm acilișea orarul, pentru a fi găsibil oricând de către oricine interesat de răfuieli.

Joi, 12 martie 2008

08:45 Ajuns în Gara de Nord
09:20 Ridicat cheia lu’ Arpi de la Vitrina Advertising, branch București.
10:00 Deversat echipament pe Brezoianu, nr. 18, despre care am aflat ulterior c-ar fi adresa sus numitului.
12:00 Deplasare la Fashion Tattoo, pentru efectuarea a unei chestii omoloage alte chestii.
14:00 Reuniune cu Mana Ciutacu, strămutabilă oricând într-acest desfășurător, după programările la coafor ale duduii (cu anunț, desigur, pentru curioși, să nu se piardă confuji prin metropolă, căutându-mă)
15:00 Întrunire cu patronul pe bicicletă, la depozitul Low Riders și înfăptuirea de grătare în aerul liber, curat și primitor al Bucureștilor
18:00-19:00 Preluat Arpi și ceilalți diverși și diverse și divina Sorină, descins la Fabrica, în vederea sindrofiei.
19:00-03:00 Sindrofie

Vineri, 13 martie 2009

11:00 Trezit cu o senzație
11:30 Ridicat din pat cu dificultate
12:00 Întâlnit Florentina Florea la cofetărie și cofetărit împreună
14:30 “Prânz” cu Maria Coman
16:00 Văzut cu Iuliana Serea, fără motiv, la Târgul de Joburi în PR și etc., la Universitate, p-undeva.
17:30 Reunit cu “Mihail Sepukku” Ion și aglutinat hrană
19:00 Împletit cu Iulia Rugină și făcut declarații deșarte, intercalate de refuzuri ferme, jucat jocul Jenga
22:00 Îmbrățișat familia Lascu, fiu și fiică.
23:00 Vizitat localul Goblin, cu escală la Deko Cafe pentru rutina comedică, cu Sorina, că-i fascinată de un domn (nu, Teo, nu tu); apoi eșuat în birtul zis, cu amabilii de la Dagga, stimabilii Low Riderși, cu Teo de la Deko și pornografica sa concubină. Se vine și la liber, dacă doriți, că aduc Jenga, nu disperați. Ca să mă recunoașteți, eu voi fi îmbrăcat în mine.

Sâmbătă, 14 martie 2009

12:00 Trezit în ritmul meu, că nu ne bruscăm de cu dimineața degeaba.
13:00 Prins la limită trenul spre Brașov.
15:48 Ajuns și întâlnit cititoare aproape dornice.
20:00 Cunoscut alți cititori, mai dornici decât cititoare, de cititoare.
00:53 Plecat în localitatea Zalău, municipiu de județ (cu precădere Sălaj).
09:20 Ajuns în Gara de Nord Zalău, de altfel cunoscută drept Gara Zalău.