Darius Hero

Șapca-n cap, țigara-n gură-s Președinte, mă doare-n pulă.

Ș

Noi, la firmă, v-am mai spus, nu mergem la buda departamentului în care lucrez eu, ca să facem felul doi, pentru că are să pută și ne respectăm între noi. Așa face caca: miroase. Nu înseamnă că mergem la alte departamente, să ne căcăm acolo. Ei merg, că la ei e aerisește mai bine, da’ noi doar nu mergem la noi. Am găsit alte soluții. Nu neapărat ocluzia interstinală, nici Someșul.

Însă aceste rezolvări nu sunt îndeajuns de satisfăcătoare pentru minimalistul pârț. Și nici necesare, de altfel. De fapt, pârțul face parte integrantă din soluțiile pentru defecare, fiindcă, știm cu toții, amână acest deznodământ. Așa că nu mergem să ne beșim departe. Mergem undeva mai la îndemână, da’ tot nu ca țăranii, într-un colț al mansardei, ci afară. Afară, lângă mansardă, este un alt capăt de pod, neamenajat sau amenajat perfect pentru vânt. Și curenți. Mă-nțelegeți.

Acolo mergem. Însă, vai! Acum câteva zile, ca un băiat de salon ce sunt, m-am dus acolo să mă beșesc. Și de obicei merg cu avânt, nu am timp de precauție. Doar ca să descopăr că tocmai fusese folosit. AM INTRAT ÎN BEȘINA ALTULUI, TRĂGÂND AER ADÂNC ÎN PIEPT (DEOARECE MĂ PREGĂTEAM PENTRU BEȘINA MEA)! Pe care, spre deosebire de alții, nu îmi place neapărat să stau să mi-o miros. Ei bine, am fost victima politeței altuia, oricât de întortochiat ar suna. Nu vreau să nominalizez pe nimeni. Dar mulțumesc, Iuliu.

Ceea ce ne aduce la subiectul din titlu: țara noastră e ca un fel de budă. Sau căcare. Sau pârț. Sper că am fost destul de concludent în argumente.

FetelorImiCautPerechea

[Imaginile sunt luate dintr-acest clip, la ApropoTV. Și, apropo, dar nu TV: ne-am făcut blog la Vitrina, bine?]

***

De când am slăbit, toată lumeam mă întreabă dacă am sida.

Nu că probleme cu tiroida. Nu stres. Nu că poate-am făcut și eu o mișcare și iată – nu-i așa? – ce bine arăt. Nu. Sida. Direct. Nici măcar că aș fi contractat virusu’ HIV, pe care unii îl duc pe picioare, fără să dezvolte boala ulterior. Ei consideră că-s pe moarte și nu oricum, ci de la sida.

Și mă-ntreabă, nu se feresc de mine și șușotesc speriați. Vin la mine, aolo, dragă, da’ ai sida? Parcă c-o anume sclipire.

Oi fi părând eu predispus să fac sida, nu știu. Că mă știți cum îmi merge cu contactele sexuale, sau mai bine zis, cum îmi stă. Deci nu poate fi de acolo. La doctor nu mă duc, n-oi fi căpiat, “să-mi găsească ceva” deci n-am cum să folosesc ceva ace nesterile sau alte infecții. Pierce nu mi-am pus încă, tatuajul cu Pamfil nu mi-ar fi făcut una ca asta, deci probabil că lumea își închipuie și pe bună dreptate că eu fac sida și singur, așa, fără contribuții.

***

FetelorImiCautPerechea

75 comentarii

  • 1
  • 2
De Darius Groza

Sociale