“Tristă este căprioara”…

ADĂUGIRE ULTERIOARĂ PESTE PUPĂZĂ [nu, n-o să tot cârpesc Jegele prezent, la un moment dat chiar o să public un articol nou]

Pentru că sunt un galant, voi promova din ou concursul lui Nenea Cosmos, într-o re-editare a ceea ce odată era cel mai mișto blogăr (eu), iar acum se cheamă blogul “Magnific“. M-am așezat confortabil în jilțul de juriu, pentru că așa au dat exemplu grandioșii-adică-nu blogări, după ce-au câștigat un concurs și știau că-l pierd pe următoriul. Eu am ales cu.

În acest sens, oarecum creativul Blegoo a făcut și nu a cerut în mod special să afișez acest simpatic promoțional online:

ULTERIOR!

DECI, DUMINICĂ, AȘADAR! Se ține ediția aniversară (adică a 3-a, mai concret) a întâlnirilor dez- sau prost organizate, acum mai bine organizate, AD-HOC! Petrecerea de online se va ține offline, dând șansa tuturor să aibă o viața reală, în birtul preferat intitulat Le General (pe Eroilor, nr. 18), de la orele 20:00 (seara).

Intrarea se face pe bază de ușă, dar, pentru ca să fim mai mulți, eu am sugerat că să se vină cu prietenele (pe care să le schimbăm între noi, în ordine descrescătoare a traficului), respectiv prietenii, care să stea și să tacă din gură, decât să se bage-n seamă ca fraierii.

Eu vin disponibil, ca să fie loc de variat. Tot ca să fim mai mulți, fiecare poate (și este sugerat a) invita unul sau mai mulți alți blogări, preferabil necunoscuți (de ei înșiși sau restul) cu scopul de a se – stupoare! – cunoaște. Eu, spre exemplu, mereu am fost curios cine sunt de-adevăratelea Groparu și Licurici. Și nu știu dacă m-am cunoscut, dar aș vrea, chiar dacă are blog pe blogspot, cu domnișoara asta, pentru că s-ar putea să fie una cu care vorbeam pe mIRC mai demult, deși nu cred. De asemenea, am ales alte două bloage la întâmplare: ăsta și asta. Să vie. Și, în plus, pe asta, că dacă-i aia care cred eu, e o proastă și imbecilă. Așa că o rog să vină. Și ăsta, dacă îi să se potrivească cu precedenta de care vă ziceam, deși nu-s convins că-i din Cluj. Îmi rețin dreptul căci, dacă-s niște persoane de tot căcatul, să nu vorbesc cu ele, chiar dacă eu le-am invitat. Fiecare ce l-am chemat tre’ să invite alți neplăcuți oaspeți la rândul lui/ei/lor.

Detalii aici. Paharele furate de Psaico de aici. Ania poată să nu vie, este anti-invitată de mine personal, mulțumesc.

***

Mare atenție, că în articolul acesta apare sânge, într-o poză, mai jos. Ca să nu vomitați pe tastatură, mă refer. Nu e scârboasă. Doar apare sânge și poate, dacă sunteți mai sensibili,  o să plângeți. Vă zic, numa’.

Știți ce fac eu cu localurile ălea unde dau apa firicel la robinet, ca să nu consume (și nu din porniri ecologice)? Păi, le-nfund buda cu hârtie igienică.

A venit, deci, precum bine știți, bicicleta cea divină. După ce m-am dat pe dânsa până mă durea coccisul și nu mai știam umbla, m-am confruntat cu problema cea mai mare (nu, nu aripa vopsită corcit cu talentul artisitic al lui Radu, că aia sălășluiește de mult sub pat, departe de ochii copiilor): depozitarea sa.

Dat fiind caracterul său de legendă, bicla este sortită să atragă atenția tâlharilor care colcăie la tot pasul. De fapt, este într-atât dă măiastră, că-mi vine să o fur chiar eu de câte ori o văd, până-mi amintesc că-mi aparține. Bița ar convinge și o virgină să o fure. Nu știu de ce o virgină n-ar fura, da’ încerc să surprind că oricine. Țoagla este o fiică de-mpărat. Unde “mpărat” nu vine de la “cumpărat”, deci de aceea trebuiește subtilizată.

Situația ei specială contravine însă flagrant cu nevoia mea medicală de a mă bețivi zilnic în toate birturile în care apuc, în contrast cu a utiliza bicicleta, dacă tot ar fi trebuit să sparg 450 de euro pe ea (în cazul în care n-o primeam ofrandă). Este imperios necesar, deci, să găsesc metode s-o protejez nu doar de furt, ci și de vandalism.

În această ordine de idei, am pedalat la un depozit de feronerie, localizat la periferia orașului (despre care, pentru a nu-i aduce prejudicii de imagine prin asocierea cu Jeg, nu vom zice că-i Praktiker), în vederea procurării unui lănțoc de câțiva giga buni și niște lacăt cu parolă, cu care să leg țogleta de garduri. Aici m-am confruntat cu primul paradox în securitate: oamenii de la protecție și pază, cam de-o generație cu bunicu’ Petrică, nu-mi dădeau voie să las bicicleta în holul lor, fiindcă afară era neprotejată, ca să intru în magazinul lor, de unde să-mi procur obiectele cu care s-o protejez. Dacă nu era să desemnez niște body-guarzi pensionari s-o observe triangulat (pentru că nu se puteau deplasa fără cârje), nu m-ar fi surprins deloc să-mi fie furată cât îi cumpăram anti-furt.

***

La primbăriche, prin oraș…

***

După achiziționarea celor necesare, am dezvoltat următoarele metode de a-mi feri mijlocul de transport, suprapus pe harta vieții mele nocturne de societate: (a) la Vlad Sulea Augustin, la doar o plăcută borală distanță de localul La Gazette; (b) dacă Pub – în casa scărilor de la Vitrina, cu mare precauție, considerând că bătrâna din același imobil cheamă mascații când se-ntoarce discul de la contorul de apă caldă, măcar știu că odată introdusă, n-o mai fură nici Tom Cruise; (c) pe balconul Le General, când în Le General; (d) pe balconul Le General, când în Janis; (e) pe balconul Insomnia, când în Insomnia.

O metodă în plus de siguranță, pe care o recomand și altor bicicliști: se face card depozit la ING; se utilizează cămăruțele anexe acestui serviciu, răspândite pe tot cuprinsul patriei; se leagă bicicletele de verigile de oțel aferente, în prealabil sudade de seiful bancomatului. Cercul posibililor suspecți se reduce astfel doar la ceilalți clienți, surprinși în imagini de camerele de supraveghere, care cu ușurință pot fi obținute de Sorel-Mihai, care, din câte am înțeles, se pricepe cu Internetul și calculatoarele.

Era un articol pe net, că cică bărbații ar fi mai pricepuți în a depista infidelitatea decât omoloagele lor feminine. Dedus, firesc, dintr-un studiu. Eu aș duce acest studiu mai departe și aș conchide că asta se întâmplă fiindcă femeile înșeală ca să le vadă bărbații lor! Pe când bărbații înșeală CA SĂ FIE CU ALTELE și de cele mai multe ori se ascund! Și o fac cum trebuie.

Bărbații au metode, strategii, șiretlicuri, își găsesc toate ciudatele, fac scenarii. Femeile au “prietenul cel mai bun”. Femeile presupun din oficiu că bărbații le înșeală, chiar dacă nu este mereu așa, pe când bărbaților nu le pasă, chiar dacă se-ntâmplă tot timpul. Nu vorbim aici de bărbații ăia isterici care chirăie prin cluburi și fug pe străzi, că ăia-s un fel de femei.

Ca să nu ieșiți în pielea goală pe străzi, stropiți cu sânge: nu mâncăm ficat de căprioară dimineața la micul dejun, nici nu ieșim în familie la vânătoare. Patrupedul deja decedase și nu de mâna noastră, vă rog să vă reveniți. În condiții naturale. Nu de un “act sportiv”. Nici nu încurajez asemenea comportament, mie-mi plac animalele, am chiar câțiva prieteni care sunt animale. E doar faină poza. Una mai faină, deci nedemnă de Jegul ăsta, tot cu Bambi, la Dacian.