Untitluvafimereumaibineapreciatdacăreușeștesăseîncadrezeîntr-unsingurrând…

Cu ce se ocupa fratele lui Houdini? Aflați răspunsul la sfârșitul acestui buletin!

Noaptea trecută am visat timp de aproape o jumătate de vis o întâmplare cu un chelner pe o terasă cu specific românesc din localitate. Adică o terasă care este în România, iar patronatul și clientela sunt în marea lor majoritate de etnie română, pe pereți fiind expuse farfurii specifice moștenirii lor culturale, ca o întărire a autenticității. Deci românesc totul. Iar eu visam, dormind.

Și zic deci că juma’ din visul care a durat toată noaptea – vis în care poate tre’ia să mai și cuceresc și eu imaginar vreo fată, că de aia mă culc, să trăiesc și eu un pic – chelenerul ăla m-o ținut la masă nemâncat, în vis zic, ca să-mi vorbească despre advertising. Că știa că lucrez la Vitrina. Nu știu cum o aflat, că io nici în vis nu i-am zis. Să vă explic, că poate nu mă înțelegeți: deci eu dormeam, iar în somn mă grăbeam spre ceva mai erotic, “zappam” (fără legătură directă cu cititoarea cu același nume) printre opțiuni și scenarii, da’ nu așa pe burta goală, dacă tot îi să visez ce vreau. Și mă ținea pe loc, la mine-n vis, un chelner…

Și când am reușit și eu să direcționez câte un pic conversația despre branding spre cum aș mânca eu un bab gulaș, ăla o-nceput să ia la întrebări perplexe că ÎNCĂ o porție de bab gulaș? Oarecum revoltat că i-am întrerupt firul vorbei ca să se ducă să-mi aducă ceva.

Da, mă, vită, două porții de bab gulaș, că de aia visez, ca să pot să mânc cât și când vreau io, ca să nu mai zic că ce, ș-asta fără să mă fuți tu la cap, în loc să-mi iei comanda, care, fie vorba între noi, ar trebui să o știi, fiindcă tot în mintea mea ești creat, ca și ea. Dar, desigur, nu i-am zis chiar așa, că eu, în vis fiind, eram politicos, că doar în felul ăsta îmi pot forma personalitatea imaginară perfectă după bunul plac.

Și i-am răspuns, deci, liniștit că da, desigur, pe a doua porție vreau să o mănânc, fiindcă mi-era încă foame, având în vedere că prima porție n-o mâncasem în visu’ ăsta, care începuse fix după ce o terminasem. Și că da, cu ceapă, îl rog, mai ales că la cealaltă porție nu-mi adusese ceapă, deși eu în vis comandasem (știu că așa începuse visul, cu această nemulțumire, că nu-mi adusese), că pot comanda ce vreau eu și să nici nu-mi pută gura, dacă am chef.

Moment în care o uitat subit de publicitate și o-nceput să-mi spuie el mie în visu’ meu că de ce nu mănâncă el cu ceapă de o vreme și cum îi afecta acest lucru stomacul, până când a luat decizia corectă de a se menține sănătos. Și stau io și ascult, visând, toată teoria și cum mă face el să mă simt de căcat că mănânc cu ceapă, ferească-mă, a doua porție de bab gulaș și vreau și cu ceapă, că ceapa nu face bine, astea toate în visu’ meu, pe care-l visez eu, cu chelnerul făcând parte din el. Și-l las frumușel să termine, că nu puteam să mă gândesc la altceva, că eram deja în gândul meu, ocupat.

Și la sfârșit îmi dă un ultimatum, că siiigur vreau bab gulaș iară și cu ceapă pe deasupra, că el mi-o zis, că acizii, că mă arde la burtă, că așa mai departe, tot felul de informații de astea pe care să mor io dacă pot să-mi explic de unde le știu, că să i le pun în vis în gură unui personaj pe care mi-l imaginez?! Și eu că sigur. Bab gulaș. Fierbinte. Și cu ceapă.

Și de aici încolo am visat 30 de minute pe ceas CUM AȘTEPT!!! Deci m-am visat stând la masă, plictisindu-mă, jucându-mă cu lucrurile, mărunțind scobitori și punându-le-n sarea din solniță, mirosind care-i ulei și care-i oțet, adunând fărmituri, mergând la budă să mă tot spăl pe mâini.

Nu știu dacă și-n timp real a durat atâta din noapte, da’ se prea poate, fiindcă la sfârșitul visului nu eram cu noaptea-n cap, era ziuă, lumină, da’ știu că juma’ de oră cel puțin în vis am stat la masă. Până mi-o adus măgaru’ un coșuleț cu pâine de casă, ceea ce-i semn că mai îi încă pe atâta.

Bă, și de n-am vrut să mă ridic io de la masă și să mă duc fără să plătesc, lua-l-ar mama și tata dracului să-l ieie și pă el și pă patron și pe cine i-o făcut, da’-s de bun simț și am stat. Pfoai, și pe când îmi aduce bab gulașu’, tătătăt mă perpeleam de foame și numa’ ce iau o înghițitură ȘI MĂ FRIG! ȘI MĂ TREZESC DE LA DURERE! Să bolunzesc de nervi, nu alta!

În opinia colegilor, singurele lucruri mai stupide decât ăsta ar fi fost (Camelia) să visez că dorm, respectiv (Călin) să visez că visez.

***

Am decis să încep să-mi arunc lucrurile importante în momentul achiziționării lor; de exemplu, bilețele amoroase, viitoare amintiri, vederi și felicitări, obiecte la care urmează să țin. Pentru că am dedus că sunt gunoaie în devenire. Deoarece, la un moment dat, dintr-o simplă curățenie de sărbători, statutul lor se schimbă din cele mai prețuite posesii în lucruri de aruncat. De aia nu-nțelege maică-mea de ce am coji și ambalaje și farfurii sleite și sticle cu flegmă și reziduri și gogoloaie de păr din diverse zone prin tot apartametul; păi, din două motive foarte solide: sunt singurele materii cu adevărat sincere din univers (rebuturi direct de la mama lor) și, mai important, fiindcă mi-e lene!

***

Țineți minte când teoretizam că dacă aștepți destul de dimineață într-un birt, ca să funcționeze cu o fufă, pentru că la o oră destul de devreme și în același timp târzie TOATĂ lumea se cuplează și, desigur, atâta timp cât și ea e oarecum surghiunită în același loc cu unde-o convingi tu, sigur o să funcționeze c-o fufă? (aici v-aș da și un link, ca să țineți minte mai bine, dacă aș fi în stare să-l caut; Iulia?) Orișicum, chestia-i că m-am înșelat: toți care citiți Jeg, luați aminte, informațiile de aici s-ar putea să… n-aș zice “fie greșite” ci “funcționeze doar în cazul meu”.

Lumea, dacă-i destul de târziu în devreme, se va cupla fix cu cine NU trebuia până la sfârșit. O să ziceți că e o defulare necontrolată, că mi s-a întâmplat mie; greșit! Deja știm cu toții că cu mine nu s-ar cupla nimeni, în nici o condiție. Dar am studiat într-o seară spre a târziu în a doua zi destule cupluri cât să mi se confirme. Că eu aveam vreme, nu mai rămăsese nici una liberă. Și să vedeți ciudățenie, s-au cuplat amestecat față de cum se dădeau unii la celălalte. Ceea ce mă surprinde, că erau cu toții în aceeași situație penibilă: unul se dădea la una, în timp ce aia se dădea la altul, care se dădea la o a doua, ce umbla după un al treilea și tot așa. Mă-nțelegeți? Totuși ei au reușit, alegând din aceeași oală de sarmale deșirate, să se asocieze omogen.

Era magician.

***

[mulțumim pentru pozele din sejurul său în Șimleu’ Silvaniei domnului doctor Daniel Angelescu Augustin]