Darius Hero

Vadim e plin de căcat, cu subiect și predicat

V

Am ales acest titlu într-o anumită măsură fiindcă rimează, dar mai mult pentru că este adevărat. Pe de-o parte, am încercat mereu – în timp ce nu credeam o iotă din orice-mi spunea un politician, înainte de-a se urca în mașina ce i-am cumpărat-o, ca să meargă la casa căreia-i plătesc chiria – să nu mă las intoxicat nici de gherlele reciproce aruncate de aceștia unii față de alții. Principiul era simplu: nu înghit nimic din ce spune oricare despre sine și n-o să mă înec.

Da’ nu cre’că a fost vreo situație înainte de asta, în care să râd cu lacrime de compătimire la minciunile perverse ale unuia dintre ei.

Mulți dintre voi oți fi primit zilele trecute un link hohotind a moartea lui C.V. Tudor, într-un contemplativ accident de circulație. Și-s convins că toți dintre voi, intrând să citiți acel articol, semnat de amicul porc gras, cunoscut în blogosferă drept Canalia, v-ați dumerit punctual că este un pamflet simpatic, firesc secțiunii “Aproape adevărat”, a site-ului cu pricina.

Cum s-a prins și restul lumii, exceptând situațiile celor mai întregi la cap, cărora puțin le-a păsat de potențiala întâmplare.

Cine totuși credeți că s-a dat cu toate labiile pizdei de pământ, privitor la el? Ați ghicit: Tribunul. Într-un articol de promițătoare anvergură, la început de an, (acum oficial) penibilul demagog s-a băgat – aș zice – cu picioarele-nainte în blogosferă, da’ încă nu-i momentul, și a denunțat “pe surse sigure” serviciile secrete interne și străine, dimpreună cu Administrația Prezidențială și cine i-a mai picat pe moment la memoria șubredă, pentru acte de destabilizare; asta după ce a trecut în revistă succesele anului trecut, noul sediu și turmele de peremiști, care – fețele – s-ar fi repezit pe telefoane, să se intereseze de îndată legat de tragica vestire – auzi, măre – “manifestându-și marea îngrijorare în legatură cu situația Transilvaniei și integritatea teritorială a României“… informează, desigur, Ziarul Tricolorul, din câte văd – cu mari găuri fix în mijloc.

În contextul în care, luând prin sondaj arhiva times.ro, a mai murit recent și Moș Crăciun, iar un alt blogăr, Rechinu’, îl mai omorâse o dată și pe primul, încă de prin iulie. Dintre reacțiile istericului, care-a fost informat cu promptitudine googleiană despre inițiatorii subminărilor periculoase, de factură blogări, amintim:

  • “diversiunea a fost regizată de experți în intoxicări”
  • “analize efectuate de specialiști ai PRM în munca de informații”
  • “aspecte de interes operativ”
  • “românii au trăit un șoc emotional, ca semn al adevăratei mele popularități”

Eu zic că merge bine: Becali știm deja CLAR că e un idiot; Vadim ia urgent exemplu… Așa, ușurel, unu’ câte unu’.

***

Maică-mea ne-o zis că-i atâta mizerie la noi, încât până și vana arată ca una de homleși. Vana. De homleși. Care pot conchide cu încredere că e apogeul tâmpeniilor pe care le poate scoate la vârsta de 50 de ani. Așadar, aștept cu entuziasm ziua ei. Dar să continuăm seria – inițiată de maică-mea, descoperind netu’ – de lucruri care se petrec în dreapta mea, în timp ce eu încerc degeaba să duc o viață normală: Moafle.

***

Și tot aud de la oameni că “ei nu jură, doar promit”. Ceea ce mie mi se pare o superficialitate crasă. Eu, spre exemplu, și jur și promit și nici nu fac.

***

Iar, în sfârșit, una dintre cele cinșpe rețele wireless de prin jurul apartamentului meu a făcut nesocotința să-și lase la liber netu’, reușind astfel și eu să fur de la dânsa, fapt care este foarte convenabil, în condițiile în care merge mai bine decât cel cu fir, la care oricum suntem restanți cu câteva luni.

***

Poster și trailer…

PosterVitrinaFilmulEtichetaCorectMic

39 comentarii

  • Cu subiect si predicat sicanat (“De asemenea, s-a urmarit sicanarea liderului PRM, mizîndu-se pe reactiile emotionale ale acestuia, ale familiei sale si ale colaboratorilor.”) Si daca tot ne-ai trimis sa rasfoim paginile tricolore, asta mi-ar parea rau sa nu fie adevarat: “Traian Basescu si Vasile Blaga s-au certat la cutite” da’ poate inlocuind “la” prin “cu” 🙂 Ce, porcii se taie doar de Craciun?!

  • Daca tot aveti o vana de homelesi, JEG de homlesi, de ce nu puneti una din caciulile alea de pe cuier in fata usii de la intrare atunci cand canta Dacian din muzicuta? Faceti un ban cinstit de homlesi.

  • mah.. da’ ti-am zis sa-ti bagi picioru’ in ea politica? le mai corupi si pe saracele domnite sa-si corupa mintea cu asa ceva.. huuuoooooooo!

  • Dacian doreşte să transmită poporului, referitor la acest subiect, căci: “Lasă, că o să râd eu, când vă omor pe toţi.”

    Nici nu s-a gândit mult la ceva ghiduş, a scos-o şi gata, vorba-i ca săgeata, ai trimis-o, nu se mai întoarce, vorba lu’ proful meu de biologie din generală, Vilmani, care ne terifia, dar a făcut un preinfarct pe hol, iar Sacotă (de matematică) i-a făcut respiraţie gură la gură. Da’ astea-s alte treburi.

  • la parerea ta despre vadim subscriu. da’ de ce ne-ai trimis si la el? ce ii faci si rating? ce ti-am facut, sa-l vad duminica seara in poza? 🙁

  • manole, lasă copchilu să prezinte şi părerea preopinentului c-aşa-i în jurna, s-or mai uita şi profii p’aci acu’ dacă-i sezonu’ examenelor, măcar p’aci să-l mai prindă :P…

  • MA!!!!!
    sa te tina dumnezeu sanatos micutzule producator/operator/regizor/editor si ce naibai ai mai fost, sa mananci bine sa nu racesti sa te prinda v’o boala, sa mori tanar ca Nemescu ala de n-o mai terminat filmu’. Dupa parerea mea esti cel mai de viitor producator/operator/regizor/editor din noul val.

    N-ai mai sunat sa ne vedem la masa… o lasam pe alta data.

  • Eşti sub acoperire, să nu te recunoască fanele?… Zi un număr absurd: 50.000 de fane. 🙂 Şi nu era nimica regizat! Alea regizate va să fie altele.

  • ai fi putut gasi totusi o chestie mai acatarii decat aia cu datul de pamant.

    oricum vad ca ne intoarcem iar la ou si gaina. aici insa e chiar mai dificil de raspuns decat la intrebarea “cine a fost mai intai?”. aici intrebarea e “vadim e gaina si becali oul sau invers?”.

    p.s. doara vadim scrie chestia asta din ’89 cand au vrut sa il bata unii care ii tineau raca fiindca fusese veceu ceausist … permanent in refulare.
    de atunci a ramas cu fixul asta ca vor sa il omoare extraterestrii, cia, kgb, sri, stasi, ungurii, rusii, bulgarii, ucrainienii, evreii, greco-catolicii, masonii si etc si amd.

  • Jeg,

    pari a fi un tip ok, insa rolul asta de aparator al blogarimii nu te prinde. Apoi, nu stiu de ce atata vehementa. Vadim are bubele lui, dar tipul asta si-a luat doctoratul in istorie cu summa cum laude. Macar pentru asta sa fie loc de mai mult respect.

  • In Interesul Public (www.interesulpublic.ro) a aparut o schema tare cu Baselu si Udrea. Rog sa va bagati nasul in ea si sa-mi spuneti ce parere aveti.

  • Dr. B. Nu protejam blogosfera, mi se pare că Vadim s-a făcut de tot rahatu’ şi pe vecie, pen’că de sute de ori a băgat gargara cu informaţiile lui şi conspiraţiile cu servicii secrete. Şi acuma am putut să văd într-un mediu foarte familiar cât de transparent şi fals e. Şi dacă e doct în istorie nu înseamnă că-i un om normal sau măcar sincer şi cinstit. E un mincinos. Nu mă deranjează că a intrat la bănuieli, că a verificat, că îl interesează subiectul (firesc), dar că fie (1) e total pe dinafară cu întreaga idee, cu pamfletul şi a dat trombonit cu serviciile, cu Cotroceniul şi e deja psihopat legat de asta, fie (2) e perfect conştient care-i treaba, cine e Canalia, că e un blogger, că a fost o satiră etc. şi intenţionat a intoxicat cu informaţiile alea tembele, scornite, ceea ce-l fac periculos. Exact fiindcă în situaţii mult mai importante a zis aceeaşi poezie.

  • mai degraba “spuma cum laude”. sa tot dai doctorate in istorie, la craiova, cu amicii. vadimache nu are cultura, el are memorie si simpatii/antipatii. cultura implica o oaresice inteligenta si coerenta. or pe mine vadim ma impresioneaza doar cu o fantastica si impecabila capacitate de memorare a datelor (asta nu mi se pare o chestie suficient de importanta pentru a fi considerat mare istoric) si cu faptul ca scrie remarcabil de corect romaneste (impecabil am putea spune).

    nu il consider om de cultura fiindca e incoerent (pentru vadim cine a fost azi “om de mare calibru cultural” maine poate deveni “betivanca imputita si tradatoare care scrie doar porcasenii fara pic de rima”). nu e consecvent in a isi sustine un punct de vedere. el scrie despre un individ ambele variante. si ca e plin de talent si ca e idiot lunatic (sau poti alege o insulta oarecare). dupa un timp, in functie de care sunt relatiile cu respectivul, scrie despre sine la persoana a III-a : “tribunul scria inca din data de xx.xx.xxxx, (pac referinta) ca virgula cutarescu e o mare bijuterie a culturii romane si ca romanul sau e fara doar si poate extraordinar bla bla bla” . sau, daca sunt in relatii rele, ceva de genul : “despre licheaua cutarescu tribunul scria inca din anul xxxx (pac referinta) ca nu are talent nici cat un paduche cu distrofie musculara”.

    cum pot spune eu despre un astfel de individ ca este un mare om de cultura cand el emite doua consideratii complet opuse in intervale extrem de scurte?

    daca luam in considerare ce scrie ca poet. adica poezele. (nu sunt specialist deci ma limitez in a prelua opiniile unor prieteni critici literari pe care nu ii banuiesc de subiectivism fiindca nici nu sunt cunoscuti -fiind prea tineri- nici nu au simpatii politice) : maretele poeme scrise de vadim sunt facute dupa calapodul preromanticilor si romanticilor. de la teme abordate (patrie, mama etc.) pana la forma. nu mai pun la socoteala creatia tipic patriotarda a “creatorilor de casa ceausisti” in care e laudat partidul.

  • uite-l si pe Arpi la backin’ vocalist…

    blues revival! x-clusiv pe jeg:))) fa-te impresar, cel mai bine!:))))))))

  • Tot ascult interpretarea măiastră a rapsodului Dacian, dar nu mă lămuresc. Să fie doină?! Să fie baladă?! 🙂

  • mie mi-o placut incercarea lui dacian. zici ca ii pictura dadaista. are ceva ceva licar in el dacian.

    s’apoi, cum zicea cineva inainte : daca ii trecea prin neuroni sa treaca la cimpoi direct? atuncea chiar eram cu totii zaluziti.

De Darius Groza

Sociale