Este ziua în care rup toate legăturile diplomatice cu fratele meu. Prin prezenta îl anunț că nu mai este binevenit pe partea mea de apartament, iar acesta este ultimul mesaj pe care i-l mai adresez. De asemenea, doresc să profit de faptul că nu-l citește, ca să-l declar boule, prostule, imbecile măgar, MOAFLE, bovino, tu și APROAPE TOT neamu’ tău și l-aș înjura și de mamă, dacă nu ne-ar fi atât de comună.
De când locuim împreună, este un cartof, devenind cartof de canapea abia după ce am reușit să strâng destui bani ca s-o cumpăr. În schimb, doar el are boxe, deci doar el are voie să asculte lucruri și în urechile celorlalți, printre care mă număr și eu. “Pe de cealaltă parte”, eu nu am voie să învăț să cânt la ukulele, pe motiv că nu au căști.
Pentru că eu m-am angajat primul, s-a încetățenit procedura că eu aș cumpăra accesoriile pentru mâncare, cum ar fi pâinea, condimentele, murăturile etc., dacă vom considera că mâncarea în sine o primim de la părinți prin rețeaua de transport în comun, de la Zalău, în pungi reciclate de Artima și găletușe la 1 L pentru smântână. De când s-a angajat el, însă, s-a mai încetățenit că el merge mai târziu la serviciu, ca să mânânce ultimele rămășite, respectiv vine mai repede, ca să constate lipsa lor și să mă sune cu informații referitoare la ce trebuie procurat. Asta fiindcă eu am bonuri. De când are el bonuri, am voie și eu să procur hrană pe ele, atâta timp cât, desigur, i le plătesc. N-ar trebui să cumpăr haleală pe bonuri, dacă mi-ar da banii înapoi.
Recent a exprimat nemulțumiri că nu am apucat să spăl bucătăria în care el mi-a mâncat toată hrana cumpărată. Apoi, că n-am făcut curat în tura mea de făcut curat, care vine foarte aproape după tura lui de făcut mizerie.
Iar acum, eu, lihnit cum mă știți, vreau să-mi fac ceva simplu, pentru mine, să mă retrag și eu și să mânânc în tihnă și poate, dacă nu-i prea mult (sau, de fapt, dacâ îi), să-mi rămână ceva și pe a doua zi, la serviciu: pâine în ou, cu smântână. Doar că îmi lipsesc următoarele: pâine, ou, smântână. De câteva zile, de pildă, aveam spaghetti. El a prădat toate pastele și a lăsat din sos cam cât să scârm în el, când spăl recipientul în care FUSESE cândva. Iar când îl sun să-ntreb dacă mai este, îmi zice că să mai aduc tăieței (deoarece nu mai erau), să “ne” mai facem (probabil ca să “mânânce”).
***
 Diverse produse, foarte avantajos…
[mulțămim, Petresce]
***
Discutam cu nu-mai-știu-ce-fată, încercând s-o cuceresc prin vreun mecanism lesne, așa, ca pentru seară, la nivel de operația mea la testicul. Și – încercând să mă victimizez, pentru că nu funcționa altceva – i-am răspuns politeții ei de-a se interesa despre mine cu sincer “rău”. Clipită în care s-a petrecut ceva care, deși exact cum plănuiam, părea totuși curios: iute-iute îi trebuia ei să știe de ce. Da’ de ce rău? Da’ ce-am pățit, căci ce s-a petrecut? Ce să se fi întâmplat, oaoleo!
La “bine” nu te-ntreabă nimeni nici un detaliu. Nu-i pasă nicicui că-ți merge bine și cu atât mai puțin de ce. Da’ dacă un picuț nu ești în apele tale, cu vie luare-aminte se dorește instant a se afla totul. De ce? Ca să te facă să-ți treacă? Nu, că te-ar lăsa în pace. Ca să împartă suferința cu tine? Absurd! Ca să se bucure! Toți au, normal, și ei destule motive să nu le fie cum trebuie. Dar, cum e firesc, ale altora sunt cu atât mai atractive.
***
Lațul se strânge și cu ‘ternetul. Vă ziceam că parazitez de ceva vreme o rețea fără fir din zonă, misterios numită “Birou”. Inconștienți unul de celălalt, eu și cu un vecin ne-am dezvăluit fără să ne siluim acest fetiș comun. E tot mai clar că și el suge din același router cândva erect, iar mie nu mi-e rușine să recunosc. Nu m-am ascuns niciodată, da’ nici nu mă chestiona cineva. Facturi de la netul pe cablu nu mai vin, fiindcă s-a vândut rețeaua de cartier la un bordel mai larg, iar undeva în proces am devenit triunghiul bermudelor al sistemului de contabilitate. Și, tematic îmbrăcați fiind, ne destrăbălăm. Da’ se pare că, la fel ca la orice orgie, unul a adus un prieten, altu’ a venit cu părinții și, astfel, tot mai mulți furăm de pe același wireless, care, pe cale de consecință, merge tot mai prost. Am face o plângere, da’ nu știm al cui e.
***
Și, deoareșce nu aveam altă treabă la 3 dimineața și așteptam să mi se așeze alcoolul – fiind o fire responsabilă, nevrând să merg la serviciu altcumva decât apt… am decis să mă mai bucur de-un Jeg tag, în buna tradiție. Și da, Cabral, periuța era fină și delicată, o folosesc chiar eu în igiena personală. Sper să nu plângi după autobuz, și mie mi-e drag și l-am protejat ca-cum-virgulă ar fi al meu.
Apropo de Cabral, și-a dat silința și merită efortul:
daca era ecologist cu adevarat lucra cu d-aia pe baza de bere si lasa apa kone….pardon, negrutilor.
Întradevăr emoţionant. M-au trecut toate emoţiile în momentul în care, la vederea autobuzului prăfuit, my suspicious mind a crezut că acesta va fii o nouă victimă a stencilului (da, ăla pe care era să-l confişte miliţianul şi tot ăla pe care l-am câştigat eu dar n-am mai apucat a-l vedea din cauza Moafle). Am zis că cine ştie… Poate… Dar NU! Evident acum (dacă încă mai speram că nu-i aşa) m-am convins că pe tot ce pune mâna frate-tău căcat se face. Aşa că ai grija să nu mai mănânci după el… Şi dacă lucrurile merg întracolo încât vei dori să-l evacuezi poate te ajut şi eu, că să nu se mai atingă el de lucrurile şi mai ales premiile altora… Măcar scuze să-şi fi cerut, dar şi alea au venit tot din partea ta, mai trebuia să adaugi “îl scuzaţi pe fratele meu, dar a suferit nişte traume în copilărie…” Magariul!
Acuma chiar că m-au luat şi pe mine frustrările, astea sunt contagioase, nu glumă
Mă, voi v-aţi împărţit apartamentul în două? Tras linie pe jos cu cretă şi tot tacâmul?
Dacian nu cre’că ştie concret… Dar da.
Baia pe partea cui e ? Să ştiu cu cine rămân prieten.
A. Dacian zici ? Bun.
Poza mea pe teritoriul cui a ramas? Ca sa stiu de la cine o iau. A, si biblioteca e tot a lui Dacian? Ok.
Banii mei unde-s? Tot la Dacian? Io cred că tu rămâi cam fără prieteni. Ţi-i fură Dacian pe toţi.
Ce bani, măgare?
numa’ să fie rînitie temeinic ambele teritorii, termen sîmbătă 😛
deci ma raliez si eu. desi nu il cunosc pe dacian tot cu el raman prieten.
dacian macar nu cere bani.
Eu o susţin pe mirmen. 🙂
Glumeam, paranoicule! Altceva nu-mi las pe la tine, numa’ bani. Ce era să zic?
Jimerino – pe cale de consecinţă, nici nu primeşte. 😛
Tu în schimb, pe altă cale de consecinţă, vei fi ars pe rug dacă nu execuţi burnout-ul ăla.
onanistule. bine ca iti scrii numele peste tot.
Pe de altă parte, dacă stau bine să mă gândesc cred că asta cu împrietenitul cu dacian ar putea fi o mutare înţeleaptă în sensul că ar putea încă să mai deţină stencilul meu (deci al MEU) şi poate că el o să-mi dea ustensila şi nu vreo încercare patetică dar eficientă de cadou de la fostă pritenă
telecomanda de partea cui e?ca daca e la tine poti foarte usor sa-l mahnesti razbunator;ori ii schimbi posturile la tv cand se uita in caz ca tv e in partea lui,ori daca e la tine tv-ul si telecomanda tot la tine,il dai tare pe taraf tv si tu iti pui castile pe urechi(ziceai ca ai);crunta razbunare,l-ai face sa vrea sa-si dea cu genunchiu in coaie de ciuda ca nu poate trece granita;tot planu s-ar duce rapului in caz ca dusmanu e manelist!
E de partea lui, că n-avem teveu.
Voi descrie in cele ce urmeaza o practica folosita cu succes de mine cand locuiam in enclava semi-autonoma din apartamentul parintilor mei. Se ia una bucata spalator de vase, preferabil unul mai gros. Se introduce sub corzi aproape de bucata aceea de lemn in care se baga corzile, aia, nu stiu cum ii zice. Cordar parca, in engleza stiu ca-i bridge… Il indesi bine acolo. Buretele spalator devine astfel un foarte bun amortizor de sunet. Asa nu vei mai avea nevoie de casti ca sa canti la ukulele.
Da’ io-aş dori să se audă la ukulele şi să nu comenteze el. Se ia una bucată spălător de vase şi se vâră în urechi. Sau, dacă nu-i convine, în gură.
Bine bine. Am inteles cu baia, telecomanda ukulelele (am pus bine le-urile?).
Da’ mancarea dom’le. Mancarea pe teritoriul cui e?
io ma solidarizez cu dacian. nu este asa de usor de suportat zgomotul ukulelelor chinuite de darius.
Gârg: Pe-al meu, că o cumpăr.
Toader – nime’ nu te vre’, he?
Pai mancarea cumparata de tine e pe teritoriul tau, dar pachetul…unde-i domle’ pachetul de-acasa? 😀
Păi, partea mea e lângă uşă. Tre’ să plătească vamă să iasă, să intre. Preferă să rămână la el şi să aştepte să scap ceva.
pfffoai listen to this http://www.youtube.com/watch?v=DpJDupSbH68 si va impacati garantat! 😀
Ce-i această porcărie?
darius, sa nu intelegi gresit. noi tinem la tine. doar ca e mai misto la dacian acasa, dacian are intotdeauna mancare, dacian e mai simpatic, dacian asa si pe dincolo. intr-un cuvant suntem si noi obligati sa facem o alegere in contextul in care ai decis sa rupi orice legatura cu el.
Mâncarea e la mine. Să mâncaţi simpatic pă pită uscată (ce mai are el).
pită unsă cu cuţitu? (această porcărie nu e porcărie măH, îi ceva fain)
Imi cer scuze ca ceea ce vreau sa spun este putin cam off topic. Insa cred ca este imperativ sa stie cit mai multi oameni despre abuzurile care se comit la Constanta impotriva libertatii de exprimare. La inceputul saptaminii trecute, Curtea de Apel Constanta a condamnat un jurnalist, pentru delict de opinie, la plata a 50.000 de lei cu titlul de daune morale in favoarea edilului, Radu Mazare. Pentru ca hotarirea instantei a fost considerata un abuz, in contextul concret in care s-a desfasurat procesul primarului cu jurnalistul, a fost initiata o petitie prin care se urmareste tragerea la raspundere a magistratilor care au restrins dreptul la libera exprimare si care au instituit un precedent foarte periculos.
Petitia poate fi semnata aici:
[dacă nu era câta reclama electorală pe site, poa’ lăsam]
Va multumesc!
ba, era vorba de niste scuze pe care le datoram. iaca le lansez acum, doar ca ii sunt adresate jegului, caruia i-am omorat afluenta de cititori, se pare. de cand nu mai are poezii nu mai e nimeni interesat de jeg. cum sa o zic eu mai bine…? ba jeg, scuza-ma ca sunt jegos!
Te iert.
Lumea e la vot. Chiar nu aţi auzit ? Toţi ăia 15% fani jeg.
Din totalul electoral?…
Se doreşte jeg proaspăt. Ăsta deja dezvoltă mucegai.
Aşa îi şi şade bine, de fapt. Oricum – în curând.
Darius, maninc piine cu ou!!!!!! Mmmmmmmm, ce buna e! As vrea sa intreb ceva…
Incerc sa ma tin departe de piinea cu ou, dar mi-ai facut pofta.
Păi, întreabă.
Nu mai intreb. Am gasit raspunsul in “Sunt, deci exist.”
impuscativa cu blogurile voastre cu tot ,sunteti penibili,mi e oarecum pt fatucile depresive care stau si va citesc voua prostiile
Exact! Şi toţi ciudaţii care comentează pe ele!