Ziua zilei: azi!

Este ziua în care rup toate legăturile diplomatice cu fratele meu. Prin prezenta îl anunț că nu mai este binevenit pe partea mea de apartament, iar acesta este ultimul mesaj pe care i-l mai adresez. De asemenea, doresc să profit de faptul că nu-l citește, ca să-l declar boule, prostule, imbecile măgar, MOAFLE, bovino, tu și APROAPE TOT neamu’ tău și l-aș înjura și de mamă, dacă nu ne-ar fi atât de comună.

De când locuim împreună, este un cartof, devenind cartof de canapea abia după ce am reușit să strâng destui bani ca s-o cumpăr. În schimb, doar el are boxe, deci doar el are voie să asculte lucruri și în urechile celorlalți, printre care mă număr și eu. “Pe de cealaltă parte”, eu nu am voie să învăț să cânt la ukulele, pe motiv că nu au căști.

Pentru că eu m-am angajat primul, s-a încetățenit procedura că eu aș cumpăra accesoriile pentru mâncare, cum ar fi pâinea, condimentele, murăturile etc., dacă vom considera că mâncarea în sine o primim de la părinți prin rețeaua de transport în comun, de la Zalău, în pungi reciclate de Artima și găletușe la 1 L pentru smântână. De când s-a angajat el, însă, s-a mai încetățenit că el merge mai târziu la serviciu, ca să mânânce ultimele rămășite, respectiv vine mai repede, ca să constate lipsa lor și să mă sune cu informații referitoare la ce trebuie procurat. Asta fiindcă eu am bonuri. De când are el bonuri, am voie și eu să procur hrană pe ele, atâta timp cât, desigur, i le plătesc. N-ar trebui să cumpăr haleală pe bonuri, dacă mi-ar da banii înapoi.

Recent a exprimat nemulțumiri că nu am apucat să spăl bucătăria în care el mi-a mâncat toată hrana cumpărată. Apoi, că n-am făcut curat în tura mea de făcut curat, care vine foarte aproape după tura lui de făcut mizerie.

Iar acum, eu, lihnit cum mă știți, vreau să-mi fac ceva simplu, pentru mine, să mă retrag și eu și să mânânc în tihnă și poate, dacă nu-i prea mult (sau, de fapt, dacâ îi), să-mi rămână ceva și pe a doua zi, la serviciu: pâine în ou, cu smântână. Doar că îmi lipsesc următoarele: pâine, ou, smântână. De câteva zile, de pildă, aveam spaghetti. El a prădat toate pastele și a lăsat din sos cam cât să scârm în el, când spăl recipientul în care FUSESE cândva. Iar când îl sun să-ntreb dacă mai este, îmi zice că să mai aduc tăieței (deoarece nu mai erau), să “ne” mai facem (probabil ca să “mânânce”).

***

 Diverse produse, foarte avantajos…

[mulțămim, Petresce]

***

Discutam cu nu-mai-știu-ce-fată, încercând s-o cuceresc prin vreun mecanism lesne, așa, ca pentru seară, la nivel de operația mea la testicul. Și – încercând să mă victimizez, pentru că nu funcționa altceva – i-am răspuns politeții ei de-a se interesa despre mine cu sincer “rău”. Clipită în care s-a petrecut ceva care, deși exact cum plănuiam, părea totuși curios: iute-iute îi trebuia ei să știe de ce. Da’ de ce rău? Da’ ce-am pățit, căci ce s-a petrecut? Ce să se fi întâmplat, oaoleo!

La “bine” nu te-ntreabă nimeni nici un detaliu. Nu-i pasă nicicui că-ți merge bine și cu atât mai puțin de ce. Da’ dacă un picuț nu ești în apele tale, cu vie luare-aminte se dorește instant a se afla totul. De ce? Ca să te facă să-ți treacă? Nu, că te-ar lăsa în pace. Ca să împartă suferința cu tine? Absurd! Ca să se bucure! Toți au, normal, și ei destule motive să nu le fie cum trebuie. Dar, cum e firesc, ale altora sunt cu atât mai atractive.

***

Lațul se strânge și cu ‘ternetul. Vă ziceam că parazitez de ceva vreme o rețea fără fir din zonă, misterios numită “Birou”. Inconștienți unul de celălalt, eu și cu un vecin ne-am dezvăluit fără să ne siluim acest fetiș comun. E tot mai clar că și el suge din același router cândva erect, iar mie nu mi-e rușine să recunosc. Nu m-am ascuns niciodată, da’ nici nu mă chestiona cineva. Facturi de la netul pe cablu nu mai vin, fiindcă s-a vândut rețeaua de cartier la un bordel mai larg, iar undeva în proces am devenit triunghiul bermudelor al sistemului de contabilitate. Și, tematic îmbrăcați fiind, ne destrăbălăm. Da’ se pare că, la fel ca la orice orgie, unul a adus un prieten, altu’ a venit cu părinții și, astfel, tot mai mulți furăm de pe același wireless, care, pe cale de consecință, merge tot mai prost. Am face o plângere, da’ nu știm al cui e.

***

Și, deoareșce nu aveam altă treabă la 3 dimineața și așteptam să mi se așeze alcoolul – fiind o fire responsabilă, nevrând să merg la serviciu altcumva decât apt… am decis să mă mai bucur de-un Jeg tag, în buna tradiție. Și da, Cabral, periuța era fină și delicată, o folosesc chiar eu în igiena personală. Sper să nu plângi după autobuz, și mie mi-e drag și l-am protejat ca-cum-virgulă ar fi al meu.

Apropo de Cabral, și-a dat silința și merită efortul: